INTERVIU – „Relaţia România-China este un titlu de mândrie”

Viorel Isticioaia Budura 1Ambasadorul Viorel Isticioaia-Budura (FOTO), director gene­ral pentru Asia în cadrul Serviciului European de Acţiune Externă

Domnule ambasador, vă rugăm să primiţi felicitările Radio China Internaţional pentru numirea Dumneavoastră în funcţia de director general pentru Asia în cadrul Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), fapt care vine să confirme şi să recompenseze eforturile depuse de-a lungul anilor pentru apropierea şi consolidarea relaţiilor chino – europene. Fireşte, prima întrebare a interviului nostru este legată de relaţiile româno-chineze, relaţii care dacă privim în istoria comună a celor două ţări, se concretizează, iată, prin numirea dumneavoastră în funcţia de director general în cadrul SEAE. Într-un interviu acordat presei de la Bucureşti, în luna august, aţi vorbit de faptul că s-a uitat „că Româna a fost, după Uniunea Sovietică, al doilea partener de modernizare industrială a Chinei Populare”. Unde se plasează acum relaţiile româno-chineze şi care este potenţialul unui astfel de parteneriat?
Ambasador Viorel Isticioaia-Budura: Vă mulţumesc în primul rând pentru felicitări. Radio China Internaţional este un partener vechi şi foarte apropiat al ambasadei noastre şi personal, ca ambasador, m-am bucurat de această relaţie. Aceste felicitări, în mod evident, nu sunt adresate numai mie însămi. Aş spune că, într-un anume sens, numirea mea ca însărcinat cu problematica relaţiilor cu ASIA în cadrul Serviciului European de Acţiune Externă este mai degrabă o recunoaştere a acumulării de expertiză românească în acest domeniu, pe relaţia cu Asia. Şi, bineînţeles, este o expresie a atenţiei cu care Uniunea Europeană, din ce în ce mai intens, în perioada recentă, o acordă relaţiei cu regiunea şi bineînţeles cu principalii protagonişti ai acesteia, în primul rând cu China. Pentru noi ca români, va trebui să spun în virtutea celor opt ani de experienţă de la Beijing, că relaţia cu China este unul din titlurile de mândrie şi una dintre acumulările diplomatice importante. Cei opt ani pe care personal i-am trăiti aici, în serviciul acestei relaţii, în gestionarea, în construirea, în derularea agendei de relaţii cu China, au fost extrem de importanţi pentru că au cuprins câteva momente pe care îmi îngădui, succint, să le menţionez. În primul rând aniversarea celor două momente importante: 55 de ani, în anul 2004, ca aniversare a relaţiilor diplomatice şi anul trecut, în 2009, aniversarea a 60 de ani de activităţi diplomatice. Momentele acestea sunt importante pentru că ele au reliefat continuitatea, soliditatea, relaţia tradiţională de prietenie şi încredere. Şi aş spune că aceasta este cu atât mai importantă, acum, când România este un protagonist în contextul Uniunii Europene care se îndreaptă tot mai atentă către Asia şi către relaţia cu China. Deci, continuitatea relaţiilor noastre şi substanţa acumulată de-a cursul anilor ar trebui să se convertească, şi în perspectiva de acum a prezenţei mele la Bruxelles aş spune că aceasta va fi una din direcţiile mele de efort, să arătăm că avem o expertiză în cunoaşterea, în derularea unor relaţii şi contacte cu prietenii chinezi pe diferite paliere instituţionale, la nivelul comunităţilor de afaceri, academice, de cercetare şi în egală măsură să arătăm cât de relevantă este China în acest moment pentru noi românii, pentru fiecare dintre noi, inclusiv omul de afaceri, studentul, cetăţeanul de pe stradă şi pentru cetăţeanul european. Noi ca români, noi ca cetăţeni europeni, ce regăsim în China? Întrebarea dumneavoastră legată de unde ne aflăm noi acum în această relaţie cu China este cu atât mai semnificativă cu cât ea, pe de o parte, pentru noi ca români, dar şi pentru noi ca şi cetăţeni europeni şi pentru toţi partenerii europeni ai Chinei din UE, înseamnă luarea la cunoştinţă a noilor realităţi. China a evoluat în ultimii 30 de ani. Toată lumea ştie de acum formula devenită emblematică, cei 30 de ani de reformă şi dezvoltare. Dar ce au produs aceşti ani în procesul de deschidere, de schimbare, de transformare a Chinei şi de creştere accentuată a ipostazei sale de parteneri legitimi, credibili, cu expertiză pe diferite domenii, române o întrebare deschisă. Este o întrebare deschisă pentru noi ca români pentru că de multe ori, în efortul nostru extrem de firesc şi justificat, nu numai poltic, în ansamblul societăţii noastre, eforturile instituţionale, umane de atenţie zilnică s-au îndreptat, după cum ştiţi, în ultimele două decade, către Vest, către Uniunea Europeană, în mod firesc, pentru regăsirea noastră, în ipostaza legitimă şi credibilă de europeni şi de membri în UE şi structurile Euro-Atlantice. Acum, această cantitate de energie, de atenţie şi efort instituţional şi uman ar trebui, împreună cu partenerii noştri europeni, trans-atlantici, să se regăsească în acelaşi efort de reconstruire a relaţiilor cu partenerii asiatici în general, şi bineînţeles cu China. Vorbesc de China fiind aici şi în virtutea convingerii că este o relaţie care merită un efort suplimentar.
Deci, spuneam că potenţialul nostru de relaţii este semnificativ pentru că avem tradiţie. Tradiţie marcată prin aniversări, avem un dialog instituţional de la cel mai înalt nivel, pe care-mi îngădui să relatez expresia consecventă cu care prietenii chinezi caracterizează această relaţie de nivel înalt: de încredere politică. Nu este o formulă care se regăseşte în totalitatea relaţiilor externe ale Chinei, ci numai acolo unde această relaţie evident reală şi substaţială, materializează o asemenea caracteristică. Pentru noi, în virtutea … şi vorbesc de cei opt ani în care i-am cunoscut în direct, pe terenul relaţiei, aici la Beijing, această relaţie de încredere politică, de dialog, eficient la nivelul cel mai înalt a însemnat multiple vizite ale preşedinţilor României: preşedintele Ion Iliescu în 2003, preşedintele Băsescu în 2006, în vizită de stat, şi în 2008 un dialog direct prilejuit de participarea la ceremonia de deschiderea Jocurilor Olimpice de la Beijing. În 2004, la aniversarea a 55 de ani, actualul preşedinte al Republicii Populare Chineze Hu Jintao, a fost la Bucureşti şi a convenit cu conducerea de stat a României, intărirea relaţiilor bilaterale. Şi aici vorbim de locul în care ne găsim în registrul de ansamblu al relaţiilor externe ale Chinei, în construirea unui parteneriat amplu de prietenie şi cooperare între cele două state. Este un proiect foarte ambiţios şi spun este, nu spun a fost, deşi este din 2004, şi nu spun va fi, ci este un proiect ambiţios şi generos în curs de derulare pentru că el înseamnă exact ceea ce se doreşte, construirea unei relaţii bilaterale care să fructifice pe de o parte expertiza tradiţională acumulată în multiple domenii. Este o luare la cunoştinţă a inventarului de domenii pe care, în decursul celor două decenii mai recente, relaţia bilaterală le-a evidenţiat, ca având potenţial bun. Şi aici intră o mulţime de domenii interesante de la cele de infrastructură, transporturi, construcţii publice, construţii energetice, industriale, domeniul cercetării şi dezvoltării, domeniul inovaţiei, partea universitară cu efectele ei pentru pregătirea unei noi generaţii de specialişti, tocmai pentru că în relaţia dintre România şi China există această tradiţie a formării de cadre din diferite domenii, de-a lungul atâtor şi atâtor decenii. Deci, aş spune că acest potenţial al parteneriatului cuprinzător de prietenie şi cooperare înseamnă un inventar de domenii în care ştim că avem cunoaştere reciprocă, expertiză şi dorinţă de cooperare, şi în egală măsură este o invitaţie de la nivelul politic superior, de la nivelul suprastructurii, a nivelurilor guvernamentale, este o invitaţie către acele instituţii, structuri, agenţii, abilitate să concretizeze proiectele de cooperare în aceste domenii. Este o deschidere, o invitaţie mai insistentă către toate sferele şi domeniile de activitate pentru a identifica reciproc, în China şi România, modul de concretizare a ceea ce putem să facem împreună. Şi aş spune că acest efort este declanşat, dar nu a ajuns însă la valorificarea în totalitate a acestui potenţial, că ar trebui să fim mult mai ambiţioşi din două motive. Odată pentru ca avem acest potenţial de care am luat act şi doi pentru că avem nevoi. Şi aceste nevoi au fost conştientizate de ambele părţi, aş spune, tocmai în contextul creat, cu multe efecte negative, de criza declanşată în plan internaţional, cu efecte în planul mecanismelor financiare şi economice. Şi aş mai adăuga o idee legată de ceea ce spuneam mai adineauri, de contextul de ansamblu acela al relaţiilor cu Uniunea Europeană. Aş spune că aici avem încă un efort insuficient de conştientizare, de cunoaştere şi bineînţeles de valorificare a acelor resurse, a acelui potenţial care a fost creat de prezenţa noastră în UE şi implicit de şansele pe care le avem să intrăm gradual, pregătiţi, dornici de fructificare în mecanismele de cooperare cu China create în interiorul Uniunii Europene, pentru beneficiul statelor membre, pentru beneficiul tuturor cetăţenilor europeni. Relaţia noastră bilaterală este una care are deja un potenţial luat la cunoştinţă, un efort declanşat prin agrementul la nivelul cel mai înalt politic, susţinut de încrederea bilaterală pentru a fructifica cât mai multe domenii de cooperare inclusiv cele care decurg din mecanismele europene. Concluzia ar fi că avem contextul bilateral care a desenat deja noua fază a relaţiilor bilaterale bazată pe încrederea şi cunoaşterea reciprocă, intrarea într-un nou ciclu istoric care să permită deschiderea de noi domeni de cooperare, fructificarea mecanismelor pe care le avem în context mutilateral, european. În contextul în care societatea evoluează către o deschidere tot mai mare, către o liberalizare aici în China, fructificarea noilor resurse înseamnă relaţiile la nivel local: peste 30 de perechi de provincii, oraşe înfrăţite. Numai anul acesta, îmi amintesc, că au fost câteva importante contacte noi la nivelul provinciilor precum Heilongjiang cu judeţul Prahova, provincia Ningxia cu judeţul Hunedoara, provincia Gansu cu judeţul Alba, provincia Anhui cu judeţul Teleorman şi aşa mai departe. Acestea arată cum, la nivel local, există resurse şi o conştientizare suplimentară importantă pentru dezvoltarea relaţiilor cu China. Iată un tablou, destul de succint, a ceea ce aşteptăm, putem şi merită să facem un efort în continuare pe această relaţie româno-chineză.

SUA au luat un avans consistent în construcţia relaţiilor cu China. Potrivit comisarului european Catherin Ashton, există riscul unor pierderi importante de tempo pe relaţia UE-China. Sunt două întrebări aici: care sunt căile de urmat pentru recuperarea decalajului şi întărirea relaţiilor cu zona Asiei, având în vedere şi aspectele de ordin politico-militar, şi cum vedeţi relaţia, după accederea dumneavoastră în poziţie, relaţia Bruxelles – Beijing?
Amb. VIB: Aş spune că într-adevăr termenele de comparaţie a relaţiilor SUA cu Asia în ansamblu şi cu China în special sunt un element suplimentar de ambiţie, de îndemn şi sigur de constatare a unor diferenţe. În mod firesc, relaţia UE cu Asia şi cu China, în special, are diferenţierile sale. Dar, aş spune că există elemente care trebuie luate la cunoştinţă şi considerate elemente de referinţă importante prin ceea ce au reuşit să facă prietenii americani pe relaţia cu China şi cu Asia în ansamblu. Relaţia cu China, sigur, relaţia în sine, ca dată a relaţiilor diplomatice, este un pic mai timpurie, dar ansamblul intereselor americane pe spaţiul asiatic şi în relaţia cu China este un pic mai complex şi dumneavoastră aţi evidenţiat dimensiunea politico-militară sau militaro strategică ce diferenţiază, în mod evident, relaţia faţă de UE. Ansamblul prezenţei militare în regiunea Pacificului, complexul de alianţe militare pe care SUA le au în zona Pacificului în imediata vecinătate a Chinei, sigur că diferenţiază agendele. Dar aş spune că, în egală măsură, UE, dincolo de constatarea unui decalaj, a unor diferenţieri mai degrabă, are elemente de natură să o distingă în peisajul relaţiilor regionale aici, în extremul îndepărtat, într-un sens pozitiv. Aş constata faptul că, în ultimii 2-3 ani, ansamblul relaţiilor comerciale, economice, tehnologice dintre EU şi China, în primul rând, au cunoscut o expansiune deosebită, anuală, chiar şi în ciuda efectelor crizei financiar-economice din ultimii doi ani. Aş constata faptul că, cu precădere, anul acesta a devenit şi mai vizibil faptul că partenerul european, statele membre şi UE în ansamblul său, s-a ipostaziat în partenerul comercial numărul unu, depăşind SUA şi alţi parteneri importanţi comerciali ai Chinei din regiunea Asiei, din imediata apropiere. Deci, cu UE şi cu statele membre evident, China a ajuns să tranzacţioneze zilnic peste un miliard şi jumătate de dolari. Ceea ce arată nu numai amplitudinea acestei relaţii economice, ci diversitatea, profunzimea şi soliditatea ei. În altă ordine de idei, UE este primul investitor străin, în sensul amplitudinii, extensiei volumului de investiţii externe în China. Apoi, China însăşi devine tot mai interesată să se îndrepte, prin forţa economică pe care a acumulat-o în ultimii ani, către UE şi să găsească acolo recipienţi importanţi ai investiţiilor sale şi mai ales ai intenţiilor sale de cooperare tehnologică şi dezvoltare tehnologică în conformitate cu actualele nevoi. Aş spune asta datorită faptul că anul acesta este unul din nou de performanţă de excepţie pentru China. Sunt intrări de capital la un nivel de peste 100 de miliarde, până la sfărşitul anului 2010, dar în egală măsură, ieşirile de capital chinez către străinătate vor fi de peste 50 de miliarde. Iată cum, dincolo de a fi, cum recunoaşte foarte multă lume, şi însuşi China o reclamă, China rămâne o ţară în curs de dezvoltare, cu multe probleme însăşi în menţinerea creşterii economice şi asigurarea dezvoltării echilibrate a regiunilor, dar, în egală măsură, China se ipostaziază ca un partener care are potenţialul de a investi în străinătate şi de a crea noi capacităţi industriale, de dezvoltare, de cercetare în exterior. Iată cum aici este o şansă suplimentară, de dată recentă, care interesează Uniunea Europeană şi în mod evident statele membre, inclusiv România, cum putem lucra împreună, în contextul pe care îl rafinăm, îl punem la punct, îl facem mai eficient, al mecanismelor de cooperare UE – China, pentru a atrage investiţiile chineze, capital chinez pe platformele europene, şi noi românii pe cel naţional. Cum creăm această nouă ipostază a parteneriatului economic, în diferite domenii industriale, tehnologice cu China. Răspunsurile sunt evident în agenda pe care o ştiţi din contextul internaţional. Procupările legate de contracararea schimbărilor climatice la nivelul global, menţinerea unei dezvoltări sustenabile, folosirea energiei verzi, energiei regenerabile. Iată deja, impuse pe agendele naţionale şi internaţionale câteva domeni în care UE, în mod accentuat, se poate ipostazia ca unul dintre partenerii privilegiaţi ai Chinei. Şi aş spune că în această privinţă există resurse pentru că, pe de o parte, eticheta politică convenită la nivelul cel mai înalt între UE, mecanisme sale instituţionale şi China, respectiv decizia de a dezvolta, începând din 2003, un parteneriat strategic cuprinzător cu China, până la cele peste 58 de mecanisme de cooperare, de dialog, de conclucrare sectorială cu China, toate acestea permit un efort substanţial.
Însă aş porni de la întrebarea dumneavoastră, legată de declaraţia doamnei înalt reprezentant, Asthon, pentru că decalajele se resimt acolo unde aceste mecanisme, aceste declaraţii de intenţie, acest inventar de domenii cu potenţial rămân deocamdată numai opţionale, rămân numai etichete pentru domenii de interes, neînsoţite efectiv, ca şi în cazul nostru bilateral uneori, de un efort de concretizare. Şi aici, în mod cert simt, şi în ipostaza mea viitoare voi simţi şi mai direct şi efectiv, doamna Ashton invită în special statele membre, instituţiile lor, cetăţenii europeni să fie protagoniştii acestui efort de relaţie mai echilibrată între China şi partenerii europeni, de substaţializare a acestei cooperări, de dezvoltare pe acele zone care interesează, aşa cum spuneam: domeniul energetic, al dezvoltării sustenabile, prevenirea poluării mediului etc. În această privinţă aş spune că resursele relaţiei China – UE sunt extrem de importante şi UE va creşte tot mai mult ca profil de partener în relaţia cu China. La fel şi cu ceilalţi parteneri asiatici. Îmi permit să extind puţin tocmai pentru că agenda de relaţii cu ceilalţi, mai mult sau mai puţin, are acelaşi profil şi aceiaşi factori relevanţi. Constat în perioada recentă, şi o fac în virtutea viitoarelor mele atribuţii şi fiind atent la tot ceea ce se întâmplă pe relaţia UE cu ceilalţi protagonişti asiatici, modul în care China a fost un exemplu aş spune, dar nu singurul, în modul în care UE a început să ia act de maturizarea protagoniştilor principalelor evoluţii din Asia: Japonia, Coreea de Sud, India, şi a definit aceste relaţii ca fiind strategice. La ora aceasta UE, pe relaţia cu Asia, are un număr de parteneri strategici şi în egală măsură este atentă la evoluţiile economice din structurile regionale care încearcă să realizeze integrare. Aici mă refer la ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est, n.r.), mă refer la formele iniţiate de cooperare economică şi politică pe dimensiunea Asiei de Est, mă refer la faptul că UE este atentă la ceea ce se întâmplă în interiorul unei noi organizaţii sub-regionale, pentru că, de acum, are o decadă organizaţia de cooperare de la Shanghai. Iată cum UE îşi creează treptat un inventar de relaţii extrem de solide, acela cu parteneri strategici, principalele economii, principalii protagonişti regionali, organizaţiile regionale şi subregionale şi de o manieră tot mai accentuată este atentă al ceea ce poate să facă în virtutea exterienţei de integrare pe care o are, în virtutea principiilor şi valorilor pe care le nutrim în Europa, pentru stabilizarea, pentru menţinerea dezvoltării paşnice a regiuni. Atentă la zonele de conflict, de tensiune, indiferent că este vorba de peninsula Coreeană, de ce se întâmplă în Afghanistan, Pakistan şi aşa mai departe. Iată cum aş spune că EU este mai atentă, activă şi tot mai mult se îndreaptă către Asia luând act de dinamicile economice regionale, de zonele în care se poate implica drept un partener credibil şi legitim al acestei regiuni.

Domnule ambasador, în prezent, China a ajuns să asigure 17% din necesarul de importuri ale Uniunii Europene. În aceste condiţii, solicitarea Chinei de a i se recunoaşte titlul de economie de piaţă liberă rămâne un subiect pe agenda bilaterală. Cum vedeţi evoluţia dialogurilor pe acest subiect?
Amb. VIB: Este unul dintre multe subiecte tehnice la care dialogul bilateral a început mai demult, de ani de zile. În egală măsură, rămâne unul care îşi aşteaptă soluţionarea în continuare. Aş spune că, în primul rând, ceea ce menţionam mai adineauri, este relevant. Adică, nevoia de a lua act de evoluţiile din ce în ce mai solide şi mature ale Chinei şi acestea, în primul rând, în domeniul economic. Aş spune că în această privinţă, comunitatea de afaceri europeană, care este prezentă în China, pe piaţă efectiv, atât ca partener comercial cât şi ca partener industrial, în virtutea investiţiilor care au început de câteva decenii în China, au adus aici unele dintre cele mai importante grupuri industriale europene, indiferent că este vorba de cele germane, franceze, italiene, britanice etc. Acestea au creeat o expertiză în virtutea căreia UE în ansamblu, în definirea politicilor faţă de un partener extern aşa cum este China, are anumite aşteptări. De aici şi această problemă a acordării statutului de economie de piaţă pentru că, la nivelul UE, s-au definit o serie de condiţii tehnice şi se aşteaptă ca partenerii chinezi să fie dispuşi a le îndeplini. Pentru unii dintre protagoniştii europeni această chestiune a statutului de economie de piaţă se pune extrem de mult sub raport tehnic, în virtutea unor condiţii definite foarte specific şi legate de aşteptările comunităţii de afaceri europene, a firmelor europene care operează pe piaţa chineză.
Într-un alt registru pe această temă, aş constata, tot cu onestitate, cu sinceritate, că prietenii chinezi o văd mai mult sub raport politic, sub raportul atitudinii pe care un partener important care este UE, cu cel mai important volum de tranzacţii comerciale. Aşa cum am menţionat, UE este partenerul numărul unu, deci în această privinţă prietenii chinezi aşteaptă ca Uniunea să aibă o atitudine mai deschisă, mai cordială şi să recunoască soliditatea evoluţiilor din economia de pe piaţa chineză. Aşteptările de ambele părţi sunt importante, dar uşor definite în registre diferite. De aceea, aşa cum menţionaţi, dialogul pe această temă este important să fie activ, aprofundat şi să permită în final acomodarea reciprocă, armonizarea acelor percepţii. Mai devreme sau mai târziu, şi vorbim de numai câţiva ani, în virtutea reglementărilor de la Organizaţia Mondială pentru Comerţ, Chinei îi va reveni acest statut de economie de piaţă. Părerea mea este ca prietenii chinezi, pe deoparte, să fie sensibili la aşteptările partenerilor europeni tocmai pentru că ei sunt prezenţi pe piaţa chineză. Sunt protagonişti importanţi ai dezvoltărilor tehnologice şi de piaţă de aici. Şi atunci aşteptările, doleanţele lor, evident vor trebui să fie semnificative şi prietenii chinezi ar trebui să facă eforturi în a le acomoda. În egală măsură, pentru europeni, ca prim partener comercial al Chinei, este important să înţeleagă aşteptările chinezilor. Sunt convins că în această privinţă, dialogul care este în curs va produce un rezultat final pozitiv. Pe de o parte rezultat al înţelepciunii colective pe care o reprezintă efortul de integrare al politicilor în UE, inclusiv al politicilor de relaţie cu China.

Vizita în Europa a preşedintelui Chinei, Hu Jintao, a marcat o redesenare a relaţiilor în principal economice, dar fără îndoială cu efecte şi în planul politic-administrativ. Cum consideraţi că va influenţa, la nivel politic şi decizional, suportul economic oferit de China unor mari puteri precum Franţa sau Germania?
Amb. VIB: Aş spune că, în această privinţă, am fost sensibil şi atent la modul în care, de o manieră tot mai accentuată China a dorit, luând în considerare importanţa relaţiei pe care o are UE pentru China, să participe la consolidarea evoluţiilor economice din interiorul Uniunii. Chiar şi după declanşarea crizei financiar-economice, care a afectat inclusiv China. Aş spune că, pe de o parte, China este interesată ca UE, în plan internaţional, să rămână un protagonist politic şi economic major, stabil, predictibil. În egală măsură, această dorinţă este, prin ceea ce menţionaţi dumneavoastră ca a exprimat, a concretizat vizita preşedintelui Hu Jintao în Europa, anul acesta în toamnă. China doreşte să participe, să identifice căile cele mai eficiente prin care poate să participe la acest efort de stabilizare a economiei europene, de înscriere a sa pe o creştere stabilă, şi care să permită soluţionarea problemelor provizorii, temporare cu care se confruntă în plan intern sau în relaţionarea cu celelalte regiuni. Mi se pare extrem de semnificativ faptul că la vizitele întreprinse de preşedintele Hu Jintao, de primul ministru Wen Jiabao în regiune, întotdeauna acordurile, înţelegerile economice încheiate, între guvernul chinez şi guvernele europene partenere, au avut o dimensiune economică semnificativă. În afară de cei pe care i-aţi menţionat, de Franţa şi Germania, aş adăuga relaţia cu Spania, relaţia cu Italia, cu Grecia, cu Turcia, una din ţările candidate, tocmai în efortul în care China doreşte să sprijine stabilitatea monedei europene, euro. China doreşte ca economiile europene să aibă o dezvoltare sănătoasă şi să rămână în continuare partenere economice comerciale credibile, legitime în relaţia cu China. Nu este numai o dorinţă generică. Este o expresie efectivă a modului în care viziunea chineză înglobează UE ca partener politic şi stabil în ansamblul internaţional. Este expresia noii capacităţi a Chinei, din punct de vedere economic şi financiar, de a interveni în evoluţiile regionale ca pertener loial, autentic, într-un sens pozitiv. Şi trei, este expresia modului în care China înţelege responsabil să îşi asume anumite elemente de efort pe care le poate face, în noua condiţionare internaţională, globală. Aş spune că faţă de Europa, China are o atitudine pozitivă, responsabilă şi căreia, sunt convins, atât ţările pe care le-am menţionat în mod bilateral, cât şi UE în ansamblu, îi vor răspunde pozitiv cu convingerea că eforturile de stabilizare internă economică, de deficite, de depăşire a dificultăţilor create în gestionarea bugetelor naţionale, în stabilizarea monedelor naţionale sau a euro în ansambul său, China poate să reprezinte un partener credibil şi extrem de important.

Domnule Ambasador, în fişa postului pentru care aţi fost nominalizat, aveţi ca sarcină şi consolidarea relaţiilor Uniunii Europene cu ţări precum Japonia, Coreea, Pakistan şi Afghanistan, ca să enumerăm doar o parte dintre ele, ţări care sunt şi tot atâtea pietre de încercare pentru politica externă europenă. În mileniul globalizării şi al distanţelor reduse la zero de noile sisteme de comunicare, cât este de aproape Europa de Asia îndepărtată şi aici, în mod firesc, vizez interesele economice şi militare?
Amb. VIB: Aş spune că Europa este din ce în ce mai aproape de Asia. Vă mărturisesc sincer că la începutul deceniului anterior, când se vorbea despre efectele globalizării, ale globalizării economice în primul rând, dar şi de efectele secundare generate de acea integrare internaţională, de fenomenele uneori negative circumscrise globalizării, am fost dintre pesimiştii care se temea de faptul că un efect negativ al globalizării ar putea fi fragmentarea, desprinderea anumitor regiuni din contextul circuitelor internaţionale. Un fel de reacţie de concentrare pe regional şi subregional, faţă de presiunile multilaterale ale mondialismului, ale integrării globale. Şi, la un moment dat, aş spune că au fost fenomene economice, în special, care trădau eventualitatea acestei fragmentări în dezvoltarea internaţională. De exemplu, criza monetar-financiară care s-a localizat numai în Asia, în anii 97 – 98, nu numai prin faptul că era strict localizată la un număr de economii, anterior percepute ca fiind cele mai dinamine – „tigrii Asiei” -, dar mai ales pentru că ea marca în particular numai o parte din Asia de Sud-Est. A fost foarte vizibil faptul că dincolo de efectele pozitive per-ansamblu, globalizarea a creeat o serie de subefecte negative. Acesta a fost unul dintre ele, acel pericol al fragmentării din reacţii naţionaliste, din reacţiile negative în politicile naţionale monetar-comerciale, dar ulterior, şi acuma suntem la aproape două decenii după începerea globalizării, ulterior s-a dovedit mai puternică forţa integratoare, iar criza financiară şi economică declanşată în 2008 aş spune că mai degrabă a accentuat această invitaţie extrem de intensă către guverne, către comunităţile naţionale, pentru o cooperare din ce în ce mai apropiată. Una dintre reacţiile pe care o identific ca fiind semnificativă este apetitul tot mai sporit al Uniunii Europene pentru relaţia cu statele asiatice. În mod evident, pe de o parte, comunităţile de afaceri, cetăţenii europeni în general, au luat act cu foarte mare interes de noua dinamică a evoluţiilor economice şi sociale din Asia. Unul din marile potenţiale ale unei societăţi internaţionale în ansamblul său este încă aici. Încă aici, în sensul că este un potenţial, pornind de la resurse umane, numărul de populaţie pe care îl reprezintă în ansamblul mondial Asia, resursele naturale, şi mai ales intrarea abia recent în dinamica dezvoltării industriale, societale internaţionale, în societăţile din Asia. În această privinţă aş spune că după criza financiară luăm act mai atenţi, mai disponibili pentru cooperare de ceea ce reprezintă resursele Asiei în ansamblul global. Iar UE, în această privinţă, prin discuţiile tot mai frecvente din cursul anului 2010 şi în special de la Consiliul European, de la reuniunea ASEM (Reuniunile Asia – Europa, n.r. ) la vârf, la începutul lunii octombrie la Bruxelles, a integrat de o manieră sporită agendele şi şansele întăririi cooperării cu Asia. Pe această dimensiune aş spune că UE, în special prin efortul de a-şi constitui serviciu diplomatic propriu, prin efortul de a defini o agendă personală specifică, pe de o parte cu ce spuneam că au fost desemnaţi partenerii strategici ai UE, deci principalele state dezvoltate din Asia, dar şi cu ceilalţi protagonişti ai dinamicii asiatice, arată că se încearcă să se dezvolte un nou set de politici care să răspundă aşteptărilor cetăţeanului european. În această privinţă, sarcina noii structuri pe care o voi cunoaşte în ispostaza mea profesională va fi să identifice exact cum trebuie să actualizăm, să echilibrăm, să dinamizăm strategiile de relaţii ale UE, ale statelor membre pe această regiune. Şi asta înseamnă nu numai partenerii strategici importanţi care au un set de capabilităţi, de experienţă, de expertiză în cunoaşterea reciprocă cu UE, cu partenerii europeni, dar şi cu acei protagonişti care, la ora asta, doresc în multe privinţe să se îndrepte către UE pentru raţiuni specifice. Şi am menţionat unele dintre ele. Unu, efortul de integrare pe dimensiunea Est, asiatică, poate să ia drept referinţă experienţa, legislaţiile, negocierile duse pentru integrarea europeană. Doi, conflictele, tensiunile problemele teritoriale sau în alt registru care mai există în problema asiatică pot de asemenea să ia drept referinţă experienţele europene, indiferent că sunt cele în raporturile cu statele dezvoltate, membre ale UE, sau cele care au permis, în mecanismele Organizaţiei de Securitate şi Cooperare din Europa, reglementarea, stingerea, soluţionarea unor tensiuni şi conflicte din Europa. Aş spune că interesul în această privinţă este biunivoc, bilateral. UE doreşte să se înscrie între protagoniştii care pot valorifica dinamicile noi din Asia, şi în egală măsură asiaticii văd un partener legitim, credibil prin experienţă, prin mecanisme, prin istorie, în UE şi în Europa în ansamblul său. În continuare Uniunea Europeană va intensifica interacţiunea cu statele din regiunea Asiei, se va implica mai atent pe dimensiunile pe care le va simţi relevante, efective, în soluţionarea problemelor din regiune, în construirea mecanismelor de integrare regională efectivă, acolo unde i se va permite şi va fi invitată ca partener, iar experienţa sa va fi apreciată ca acceptabilă şi aplicabilă. Va rămâne în continuare un partener în zonele de tensiune, în special în Afghanistan, unde doreşte foarte mult să depăşească unidimensionalitatea acţiunilor militare şi să participe acolo unde experienţa europeană de reconstrucţie, de reconciliere naţională, de dezvoltare a capacităţilor naţionale în plan instituţional, democratic, unde experienţa europeană este validă şi importantă. Să se regăsească acolo unde comunitatea economică europeană, prin capacitatea managerială, tehnologică este de asemenea percepută ca un partener important, în special pentru statele în curs de dezvoltare din Asia. Aş spune că agenda asiatică este extrem de interesantă şi urcă spre priorităţile cele mai vizibile ale agendei europene.

Domnule Ambasador, mă văd nevoit să revin pe relaţia România – China, pentru că aţi subliniat câteva measaje şi puncte concrete pe relaţia Europa – Asia, Europa – China. Concret, ce a însemnat anul 2010, dacă puteţi să ne daţi cifre, din punct de vedere turistic, al relaţiilor româno-chineze, din punct de vedere cultural, educaţional, al delegaţiilor şi al parteneriatelor dintre comunităţile din România şi China?
Amb. VIB: Aş spune că anul 2010 ne-a ajutat să identificăm câteva dintre direcţiile semnificative ale evoluţiilor din relaţiile bilaterale. Şi aş spune că trei dintre ele, pentru modul în care Ambasada şi eu însumi ne-am ocupat să gestionăm relaţia bilaterală, au fost extrem de relevante. În primul rând faptul că atunci când există evenimente majore, de semnificaţie internaţională, România este prezentă, se străduieşte să participe efectiv, cu eforturi instituţionale, financiare, dar să fie prezentă în China. Aşa s-a întâmplat la Jocurile Olimpice din 2008, la Beijing, aşa s-a întâmplat şi anul acesta la expoziţia mondială de la Shanghai. Expoziţia universală este semnificativă, şi România după cum ştiţi are o istorie a prezenţelor, pentru platforma de vizibilitate pe care o oferă. Dar aş spune că România a fost prezentă anul acesta la Shanghai în virtutea, în primul rând, a raţiunilor de prietenie şi cordialitate faţă de China şi amintesc de faptul că România a fost printre cei care au votat în favoarea Shanghaiului pentru a fi gazda expoziţiei universale. În al doilea rând pentru că şi românii au dorit să fructifice această şansă de vizibilitate deschisă către un continent, pentru că, în sine, China este un continent. Indiferent cât de puţin sau de mult am fi putut face la Shanghai era evident că publicul, audienţa căreia ne adresam, erau semnificative. Din această perspectivă, aş spune că efortul naţional financiar, care nu a fost neglijabil, ci extrem de important în contextul crizei financiare, a fost semnificativ şi a adus la Shanghai un număr de factori importanţi care să arate prietenilor chinezi cum România rămâne, în continuare, un prieten, un partener credibil. Au fost elemente în registrul manifestărilor artistice, culturale, şi aş spune că publicul chinez rămâne în general extrem de dornic, însetat de a vedea cât mai multe lucruri din zestrea folclorului nostru, din spectacolul pe care, bineînţeles tradiţiile, obiceiurile populare, melodiile, dansurile, cântecele româneşti le reprezintă. Acestea rămân în mentalul chinez extrem de semnificative pentru că le-a cunoscut de-a lungul mai multor decenii. Publicul chinez rămâne în continuare dornic de a cunoaşte oferta culturală artistică românească, şi la Shanghai a fost o asemenea oportunitate fructificată destul de bine, de instituţiile, de partenerii culturali români. Relaţia economică. Pavilionul românesc a găzduit, în multiple momente, seminarii, întâlniri cu grupuri de oameni de afaceri români şi chinezi. Evident, pavilionul nu poate să fie decât o zonă circumscrisă destul de limitată. Dar, a fost semnificativ pentru ceea ce, în ansamblul său, la ora actuală, ar trebui să ne atragă atenţia şi să atragă un efort sporit al comunităţii de afaceri româneşti de a veni către China mai des, mai bine pregătită, mai generoasă în oferte şi în intenţii de colaborare. Anul acesta, evenimentul mare, Expoziţia Internaţională Universală de la Shanghai, a fost o platformă prin care am constatat sau dacă vreţi am testat elementele semnificative ale interesului chinez faţă de România. Aceste elemente au fost viabile şi imediat vizibile: interesul pentru oferta cultural românească, pentru oferta economică şi aş adăuga şi faptul că foarte multe delegaţii provinciale, din provinciile chineze, au venit la Shanghai ca să vadă pavilionul românesc tocmai pentru că el era un eşantion de românie, o bucăţică de românie, şi au vrut să vadă ce poate oferii România. Dar asta înseamnă potenţialul pe care îl deţin ei, provinciile chineze, marile oraşe chineze, care ar dori să îl îndrepte către România. Au venit la Shanghai nu neaparat pentru că nu puteau să meargă în România, iar România trebuie să ia act de acest interes de relaţionare la nivelul administraţiilor locale. Când este un eveniment internaţional în China, România este prezentă ca partener care îşi manifestă relaţia de cordialitate, de disponibilitate în timp, stabilă.
Apoi, a fost un indiciu al zonelor de activism pe care nu le-am valorificat încă în totalitate. Şi aş spune cele de afaceri între comunităţile din România şi China, şi mai ales necesitatea de a explora mai intens, mai extins, relaţiile dintre administraţiile locale. Aş adăuga la aceasta şi parteneriatele dechise de către ministerele şi structurile guvernamentale din ambele părţi, care, odată în plus, s-au dovedit că sunt constante, că există în peisaj. Dar ele ar trebui să îşi declanşeze mecanisme suplimentare, mai eficiente de lucru, care să valorifice ce se poate face şi să cunoască ce se aşteaptă efectiv pentru a face în continuare. Aş spune, în această, privinţă că au fost active şi au în continuare foarte multe de făcut acele mecanisme, parteneriate instituţionale, începând de la cele din Ministerul de Externe, Ministerul Comerţului şi Economiei, Ministerul Transporturilor, Ministerul Telecomunicaţiilor şi multe-multe încă altele.
Anul acesta a arătat că frecvenţa şi multiplicitatea relaţiilor este reală. Peste 200 de grupuri, delegaţii oficiale, neoficiale, au făcut vizite, ceea ce este semnificativ. Am trecut de media de 140 – 150 de delegaţii, ceea ce arată că avem, la nivelul de bază al contactelor, al interacţiunilor româno-chineze, o dinamică nouă. Societăţile ambelor ţări au produs un potenţial de cooperare, de interes reciproc pe care, efectiv, trebuie să îl canalizăm pentru o interacţiune reciprocă, din ce în ce mai directă, concretă, pe zonele de interes. Deci, a crescut numărul de contacte bilaterale, în diferite domenii, aş spune că au crescut zonele în care începem să luam act de potenţial şi trebuie să facem ceva mai mult. Asta vizează şi schimburile de studenţi. Avem anual în jur de 20 de studenţi, de o parte şi de alta. Eu cred că trebuie să ajungem la 200. Există un necesar de expertiză reciprocă menit să servească extinderea schimburilor, interacţiunilor reciproce. Avem nevoie tot mai mult de cunoscători de limba română în China, de cunoscători de limba chineză în România. Aş saluta ceea ce s-a întâmplat deja, deschiderea unor noi secţii cu specialitatea de limba română, precum la Universitatea de Telecomunicaţii din Nanjing. Aş saluta faptul că extindem reţeaua de învăţare a limbii chineze în România, şi aş menţiona numai institutele Confucius care deja funcţionează la Sibiu, la Cluj, şi aş spune că există deja dorinţa de a deschide noi clase de limba chineză, sub egida Institutului Confucius, la Constanţa şi în multe alte centre judeţene. Iată cum, există o tendinţă foarte necesară de a încărca expertiza noastră de cunoaştere reciprocă cu o specializare. Apelul meu, prin intermediul dumneavoastră direct ar fi să încurajăm cât mai mult tânăra generaţie să o facă, să îşi asume această nobilă sarcină de învăţare a limbii, a istoriei, de cunoaştere a realităţilor reciproce. Aş spune că o ocazie foarte importantă este că, în anul 2011, vom întâmpina anul european al tineretului, anul UE-China în domeniul relaţiilor de tineret. M-aş bucura să vad că nu numai agenţiile şi ministerele care răspund de acţiunile pe linie de tineret, ci comunităţile locale, organizaţiile de tineret din ambele ţări ar dedica un efort suplimentar fructificării acestui cadru general, acela al Uniunii Europene, al statelor membre, dar şi cel al relaţiei bilaterale tocmai pentru accentuarea cunoaşterii reciproce.

Domnule ambasador, Radio China Internaţional se apropie de aniversarea cu numărul 70, motiv pentru care vă rugăm să adresaţi câteva cuvinte cu privire la colaborarea de până acum şi aşteptările viitoare din perspectiva dumneavoastră, aniversare care va fi marcată în anul 2011.
Amb. VIB: Trebuie să vă spun că sunt unul dintre cei care admiră în mod constant activitatea acestui post de radio. În primul rând pentru că, în activitatea mea de ambasador şi în activitatea ambasadei, am simţit în China Radio International, secţia de limba română a postului de radio, un partener extrem de important. Activitatea postului de radio şi a secţiei de limbă română s-a caracterizat întotdeauna printr-o accentuată priză la cunoaşterea actualităţii. Pentru noi ca diplomaţi străini aflaţi la post, aici, la Beijing, şi cred că pentru auditorii din România şi din alte ţări, postul de radio a însemnat o sursă importantă de informare asupra evoluţiilor de ultimă oră, asupra evoluţiilor de mare actualitate, de relevanţă din China. Spuneam, în contextul celorlalte întrebări, că reiese foarte important pentru noi, în primul rând pentru europeni şi pentru noi ca români, să cunoaştem ceea ce se întâmplă semnificativ în menţinerea maturizării continue a societăţii chineze, în dezvoltarea capacităţilor sale de relaţionare cu parteneri externi, în dezvoltarea capacităţilor sale de a reprezenta un protagonist important al evoluţiilor internaţionale. Postul de radio, prin activitatea s-a de informare, de difuzare a ştirilor, este în această privinţă un partener important care ne dă o fotografie de actualitate curentă, în timp real şi extrem de semnificativ. În egală măsură aş spune că, dincolo de a fi o sursă de informare, a fost vizibilă preocuparea continuă de a da o imagine cât mai completă a Chinei, cu toate laturile acestor evoluţii, în complexitatea societăţii chineze. De la cele care relaţionează tot timpul societatea actuală, cu tradiţiile, cu moştenirea s-a culturală şi istorică. Şi în această privinţă, postul de radio face şi o educare suplimentară a auditoriului străin în cunoaşterea aprofundată a istoriei şi culturii chineze şi este extrem de notabil. Pe de altă parte, efortul de diversificare a adus în atenţie, în ansamblul ştirilor transmise, pe acelea economice care interesează tot mai mult comunităţile de afaceri, investitorii străini, partenerii industriali care pot avea elemente incipiente de interes, de cunoaştere prin intermediul postului de radio. Mărturisesc cât de semnificative sunt aceste ştiri, această cunoaştere a realităţilor Chinei care se face prin intermediul limbii proprii, pentru că postul de radio are această sumă de secţii în limbile naţionale, cu o excelentă capacitate, cu un excelent profesionalism al specialiştilor care lucrează acolo.
În ce priveşte secţia de limba română ar trebui să spun că dintotdeauna a reprezentat, în ochii mei, nucleul cel mai calificat de specialişti de limbă română. Nu numai pentru că au fost cei mai buni în ceea ce priveşte stăpânirea limbii, gramaticii, pronunţiei în limba română, ci şi pentru că dincolo de exerciţiul profesional zilnic, suficient de mare ca efort, au găsit timp şi disponibilitate pentru a-şi converti interesul pentru limba, cultura, literatura română, într-un efort suplimentar de a traduce multe dintre lucrările literare, de a scrie despre România şi China, de a participa la schimburile bilaterale. Am văzut în colectivul de limba română de la postul Radio China Internaţional nu numai un redactor care stă pasiv în spatele microfonului. Am văzut un partener care dincolo de acest efort, de a transmite lucruri relevante, interesante, transpuse direct în limba română, în multe circumstanţe, a fost alături de mine ca ambasador, a fost alături de delegaţiile române şi chineze, în diferite momente ale contactelor bilaterale semnificative, ale vizitelor reciproce. A fost unul dintre cei mai apropiaţi, bine pregătit şi loial partener. În virtutea acestei experienţe pe care am avut-o, îmi permit să adresez postului de radio cele mai calde felicitări, urări ca în continuare să transmită mesajele cele mai relevante, directe, semnificative pentru actualitatera evoluţiilor din China, către auditoriul străin şi să rămână, în continuare, pentru diplomaţii de la Beijing unul dintre cei mai apropiaţi prieteni şi parteneri în dezvoltarea relaţiilor de prietenie ale poporului chinez cu străinătatea.

Domnule Ambasador, vă mulţumim pentru amabilitatea cu care aţi răspuns întrebărilor noastre şi, totodată, vă dorim mult succes în noua dumneavoastră misiune în cadrul Serviciului European de Acţiune Externă.
Amb. VIB: Vă mulţumesc şi eu!

Dan Tomozei
Radio China Internaţional – Secţia Română

Interviu publicat parţial AICI, la 4 ianuarie 2011

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în ASEAN, Interviuri, Români în China, România - China și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns