Eminescu sărbătorit la Beijing de China, România şi Republica Moldova


Text apărut şi pe JURNALUL NAŢIONAL

Ziua României şi Ziua poetului Mihai Eminescu au fost sărbătorite, duminică, pentru a patrulea an consecutiv, la Beijing, la Şcoala Internaţională „1 Octombrie”, o şcoală cu tradiţie în predarea limbilor străine. În prezenţa ambasadorilor României şi Republicii Moldova în R.P. Chineză şi a oficialilor chinezi, de ziua poetului naţional Mihai Eminescu elevii au pregătit un spectacol dedicat culturii, tradiţiilor şi obiceiurilor, în program fiind incluse o prezentare a portului tradiţional, dansuri şi o scenetă reprezentând obiceiul căsătoriei la români.
Evenimentul de duminică s-a constituit şi în prima prezenţă publică, la Beijing, a noului ambasador al României în R.P. Chineză, E.S. Romulus-Doru Costea.
„Vedem în sărbătoarea noastră de astăzi expresia prieteniei şi afecţiunii care caracterizează legăturile dintre români şi chinezi. Fiind împreună în această zi înseamnă, totodată, că distanţa geografică dintre România şi China devine neînsemnată prin recunoaşterea reciprocă şi aprecierea deplină a valorilor specifice ale culturilor noastre”, a declarat ambasadorul român în faţa unui auditoriu care a numărat peste 200 de elevi, cadre didactice şi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei din China.
Ca o tradiţie deja împământenită, evenimentul dedicat poetului Mihai Eminescu este sărbătorit împreună cu Ambasada Republicii Moldova în R.P. Chineză. E.S. Ambasadorul Anatolie Urechenu a afirmat, în mesajul, său că anul 2012 este un an special în relaţia dintre R. Moldova şi R.P. Chineză, la 30 ianuarie urmând să fie aniversaţi 20 de ani de la deschiderea relaţiilor diplomatice comune.
„Vreau să mulţumesc organizatorilor pentru invitaţiile pe care le adresează Ambasadei Republicii Moldova deja al treilea an consecutiv cu ocazia Zilei Romaniei organizate în cadrul acestui Liceu şi care în acest an se desfăşoară chiar de ziua marelui poet Mihai Eminescu, geniul literaturii române. Republica Moldova este parte inseparabilă a spiritualităţii româneşti! Fiind un popor, vorbind aceeaşi limbă, având aceleaşi tradiţii, cultură şi istorie, este firesc ca să fim astăzi alături de Ambasada României”, a spus ambasadorul moldovean.
Şcoala Internaţionala „1 Octombrie” (Ziua Naţională a R.P. Chineză) Beijing a fost înfiinţată în anul 1952 la iniţiativa fostului prim ministru Zhou Enlai şi alţi lideri chinezi. Astăzi aici învaţă peste 4.000 de elevi, peste 400 de profesori asigură orele de curs, iar biblioteca include peste 240 de mii de titluri de carte. Totul într-un spaţiu care depăşeşte 156 de mii de mp.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în De departe ... România, Eminescu în China, România, România - China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Eminescu sărbătorit la Beijing de China, România şi Republica Moldova

  1. Pingback: EUROTEMPO » Blog Archive » Eminescu sărbătorit la Beijing de China, România şi Republica Moldova

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.