Se împlinesc trei ani de când părintele moralei publice basarabene, Grigore Vieru, a trecut la cele veşnice. Nu ştiu ce mai este la Chişinău, la cimitirul în care trupul marelui poet a fost îngropat pe o alee. Acolo, înainte de a părăsi România m-am recules la un mormânt sărac, ruşinos, cum este de fapt respectul românilor pentru cultură şi istorie. Căci tot români sunt şi basarabenii.
În presa de azi de la Chişinău descopăr relatări subţiri, aproape „proteviste”, procese verbale, rememorări ale accidentului care a dus la moartea geniului Grigore Vieru, răfuieli cu trecutul în numele celui care a fost un pacifist din convingere, un luptător prin formaţie. Nimic însă despre personalitatea, opera, dimensiunea făcătorului de bine sufletului românesc de pe ambele maluri ale Prutului, prin scris. E semn că şi la Chişinău se face presă de pripas, că nici cei care au părul cernit nu mai au sufletul la locul potrivit …
Trei ani de linişte, căci după Grigore Vieru s-a dus repede şi Andrei Vartic, parcă să fie împreună, departe de toate care nu sunt potrivite în Basarabia.
Basarabie cu jale de Grigore VIERU
În mine a lovit străinul
De Paşti sau Denii.
Dar încolţitu-m-au bezmetici
Şi moldovenii.
Că nu suntem români străinul
Pe-a lui o ţine.
Şi-ai mei mai tare-l cred pe dânsul
Decît pe mine.
Basarabie cu jale,
Basarabie,
De pe deal şi de pe vale,
Basarabie!
„Încâlcită-ţi este viaţa”,
Basarabie!
„Ca grâul ce-l bate gheaţa”,
Basarabie!
În mine-au dat şi moldovenii
Necreştineşte.
Ci-s fericit că-n ei românul
Tot mai trăieşte.
Ei spun că nu-s români, ci lacrimi
În piept frămîntă
Când un Fărcaş sau Vicoveanca
Sau Gheorghe cântă.
Basarabie cu jale,
Basarabie,
De pe deal şi de pe vale,
Basarabie!
„Încâlcită-ţi este viaţa”,
Basarabie,
„Ca grâul ce-l bate gheaţa”,
Basarabie!
Născut la 14 februarie 1935, în satul Pererita, din raionul Briceni (nordul Basarabiei), Grigore Vieru a debutat editorial în 1957, pe când era student, cu o plachetă de versuri pentru copii. Un an mai târziu, după absolvirea Facultăţii de Filologie şi Istorie, Vieru se angajează ca redator la revista pentru copii Scânteia leninistă. Printre volumele publicate de-a lungul timpului de poetul basarabean se numară „Versuri pentru cititorii de toate vârstele” (1965), „Numele tău” (1968), „Mama” (1975), „Un verde ne vede!” (1976) şi „Metafore albastre” (1991). În anul 1989, Vieru a fost ales deputat al poporului, iar un an mai târziu, la 13 noiembrie 1990 a devenit membru de onoare din străinătate al Academiei Române, care l-a propus, în 1992, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Din 23 martie 1993, Grigore Vieru a devenit membru corespondent al Academiei Române. În anul 2000, a fost decorat cu Medalia Guvernului Romaniei „Eminescu – 150 de ani de la naştere”
Asa da!