Chinezii par un popor blând, liniştit şi aşezat … dar asta până în zilele Festivalului de Primăvară – Anul Nou în marea ţară asiatică. Aşa cum am scris şi în urmă cu câteva zile (China intră în Anul Dragonului – Festivalul de Primăvară! sau Anul Dragonului îşi face apariţia din infernul petardelor) bucuria chinezilor de a exploda petarde şi capse este greu de imaginat şi de înţeles.
Astăzi, în a cincia zi a Festivalului de Primăvară, este Ziua PO WU. În această zi oamenii rămân acasă pentru a saluta Zeul bogăţiei. Nimeni nu merge în vizită pentru că se consideră că este un gest aducător de ghinion. „Po Wu” poate fi tradus şi prin „răul alungat în a cincia zi”, eveniment produs de obicei prin spargerea unui obiect sau prin zgomot de artificii. Şi nu vă puteţi închipui ce înseamnă să fii trezit la ora 5 dimineaţă în pleznit de petarde şi să o ţii aşa chiar şi la ora la care scriu (trecut de 21) şi nici gând să înceteze „bucuria” până spre dimineaţă.
Şi încă un detaliu important. De cinci zile, în toată China poporul explodează petarde. Prin comparaţie, ce avem noi acasă de anul nou sau la evenimente speciale din partea autorităţilor, este o glumă în comparaţie cu ce lansează chinezii de rând. Iar preţurile nu sunt chiar mici, chiar daca petardele sunt de producţie locală. Vă propun, ca exerciţiu de imaginaţie, să vă închipuiţi cum este să aveţi exploziile de anul nou în şarjă continuă mai mult de 24 de ore!
XIN NIAN QUAI LE ! (La multi ani !)
Asta face deliciul cunoasterii oricarei civilizatii. Nu stiu daca petardele lor cu petardele noastre sint acelasi lucru dar ma intreb: daca la noi au fost interzise datorita accidentelor …. acolo cum stau chinezii cu accidentele? Sa fiu clar. Imi convine ca sint interzise dar … parca as sta cateva zile in infernul artificiilor chinezesti mai ales ca nu ma trezesc asa usor.:D