VOCEA RUSIEI: Bucureşti şi Moscova sunt gata să construiască relaţii pe baza unor principii noi şi pozitive

Sursa: VOCEA RUSIEI
Bucureşti şi Moscova sunt gata să construiască relaţii pe baza unor principii noi şi pozitive. Anunţul a fost făcut, marţi, de miniştrii de Externe ai României şi Rusiei.
Vizita lui Titus Corlățean la Moscova a coincis cu împlinirea a 10 ani de la semnarea Tratatului politic de bază româno-rus, iar în toamnă se vor marca 135 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice. Prin urmare, la întâlnirea de la Moscova s-a făcut un bilanţ şi s-a vorbit şi despre perspectivele de cooperare.
Prima vizită din ultimii patru ani a unui ministru român de Externe la Moscova este calificată deja drept o realizare. Nu este vorba doar de documentele semnate: planul consultărilor interministeriale şi acordul cu privire la deschiderea de centre culturale la Bucureşti şi Moscova. În cadrul discuţiilor, cei doi miniştri au subliniat în repetate rânduri despre începutul unei noi etape în relaţiile bilaterale.
În urmă cu aproape un an, puţine persoane vorbeau despre o nouă agendă pozitivă în relaţiile dintre Bucureşti şi Moscova. Noul Guvern al României este gata pentru dialog şi Rusia salută acest lucru, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
„Ne-am propus să depăşim dificultăţile care au apărut în relaţiile noastre în ultimii ani şi să ne mişcăm în direcţiile în care avem potenţial pentru realizarea unor proiecte reciproc avantajoase şi intensificarea dialogului politic. Simţim tocmai această stare de spirit din partea actualei conduceri a României şi noi răspundem cu reciprocitate. Sper că toate mecanismele de interacţiune între ţările noastre ne vor ajuta să câştigăm potenţial pentru atingerea unui nivel calitativ nou de cooperare”.

Rusia nu îşi schimbă poziţia faţă de Republica Moldova
Potrivit unor observatori, până în 2012, relaţiile dintre Moscova şi Bucureşti au ajuns la cel mai scăzut nivel de dezvoltare. Principalul motiv – politica României faţă de Republica Moldova.
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat în repetate rânduri că reunificarea celor două ţări este o chestiune de principiu şi unirea trebuie să aibă loc în următorii 25 de ani.
La rândul său, Moscova insistă pe neutralitatea totală a Republicii Moldova. În cadrul întâlnirii, şeful diplomaţiei ruse a declarat că „încălzirea relaţiilor nu înseamnă şi schimbarea poziţiei Rusiei”.
Însă şi abordarea autorităţilor de la Bucureşti a devenit mai constructivă.
„Colegul meu a spus ceva mai devreme că viitorul Republicii Moldova trebuie să fie determinat de alegerea liberă a poporului acestei ţări, iar România va respecta decizia, oricare ar fi aceasta. Aceeaşi poziţie este împărtăşită şi de Rusia. Ea este constantă şi binecunoscută: susținem în mod constant integritatea teritorială a Republicii Moldova, ea trebuie să rămână un stat suveran și să-şi mențină neutralitatea conform Constituţiei ţării. Sunte exact aceleaşi principii de care ne ghidăm în ceea ce privește reglementarea transnistreană”, a spus Serghei Lavrov.
Ultima rundă de negocieri pentru reglementarea transnistreană în formatul 5+2 (Moldova şi Transnistria – părţi implicate în conflict, Rusia, Ucraina, OSCE – mediatori, SUA şi UE – observatori) a avut loc în luna mai. În ciuda rezultatelor ambigue, tocmai acest format „comun” va contribui la soluţionarea tuturor problemelor existente, inclusiv în ceea ce priveşte statutul teritoriului, a declarat ministrul rus de Externe.

România, partener important al Rusiei în sud-estul Europei
Pe lângă probleme de politică regională, Titus Corlăţean şi Serghei Lavrov au discutat la Moscova şi despre cooperarea în cadrul UE şi NATO. Pe teritoriul acestui „partener important al Rusiei din Europa de Sud-Est” vor fi instalate elemente de apărare antirachetă în cadrului celei de-a doua faze a scutului.
Washingtonul a spus în mod repetat că toate temerile în acest sens sunt zadarnice, deoarece sistemul nu va fi îndreptat împotriva Rusiei. Cu toate acestea, partea americană refuză să ofere garanţii juridice.
Potrivit ministrului român de Externe, toate aceste aspecte au fost discutate la Moscova într-un mod constructiv, însă, în opinia lui Serghei Lavrov, subiectul rămâne deschis.
„Am avut un schimb de opinii cu privire la modalitățile de îmbunătăţire a stabilităţii şi securităţii în Europa. Am atins, desigur, şi subiectul apărării antirachetă, care este una dintre problemele nerezolvate în relaţiile noastre cu NATO. Consultările continuă”.
La finalul conferinţei de presă comune, şeful diplomaţiei ruse s-a referit şi la alte probleme, printre care şi la informaţiile apărute în presă potrivit cărora Marea Britanie ar fi interzis intrarea pe teritoriul său a persoanelor de pe aşa-numita „listă Magnitsky”. Este vorba despre un număr de 60 de oficiali ruşi, listă întocmită în luna aprilie de Comisia pentru Securitate și Cooperare în Europa.
Solicitat de Vocea Rusiei, Serghei Lavrov a spus că „Ministerul de Externe de la Moscova nu a primit nicio notă oficială din partea autorităţilor britanice”.
Anterior, autorităţile de la Londra au declarat de mai multe ori că nu intenţionează să întocmească o astfel de listă. Prin urmare, nu este exclus că ar putea fi o provocare cu scopul de a distrage atenţia publicului de la alte subiecte fierbinţi.

REFERINŢE >>>
Relaţia dintre România şi Republica Moldova trebuie să treacă la lucruri concrete
Serghei Lavrov şi Titus Corlăţean au discutat, la Moscova, despre situaţia din Republica Moldova şi Transnistria

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în EU Centrală şi de Est, România, Rusia. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.