China este pentru România un partener privilegiat

Victor Ponta - Li Keqiang, Bucuresti 25.11.2013China este pentru România un partener privilegiat, a declarat luni premierul Victor Ponta, afirmând că își dorește ca relația dintre cele două state să rămână la fel de strânsă și pe viitor. Sursa: AGERPRES / Foto: ADEVĂRUL

„Doresc să salut cu deosebită căldură și prietenie prezența la București a prim-ministrului Li Keqiang și a delegației care îl însoțește. Este o vizită pe care pot să o cataloghez istorică — aproape 20 de ani de când un prim-ministrul al Chinei s-a aflat la București. Vreau să mulțumesc pentru căldura primirii la Beijing la începutul lunii iulie. (…) China este pentru România un partener privilegiat, avem o relație de 65 de ani, excelentă din punct de vedere politic, economic, cultural și educațional. Au avut loc schimbări politice, dar relația dintre România și China a rămas la fel de apropiată și așa ne dorim și pe viitor. Îmi doresc, așa cum am spus și la Beijing, ca România să fie cel mai bun prieten al Chinei în UE și în această regiune”, a susținut premierul Victor Ponta, la Palatul Victoria, într-o conferință de presă comună cu omologul său chinez Li Keqiang.

Premierul român a salutat adoptarea unei declarații privind aprofundarea cooperării bilaterale, afirmând că aceasta este încă un pas în realizarea unui parteneriat cu adevărat strategic între România și China.

„Dincolo de relațiile politice, care sunt excelente, am discutat foarte mult despre relațiile economice. China este un partener economic și comercial important, dar potențialul este mult mai mare și trebuie să dezvoltăm aceste relații”, a spus Ponta, arătând că exporturile României către China au crescut de la începutul anului cu 30%.
El a dat asigurări că de fiecare dată România va fi o gazdă bună pentru partenerii chinezi.

Guvernele român și chinez au parafat mai multe memorandumuri de înțelegere

Guvernele României și Republicii Populare Chineze au semnat, luni, la Palatul Victoria, în prezența premierilor celor două state, mai multe memorandumuri de înțelegere în domeniile energiei (nucleară, termocentrale, hidrocentrale), sanitar-veterinar, industrial, societății informaționale și al culturii, informează AGERPRES.

În domeniul energiei s-a semnat un Memorandum de Înțelegere între Departamentul pentru Energie și Administrația Națională pentru Energie din China, pentru cooperare în domeniul proiectelor nucleare, document parafat de ministrul delegat pentru energie, Constantin Niță, și Xu Shaoshi, ministrul Comisiei Naționale pentru Dezvoltare și Reformă în domeniul proiectelor nucleare.

Cele două părți au semnat și o Scrisoare de intenție între SN Nuclearelectrica – China General Nuclear Power Corporation (CGN), din partea României semnând Daniela Lulache, directorul general SN Nuclearelectrica, iar din partea chineză He Yu, președintele companiei China General Nuclear Power Corporation (CGN).

În cadrul ceremoniei a fost încheiată și o înțelegere pentru reabilitarea grupurilor 3 și 4 de la centrala termoelectrică Deva, semnată de Daniel Andronache, director general Complex Energetic Hunedoara, și Zhao Ruolin, președintele companiei China National Electric Engineering Co.

Tot în domeniul termoenergetic a fost parafat un Acord de intenție de cooperare pentru realizarea proiectului termoelectric de la Rovinari – Complexul Energetic Oltenia. Documentul a fost semnat pentru România de Laurențiu Ciurel, director general Complexul Energetic Oltenia, iar pentru partea chineză de Li Qingkui, președintele companiei China Huadian Corporation.

Partea română și partea chineză au agreat în domeniul hidroenergetic o Scrisoare de confort în vederea realizării proiectului Cheap Tarnița Lăpuștești, înțelegere semnată din partea română de Dan Cârlan, director companie de proiect Tarnița-Lăpuștești, și din partea chineză de Yun Lian, vicepreședinte executiv Sinohydro Corporation.

În domeniul cooperării economice, Andrei Gerea, ministrul Economiei, și Gao Hucheng, ministrul Comerțului din R.P.Chineză, au parafat două Memorandumuri de înțelegere privind promovarea cooperării investiționale și, totodată, elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru înființarea în comun a unui parc tehnologic.

Totodată, România și China au parafat două Protocoale de înțelegere în domeniul sanitar-veterinar între ANSVSA și AQSIQ, privind exportul de bovine pentru reproducție în R.P. Chineză și exportul de carne de porc congelată în R.P. Chineză. Documentele au fost semnate de Vlad Mănăstireanu, președinte ANSVSA, secretar de stat, și Huo Yuzhen, ambasadorul Chinei în România.

În planul relațiilor culturale bilaterale, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, și Huo Yuzhen, ambasadorul chinez la București, au semnat Programul cultural pentru perioada 2013-2016 dintre cele două țări și Acordul dintre Guvernul României și Guvernul R.P.Chineze cu privire la înființarea și funcționarea Institutului Cultural Român de la Beijing și a Centrului Cultural Chinez de la București.

În domeniul IT a fost parafat un Memorandum de Înțelegere între Ministerul pentru Societatea Informațională din România și Huawei Technologies Co.Ltd, act semnat de ministrul român Dan Nica și de Lu Yong, manager regional Huawei Company.
Totodată, va fi parafat un acord între Mingyang Wind Power Group și Romanian Păunescu Corporation pentru investiții în centrale eoliene și echipamente de export.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China, CHINA-ECE, București 2013, De departe ... România, Din arhive, Din presa românească, EU Centrală şi de Est, Europa, Înţelege China, România, România - China, Uniunea Europeană. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la China este pentru România un partener privilegiat

  1. Pingback: Stirea zilei, a saptamanii, a lunii si a anului. XINHUA si Agerpres despre vizita premierului Chinei, Li Keqiang, in Romania. Li: “Suma contractelor semnate cu România va fi uriaşă” | Ziaristi Online

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.