Directorul general al Departamentului Asia-Pacific din cadrul Serviciului European de Acţiune Externă al Uniunii Europene, E.S. Viorel Isticioaia-Budura, fost Ambasador al României în R.P. Chineză, a avut amabilitatea de a împărtăşi o serie de puncte de vedere privind recent încheiatul Summit China – Uniunea Europeană, de la Beijing şi apropiatul Summit China – Europa Centrală şi de Est, programat la Bucureşti.
Interesul pentru dezvoltarea relaţiilor chino-europene, modul în care trebuiesc citite intenţiile chineze în spaţiul Central-Est european şi relaţiile speciale chino-române au fost abordate în cadrul unui amplu dialog cu Radio China Internaţional, un exerciţiu de cunoaştere şi înţelegere a realităţilor internaționale, parte a istoriei la care suntem martori.
În prima parte a interviului a fost abordată tema Summitul China – Uniunea Europeană, derulat la Beijing. În această a doua parte dialogul s-a axat pe Summitul China – Europa Centrală şi de Est, de la București, programat în această săptămână.
Domnule ambasador, după importantul summit de la Beijing, România va fi gazda celui de-al treilea summit China – Europa Centrală şi de Est, forum la care vor fi prezenţi lideri din 16 state europene, alături de primul ministru Li Keqiang. Aceasta este o ocazie foarte importantă pentru România, fiind gazda, după mai bine de 19 ani, a unui lider chinez la nivel înalt care va fi prezent la Bucureşti. Vă rugăm să faceţi câteva consideraţii înaintea acestui eveniment.
Îmi îngădui ca fost ambasador în Republica Populară Chineză, ca fost funcţionar al Ministerului de Externe român şi ca fost participant în momente extrem de importante ale contactelor de nivel politic semnificativ între cele două ţări, să amintesc că, întotdeauna, aceste vizite de nivel, în România, au adus un supliment de identificare într-o agendă de cooperare şi coordonare, pe elemente politice, economice, a contactelor la nivelul administraţiilor locale, a fost întotdeauna un moment de impuls, de deschidere a unor noi capitole de cooperare.
În momentul în care domnul prim-ministru Li Keqiang a preluat mandatul domniei sale, în această primăvară, şi pe fondul elementelor de actualizare, de inițiere a unor noi politici chineze, din domeniul social până în domeniul comercial, din domeniul economic, cu recunoaşterea rolului pieţei într-o manieră sporită în economia chineză, aş putea multe elemente să aduc în context care să indice importanța momentului în care primul ministrul chinez a acceptat invitaţia primului ministru român, pentru un dialog direct, la Bucureşti. Din această perspectivă, aş spune că, într-adevăr, după un număr de ani, în care nu au avut loc vizite în România, acest moment aduce nu numai o confirmare a relaţiilor tradiționale dintre cele două state, la anul vom sărbători 65 de ani de relaţii diplomatice, ci confirmă evoluţii cumulative care indică oportunitatea acestui moment, extem de important, atât pentru faptul că de partea română există o consolidare a evoluţiilor economice, există o consolidare a poziţiei României în Uniunea Europeană, cât şi din partea chineză, un moment în care noua generaţie de lideri au produs un nou set de politici, inclusiv în domeniul economic şi comercial care vor indica, sunt convins, în dialogul de la Bucureşti, direcţiile, potenţialul şi rezultatele posibile ale noii etape de cooperare româno-chineze. Acesta este fundalul bilateral, în mod firesc, dar îmi îngădui, pornind de la contextul pe care dumneavoastră l-aţi descris, să spun că este extrem de semnificativ faptul că într-o anumită succesiune de opţiuni şi decizii luate într-un context colectiv, România este gazda acestei reuniuni dintre China şi 16 state europene, dintre care 11 sunt state membre ale Uniunii Europene. Este, aş spune implicit, dacă este să îmi îngădui, o recunoaştere a statutului, poziţiei şi rolului României în context, regional, european. Este, în egală măsură, o recunoaştere a moşterniri de relații tradiţionale pe care le are acumulate în relaţia cu China, începând din 1949, aminteam de viitoarea aniversare a relaţiilor diplomatice, în toamna anului viitor. Este o recunoaştere implicită a faptului că România poate fi o gazdă care să asigure dimensiunile legitime, justificate ale unui dialog între China şi partenerii săi tradiţionali din regiunea central şi sud-est europeană, în sensul că, în contextul integrării acestor state în Uniunea Europeană, agenda poate să aibă dimensiuni interdependente. Din context european şi din contextul relaţiilor bilaterale cu China.
Proiectul China – Europa Centrală şi de Est urmăreşte o apropiere a relaţiilor economice şi administrative dintre cele două părţi, iar ca eveniment subsecvent, în vara acestui an, a fost organizată reuniunea liderilor locali, eveniment la care a fost prezent şi premierul român Victor Ponta. Care consideraţi că sunt proiecţiile de anvergură inter-continentale, dar mai ales care pot fi beneficiile care pot fi trase de ambele părţi.
Aş spune că întrebarea dumneavoastră conţine în miezul său, în esenţă, elementele răspunsului. De ce, pentru că îmi permit să interpretez contextul în care se produce această reuniune, între cele 16 state europene, dintre care 11 state membre ale Uniunii Europene, şi China, contextul proceselor de integrare europeană. Într-o anumită măsură, chiar dacă nu este imediat evident, şi aş invita reflexia şi atenţia ascultătorilor către modul în care China este unul dintre suporterii importanţi ai integrării europene, nu numai în virtutea faptului că a întreținut în mod constant relaţii cu ceea ce erau iniţial Comunităţile Economice Europene, ci şi în modul în care, pe parcurs, a consolidat legătura cu instituţiile europene, în prezent atât pe dimensiuni parlamentare, economice şi politice, inclusiv cele identificate, consolidate la summitul recent de la Beijing. Contextul european, în special cel al integrării accentuate, progresive europene, extinderea numărului de state membre așa cum s-a produs. Aş aminti faptul că, în anul 1985, la semnarea primului acord între China şi Uniunea Europeană erau numai 15 state membre, summitul din aceste zile de la Beijing recunoscând potenţialul extins, consolidat ca partener a Uniunii Europene pentru China, în contextul în care sunt în prezent 28 de state membre. Dar, nu numai atât. Aş spune că ar trebuie să îi invităm pe prietenii chinezi, în momentul în care declară interesul lor pentru formatul acesta, al celor 16 ţări europene, că implicit trebuie să recunoască, să admită, şi din nou să reînnoiască expresia sprijinului lor pentru integrarea europeană, că pe fond au de a face cu un număr de ţări, în afară de cele 11 state europene, care sunt sau vor fi membre ale Uniunii Europene, în perspectiva procesului istoric deja în curs de derulare. Deja, din cele 16, unele sunt state candidate la integrare europeană, altele, prin poziţia geografică, prin opţiunile pe care le au şi le-au indicat în procesul de evoluţie politică internă vor accede în viitor la statutul de candidat şi probabil de stat membru. Deci, aş spune că este un element de context care sunt convins că partenerii chinezi, atât decidenţii politici, cât şi elementele societăţii civile, atât de active în prezent, de la cea economică, financiară, mass-media, le pot lua în considerare pentru a da o impresie corectă a contextului în care se înscrie această reuniune, aceste întâlniri cu cei 16 parteneri europeni. Pe undeva, aş recomanda integrarea agendei reuniunii proiecţiei de viitor a cooperării între Uniunea Europeană şi aceste 16 state membre, în contextul care indică logica nu numai a evoluţiei geografice din contextul european, ci logica integrării politice şi economice a continentului, cea care a generat, începând de după Războiul Rece, stabilitate, prosperitate şi a consolidat Uniunea Europeană.
Pentru că aţi vorbit mai devreme de poziţia României în contextul relaţiilor Est – Vest, care sunt mecanismele prin care autorităţile de la Bucureşti pot atrage beneficii maxime în relaţia cu China, păstrând totodată bunele relaţii cu Uniunea Europeană şi cu Statele Unite ale Americii?
Aş spune că nu există nicio dilemă în această privinţă. Sunt agende convergente, sunt agende care pot beneficia, în multe privinţe, de statutul pe care am reuşit noi, românii, decidenţii politici şi întreaga societate românească, prin eforturile din ultimii 20 de ani, să realizăm şi să consolidăm: statutul în contextul regional de membru al Uniunii Europene şi de membru al NATO. La acestea aş adăuga, nu pot numi statut, dar pot numi zestrea de relaţii,
moştenirea istorică a relaţiilor tradiţionale de prietenie şi cooperare cu China, care este o dimensiune care caracterizează poziţia noastră în relaţia cu unul dintre protagoniştii geopolitici şi economici majori ai lumii de astăzi, Republica Populară Chineză.
Nu avem dileme în această privinţă sau cel puţin, cu îngăduinţa dumneavoastră, din perspectiva modestei mele experienţe de diplomat, aş spune că nu sunt tentat să văd contradicţii, ci sunt tentat să văd potenţialul de cooperare de care noi, exact cum aţi întrebat, respectiv instituţiile româneşti din diferite domenii, trebuie angajate într-o măsură mult mai accentuată în a-l explora.
În primul rând aş spune că dialogul politic, în această privinţă, în special în lumina vizitelor întreprinse în perioada recentă, şi aş aminti în special vizita domnului prim ministru Ponta, au indicat ca element de reconectare a agendelor, în lumina modului în care China încă încearcă să găsească limbajul corect în a comunica cu partenerii europeni. Ca ţară care a parcurs procese de transformare politică şi economică de integrare regională şi de integrare în NATO, România are o experienţă pe care o poate împărtăşi tututor partenerilor din alte regiuni şi Chinei, în măsura în care, spuneam, partenerii chinezi, atât liderii politici, cât şi partenerii din alte zone instituţionale, de la specialişti în domeniul relaţiilor internaţionale, până la cei din domeniul activităţilor din cadrul operaţiunilor de securitate şi de apărare, pot găsi în România, care a participat activ în multe privinţe în organizaţiile regionale, amintiţi-vă doar de OSCE, una din organizaţiile care a contribuit la soluţionarea multor dispute internaţionale, inter şi naţionale, în dimensiunea europeană, până la prezenţa României, în anii precendenţi, în operaţiunile de menţinere a păcii şi gestionarea crizelor în diferite regiuni. Iată cum, avem o experienţă de împărtăşit, nu numai experienţa tranziţiei, a integrării europene care are specificitatea ei destul de ridicată, ci şi aceea a faptului că, în context european, România a susţinut o anume extindere a rolului Uniunii Europene în context regional şi internaţional. Putem împărtăşi, deci, Chinei experienţa de politică regională şi internaţională, din perspectiva integrării, iar China este unul dintre protagoniştii cruciali pentru progresul integrării regionale în Asia, atât în privinţa cooperării cu ASEAN, cu alţi parteneri majori cum sunt Japonia, Republica Coreea, Rusia, Statele Unite, în contextul aşa numitului summit din Asia de Est.
Deci, iată ce am făcut, ştim să facem şi ce am învăţat să producem ca protagonişti activi în context european, de la CSCE, OSECE până la integrarea europeană şi în NATO, România poate să împărtăşească Chinei, în modul în care selectiv China poate să accepte, să înţeleagă şi să preia experienţe europene, şi de asemenea aş spune în domeniul evoluţiilor naţionale.
China, în multe privinţe, are politici tradiţionale, aşezate, consacrate deja pe probleme extrem de delicate în contextul noilor evoluţii sociale şi economice. De la modul în care tratează consolidarea, progresul în domeniul drepturilor omului, până la modul în care gestionează diferitele provocări în gestionarea relaţiilor inter-etnice, în diferite comunităţi şi regiuni cu specific etnic şi cultural extrem de variat. Avem în această privinţă organizaţii neguvernamentale extrem de active, avem un limbaj, avem o cultură, avem o politică a domeniului pe buna guvernare, statul de drept şi drepturile omului care pot fi împărtăşite ca prieteni, ca parteneri, ca o ţară care a experimentat diverse provocări destul de dificile, în contextul evoluţiilor europene.
Aş mai spune că aş avea aşteptări mai mari pe o zonă instituţională şi neguvernamentală care ar trebui să se orienteze mai mult către Asia. Este una din durerile pe care le-am împărtăşit cu modesta mea înţelegere către postul dumneavoastră de radio, către colegii chinezi din diferite domenii instituţionale, din domeniul cercetării şi studiilor internaţionale, din domeniul presei, în ambele părţi, română şi chineză.
Aş aştepta o mai nuanţată, dar şi mai activă, mai cuprinzătoare inter-relaţionare între instituţiile de cercetare, de învăţământ, între instituţiile şi organizaţiile de media, care au avantajul şi potenţialul de a cuprinde zone de interes extrem de diverse, atât în România, cât şi în China, şi aş încuraja relaţii directe în această privinţă.
În egală măsură, aş spune că dimensiunea comercial-economică a relaţiilor are un potenţial, de asemenea, valorificat mult prea puţin faţă de dimensiunile în care, la ora asta, Româna este unul dintre protagoniştii extrem de activi ai zonei economice europene, şi mai păstrează anumite avantaje în relaţiile cu alte regiuni, Orientul Mijlociu, Europa de Est şi cu mulţi parteneri din Asia. Aici aş spune că avem o comunitate de afaceri tot mai matură, responsabilă şi angajată pe dimensiuni extinse, dincolo de limitele regionale europene, şi care ar trebui să convertească mult mai curajos experienţa, capitalul acumulat în identificarea zonelor de interdependenţă şi complementaritate, într-o relaţie directă cu partenerii chinezi. Nu este vorba de dificultatea de limbă, nu este vorba de bariera culturală, nu este vorba de diferenţele probabile în anumite domenii politice sau de sistem, este vorba de necesitatea de a acţiona recunoscând mult mai direct, mai documentat şi mai curajos, bineînţeles, potenţialul care există acuma la partea chineză. De multe ori, am constatat că oameni de afaceri chinezi sunt mult mai curajoşi, mai ofensivi şi chiar dacă nu au în totalitate o priză la multiplicitatea realităţilor din context european sau în mod specific din România, îndrăznesc să se aventureze, cu prudenţa necesară când e vorba de bani, în contextul pieţelor europene, inclusiv în România.
Poate că la ora aceasta a venit momentul să recunoaştem că maturitatea oamenilor de afaceri, atât din România, cât şi din China, invită la o relaţionare directă, dincolo de ceea ce sunt politicile oficiale, nu guvernul, nu ministerele sunt cele care trebuie să soluţioneze în mod imediat identificarea potenţialului de comerţ, identificarea zonelor de cooperare industrială probabile, identificarea zonelor în special în domeniul agriculturii unde încă resursele din România ar putea să răspundă multora dintre nevoile evoluţiilor demografice şi economice din China. Aş spune că există, încă odată, ceea ce extrem de convenţional spus este potenţialul, dar aş spune mai ales că
evoluţiile de maturitate şi de angajare pe dimensiunile externe ale comunităţii de afaceri şi financiare româneşti ar trebui să încurajeze mult mai mult orientarea către Asia în general, îmi îngădui să spun asta din poziţia de şef al departamentului Asia din Serviciul European de Acţiune Externă, dar mai ales către China care este o piaţă cu dimensiuni multiple.
Uneori cu riscuri, dar orice piaţă din lume, de la cea americană, latino-americană, africană, până la pieţele emergente în general, sunt întotdeana caracterizate de un anume echilibru între potenţial, risc şi bineînţeles oportunităţi care trebuie gestionate cu abilitate, cu o înţelegere aprofundată şi cu o documentare necesară.
Este nevoie de curaj, este nevoie de un pas mai accentuat către Asia şi în mod specific către China, pentru a nu pierde aceste oportunităţi care reprezintă, în următoarea jumătate de secol, una dintre cele mai înalte provocări a reaşezării agendei de cooperare, de diviziune a muncii şi de creare de noi oportunităţi în domeniul pieţelor externe pentru România.
Cum priviţi, în calitatea dumneavoastră de director general al Departamentului Asia-Pacific din cadrul Serviciului European de Acţiune Externă al Uniunii Europene, dar şi din calitatea de reputat sinolog, această structură pe care China o dezvoltă: China – Europa Centrală şi de Est? Reprezintă aceasta o relaţie paralelă a Chinei dezvoltată alături de cea cu Uniunea Europeană?
Aş spune că nu pot, din perspectiva poziţei mele, să încurajez în mod direct o asemenea evoluţie de format distinct, individualizat puternic, de cooperare. Ceea ce îmi permit însă să recunosc, aşa cum spuneaţi şi dumneavoastră, ca modest cunoscător al evoluţiilor chineze, sunt cel puţin din două perspective, două elemente, un fapt ce trebuie recunoscut, odată pentru că are o anumită încărcătură istorică, şi a doua oară pentru că reprezintă, în contextul economic chinez şi european, un element de interdependenţă ce invită la identificarea de noi strategii de cooperare.
Întâi, elementul istoric. Majoritatea statelor din grupul celor 16 sunt state care au stabilit relaţii în anii ‘50, relaţii diplomatice într-un anumit context politic şi de sistem ale ambelor părţi, dar, în egală măsură, într-un context în care deceniile respective reprezentau un produs al căutărilor în domeniul creării, consolidării unor relaţii internaţionale echilibrate, în ciuda diferenţelor de sistem polarizate care existau la vremea aceea. Nu este numai recunoaşterea unei moşteniri istorice generate de paritate sau de similitudini, de simetri politice datând la acel moment, ci aş spune că este recunoașterea unei acumulări de cunoaştere reciprocă, este recunoaşterea faptului că, într-un moment iniţial, de start al relaţiilor bilaterale, au existat, repet, dincolo de simetriile de ordin politic şi de sistem, identificarea unor interese comune, identificarea unor capacităţi de cooperare, chiar de complementaritate în anumite zone, aşa cum s-a întâmplat cu modul în care, de-a lungul deceniilor ce au urmat stabilirii de relaţii diplomatice,
România şi China au avut o cooperare extrem de avantajoasă în numeroase sectoare ce astăzi reprezintă domenii de vârf ale industriilor şi economiei chineze în general.
Deci, recunoaşterea unui element istoric: tradiţie, prietenie, cunoaştere reciprocă. Probabil acesta este fundalul care ar trebui înţeles, acceptat, recunoscut în nevoia de a considera şi de a înţelege mai bine ce înseamnă această tentativă de regrupare dintre China şi partenerii săi din zona central şi sud-est europeană.
Mi-aş îngădui, cu înţelegerea de care aş dori să beneficiez din partea dumneavoastră, să semnalez că acest moment se produce pe fundalul anumitor evoluţii geopolitice în regiunea europeană, cât şi în contextul financiar şi economic global. Înţeleg foarte atent şi nuanţat modul în care mulţi dintre prietenii chinezi încearcă să identifice avantajele, zonele de potenţial al acestei cooperări cu un grup dintre statele europene, când spun despre faptul că chinezii sunt susţinători, parteneri importanţi în procesul de integrare europeană, pentru că, prin ceea ce doresc să exploreze, să declanşeze şi să avanseze cooperarea economică dintre China şi o parte dintre ţările acestea care vor identifica proiecte directe cu partea chineză, ei doresc să contribuie la creşterea de dezvoltare economică şi accelerarea alinierii ca nivel de dezvoltare a acestor state central şi sud-est europene, cu cele din vestul european, cu nivelul de standard general al Uniunii Europene. Este justificat, este credibil, existând un potenţial în această privinţă.
Vorbim despre ceea ce a declarat fostul premier, Wen Jiabao, în momentul în care a promovat acest proiect, China – Europa Centrală şi de Est, „ajutându-ne partenerii, ne ajutăm pe noi”. Aceasta este filozofia acestui proiect?
Aş spune că include aceste elemente, în mod firesc, în momentul în care un lider chinez a enunţat din perspectiva autorităţilor chineze viziunea sa şi elementele de context ale promovării acestei strategii. Dar, aş spune că, în egală măsură, ea ar trebui să fie completată, şi aş spune că în mod firesc summitul, dialogul dintre China şi Uniunea Europeană de la Beijing a adus în atenţie acest element, acela pe care îl pomeneam în diferite contexte ale întrebărilor dumneavoastră, faptul că această grupare care poate să aibă anumite limite şi circumferinţe geografice nu ar trebui luată ca un element de izolare, de desprindere, ci trebuie în mod accentuat să fie un exerciţiu de indentificare a modului cel mai oportun, eficient şi mutual benefic de integrare în agenda mare, în curs de expansiune, de extindere extrem de substanţială, aşa cum aţi menţionat şi dumneavoastră pe termen lung, a cooperării dintre Uniunea Europeană şi China. Deci, din perspectiva mea de funcţionar european, în acest moment, şi de cunoaştere, bineînţeles, a modului în care relaţia cu China şi România au produs elemente de interes reciproc, chiar de interdependenţă pe anumite dimensiuni economice, aş spune că cea mai substaţială recomandare şi în egală măsură este un element de ecou al intervenţiilor făcute în dialogul de la summit, de către cei doi preşedinţi, Van Rompuy şi Barosso,
recomandarea din perspectiva instituţiilor europene este de a confirma într-adevăr poziţia de principiu a Chinei în susţinerea procesului de integrare şi pe acest fond aşteptarea este ca reuniunea de la Bucureşti să producă proiecte, elemente de angajament între China şi partenerii din zona geografică respectivă care nu numai să ţină seama de marile proiecte din zona Uniunii Europene – China ci şi de contextul în care proiectele de natură comună, coridoarele de transport europene, elementele de proiecte energetice, de resurse de cooperare economică şi industrială crează un context din care, aceste state participante la formatul de cooperare cu China, nu trebuie, nu este recomandabil, nu este eficient să se desprindă.
Nu este, aş spune, o reţetă politică, este un element inteligent de luare la cunoştină şi de analiză aprofundată, dacă doriţi, explicit de natură geopolitică, a contextului în care China, ar trebui să înţeleagă şi să plaseze agenda de cooperare. Sigur, nu aş spune că avem, în acest moment, toate elementele de analiză, dimpotrivă, trebuie să recunoaştem cu toţii, suntem într-o zonă destul de incipientă.
Acest proces sub-regional de cooperare, iertare pentru această calificare nu foarte potrivită, are o scurtă istorie, foarte incipientă, schiţată, sumară. În egală măsură, nădejdea mea este că dialogul de la Bucureşti, repet, pe fondul cunoaşterii reciproce dintre majoritatea statelor participante şi China, pe fondul contextului de interdependenţă dintre Uniunea Europeană şi China, să reuşească să identifice acele proiecte care sunt sau pot să fie, într-o manieră mutual benefică, elemente componente ale capitolelor definite acum, la Summitul UE – China, componente ale agendei mari UE – China, deci, să nu reprezinte elemente de rupturi, de fisură, ci, dimpotrivă, elemente de convergenţă, de luare la cunoştinţă a elementelor de natură comună, de interese care converg în contextul integrării europene şi al dezvoltării regionale, tot mai mult asimilate standardelor şi nivelurilor europene. Repet, suntem cu toţii, presupun, conştienţi de natura incipientă a acestui proces, de potenţialul său.
Inclusiv în cadrul dialogului dintre liderii europeni şi cei chinezi a fost recunoscut acel element suplimentar pe care China îl aduce în regiune, către Uniunea Europeană, către partenerii europeni, în interiorul Uniunii Europene sau în afară, potenţialul său inclusiv acela chiar de natură excesivă pe care dezvoltarea rapidă industrială din ultimii ani îl poate plasa în contextul agendelor bilaterale sau în contextul cooperării cu alte continente.
Este vorba de suplimentul de capacităţi industriale, indiferent că este vorba de ciment, materiale de construcţii, capacităţi–echipamente, sunt lucruri care caracterizează explozia economică de natură pozitivă care a poziţionat China ca un protagonist mondial, în contextul evoluţiilor global-economice şi, în egală măsură, este bine ca aceste resurse adiţionale, capacităţi suplimentare, să se orienteze către piaţa europeană pentru a consolida, cum spuneam mai devreme, revirimentul economic în sprijinul integrării în domeniul comunicaţiilor, infrastructurii europene de o manieră convergentă. Deci, aş spune că la ora aceasta nu ştiu dacă avem toate elementele de analiză pe fond a evoluţiilor economice indicate de dialogul cu potenţial substanţial dintre China şi cei 16 parteneri, dar avem deja cadrul mare acesta al dezvoltării pe termen lung, identificat, direcţionat de dialogul de la Beijing, dintre liderii europeni şi cei chinezi, un cadrul care ar trebui tot mai mult luat în seamă în dezbaterile care vor avea lor. Aş spune că, în această privinţă, aşa cum aminteaţi, reuniunea de la Chongqing, la nivelul administraţiilor locale, unde primul ministru român, domnul Victor Ponta, a participat împreună cu alţi oficiali guvernamentali români, şi în luările de poziţie ale domniei sale, şi ale celorlalţi oficiali români, am văzut pronunţări care indică această orientare, aceea a nevoilor de a integra, în contextul mare european, aceste eforturi de aprofundare a cooperării economice, comerciale dintre partenerii Centrali şi Sud-Est europeni cu China. Este o înţelegere geo-politică extrem de nuanţată, extrem de bine racordată în contextul european de evoluţie către integrare pe care îl oferă, la ora actuală, relaţia dintre China şi Uniunea Europeană.
Domnule Ambasador, vă mulţumim foarte mult pentru timpul acordat, pentru mesajele, pentru ideile transmise şi vă dorim succes în continuare.
Vă mulţumesc şi doresc ca şi dumneavoastră să vă înscrieţi în acel efort care reprezintă foarte mult un aspect tradiţional al postului Radio China Internaţional, mai ales al secţiei române, în a semnala într-adevăr acest progres în cunoaşterea reciprocă, această luare la cunoştinţă nu numai a potenţialului prezent ci şi a zestrei care se converteşte în răspuns de prietenie, de relaţie reciprocă între noile generaţii dintre China şi România, cu ajutorul comunicării şi cunoaşterii reciproce realizate de dumneavoastră.
Vă mulţumim.
Beijing, 22 noiembrie 2013