Scrisoarea unei bunici către Klaus Iohannis: „M-am întrebat ce aş face dacă aş rămâne fără să ştiu nimic de nepoţii mei?”

Scrisoare deschisă către Dl Klaus Iohannis *

„Domnule Iohannis,
Mă numesc Carolina Ulrich, am 76 de ani, 2 copii şi 3 nepoţi. Sunt o fostă învăţătoare, acum bunică, din Bistriţa Năsăud, din Ardeal, locul din care vă trageţi şi dumneavoastră. O viaţă întreagă am fost la catedră, de unde le-am transmis cât am putut de bine generaţiilor de elevi care mi-au trecut prin mână dragostea pentru carte şi pentru bunăcuviinţă. Unii mă mai întreabă şi acum de sănătate şi, atunci când se întâmplă să mă mai sune un fost elev, ştiu că mi-am ales bine meseria.

Domnule Johannis, am înţeles că avem aceeaşi profesie, cea mai frumoasă din lume, după cum o consider eu, cea de dascăl. V-am auzit la televizor spunând că aţi cumpărat 6 case, din salariul de profesor şi din meditaţii. Cum este posibil, domnule Iohannis? Eu, ca şi atâţia alţi dascali, abia am reuşit, după o viaţă de muncă, să întreţin una singură, şi aceea rămasă de la părinţi. Este adevarat, la fel ca cei mai mulţi dintre români, am ales să-mi investesc banii din munca de la catedră în educaţia copiilor mei. Nu regret nicio secundă această alegere.

Viaţa mea, la fel ca a atâtor alţi bunici din România, a fost destul de greu încercată. Nu mă plâng. Am avut parte şi de fericire, dar şi timp să trăiesc multe momente de cumpănă şi cine ştie câte mă mai aşteaptă de acum înainte. Am învăţat că, de cele mai multe ori, oamenii sunt buni cu tine atunci când au un interes, dar te uită atunci când nu le mai foloseşti. Sau, şi mai rău, te vând pe doi arginţi, fără să privească înapoi. M-am obişnuit să tac şi să suport lucruri care nu îmi făceau plăcere, dar să cred mereu că va fi bine. Întotdeauna am sperat ca ţara noastră, atât de frumoasă şi atât de încercată, se va ridica acolo unde trebuie sa fie. Şi asta prin oamenii săi, aceia care iubesc România şi ne iubesc pe noi, românii.

La anii mei, pot să spun că cei care vor să conducă această ţara trebuie să fie, în primul rând, sinceri. Cu noi, cei bătrâni, care suntem obişnuiţi de atâta timp să nu ridicăm glasul, cu cei tineri, plini de îndrăzneală şi atât de diferiţi faţă de noi şi, mai ales, sinceri cu Dumnezeu!

Nepotii Mariei Iliut din Rasinari, Sibiu - Foto JustitiarulÎmi iubesc familia mai mult decât orice. Chiar dacă nu au crescut în lux, copiii şi nepoţi mei au avut şi vor avea parte, până în ultima mea zi pe Pământ, de dragostea mea nesfârşită. De aceea am decis să vă scriu, domnule Iohannis. După ce am văzut la televizor povestea bunicii rămase fără nicio veste din partea nepoţilor (foto Justiţiarul.ro) pe care i-a pierdut, nişte copii fără ajutor plecaţi într-o ţară străină într-un moment neînchipuit de greu pentru acea familie, m-am pus în locul acelei femei bătrâne şi m-am întrebat ce aş face dacă aş rămâne fără să ştiu nimic de nepoţii mei, după ce un om care părea bun cu noi mi-a promis ca îi voi mai vedea măcar în fotografii. După zile întregi în care m-am frământat, văzând ca nu doriţi să lămuriţi care a fost legatura dvs cu străinii care adoptau dubios copii din România, vă adresez aceasta scrisoare deschisă, la care sper că voi primi răspuns, înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale. Nu mă pricep la treburi juridice, aş vrea doar ca, moral, această poveste de viaţă să primească un răspuns.

Vă întreb, domnule Iohannis, de ce nu aţi încercat, atunci când aţi ajuns primar, să clarificaţi cât de cât lucrurile, în legătură cu durerea bunicii, Maria Iliuţ (n.m. – decedată în luna august a.c.), care spunea că a primit promisiuni că îşi va revedea nepoţii. Dorinţa bunicii era una simplă: voia doar o veste de la nepoţi! Să ştie că sunt bine, sănătoşi.

Ca primar al unuia dintre cele mai importante municipii din România, domnule Iohannis, aveaţi alte posibilităţi, faţă de simpla calitate de profesor şi puteaţi obţine informaţii despre copii, dacă aţi fi dorit. În mai bine de 14 ani de mandat, mai ales în perioada când municipiul Sibiu a fost capitală culturală europeană, puteaţi măcar, din respect pentru bunica disperată, să faceţi nişte demersuri oficiale. Ştiaţi foarte bine că pentru cei trei copii bunica rămăsese, în momentul plecării lor din România, atât mamă cât şi tată, părinţii decedând în condiţii îngrozitoare.

Din reportajul prezentat la televiziuni, se desprinde un lucru înfiorator, şi anume că un fost profesor, apoi inspector de învăţământ şcolar judeţean, ulterior primar, ameninţă cu bătaia o bunică, ai cărei nepoţi nu au fost abandonaţi într-un orfelinat, ci au fost luaţi chiar din casa ei! Bunică ce fusese convinsă cu vorbe mieroase să-i dea în adopţie, de către Klaus Iohannis şi soţia sa, care i-au oferit şi propriul lor exemplu, cum că şi ei şi-ar fi dat spre înfiere o fetiţă de 5 ani. Peste ani însa, bunica Maria Iliuţ a aflat că aceasta a fost doar o minciună sfruntată!

Toate aceste eforturi făcute de „şoferul” cetăţenilor străini aveau un singur scop: convingerea bunicii să încheie cât mai repede o tranzacţie de copii care, în acel moment, nu aveau ca sprijin decât nişte bunici îndureraţi şi o mătuşă afectată de moartea surorii ei.

Domnule candidat la prezidenţiale, din spusele bunicii Maria reiese că aţi minţit cu sânge rece că aveţi un copil! De-aţi şti cât de dureros este pentru un bunic, atunci când se desparte pentru totdeauna de nepoţii săi! Doamna Maria avea promisiunea, din partea dvs, că îşi va vedea copiii, promisiune pe care aţi făcut-o, dar nu aţi onorat-o!

Ce diferenţă este între înjuratura adresată bunicii copiilor, ameninţarea că dacă vă mai deranjează o să o păţească şi palma sau pumnul pe care un copil le-a încasat în timpul unei miting dintr-o altă campanie electorală, de la un candidat la preşedinţia României?

Domnule candidat, copiii Anca, Elena Maria şi Vasile erau din Răşinari, un loc încărcat de istorie pentru literatura Romaniei. La 1 aprilie 1881, în satul Raşinari de lângă Sibiu, s-a născut marele nostru poet naţional Octavian Goga, poetul „pătimirii noastre”, un mare patriot al neamului românesc. Tare mult m-aş bucura să-i citiţi poezia „Rugăciune„, una dintre poeziile sale reprezentative.

Probabil Octavian Goga se răsuceşte în mormânt acum, în anul 2014! Dumneavoastră, cu un trecut presărat cu mai multe neclarităţi pentru noi, cei care vom merge la vot, să ne alegem preşedintele, evitaţi să răspundeţi unor întrebări care ar lamuri câteva lucruri.

În perioada când o bună parte din teritoriul actualei Românii era ocupat de Imperiul Otoman, acesta ne lua şi copiii că tribut, ca bir. Să înţelegem că cel care conducea „carul” în care se găseau copiii ce ne părăseau pământul strămoşesc era echivalentul „şoferului” care îi ajuta pe alţi străini să găsească copii pentru a fi înfiaţi? Vremurile au evoluat …

Domnule Primar, aţi declarat că nu aţi făcut decât serviciul de conducator auto. Dacă din cei 3 copii, rămaşi fără mamă şi fără tată, doar în grija bunicilor, dumneavoastră aţi fi înfiat atunci un copil, poate şi eu m-aş fi numărat astăzi printre susţinătorii dvs!

Cât de simplu era, şi cât de uman, ca din cei trei copii, de 3, 5 şi 7 ani, unul să fie înfiat de Klaus Iohannis! Putea să aibă condiţii mai bune decât la bunici, iar familia avea posibilitatea să îl vadă din când în când, alinându-şi astfel suferinţa şi dorul faţă de nepoţii plecaţi.

Aţi greşit! A greşi este omeneşte. Cum, de altfel, şi alt candidat, în urmă cu 5 ani, într-o emisiune televizată, a spus ca este posibil ca acel copil pe care l-a lovit “să fi spus ceva, să fi făcut ceva!”, lăsând să se înţeleagă că ar avea ceva regrete pentru ceea ce a făcut. Dumneavoastră regretaţi?

Poporul român nu mai poate trăi înca 5 ani, după alţi 10, cu un preşedinte agresiv şi care îşi asmute apropiaţii pe cei care pun întrebări incomode despre trecutul celui care vrea să ne conducă!

Domnule Iohannis, merităm un preşedinte altfel decât am avut în ultimele două mandate”.

Sursa: www.psnews.ro
* NOTĂ: Dată fiind imposibilitatea de a verifica informaţiile PSNEWS şi identitatea semnatarei  Carolina Ulrich, păstrez o notă de rezervă cu privire la autenticitatea scrisorii. Cunoscând, însă, evenimentele de la Sibiu am decis să promovez acest text pentru a solicita, odată în plus, lămuriri din partea candidatului Klaus Iohannis

REFERINȚE >>>
COMENTARIU | Fragmentarea României
NERUȘINAREA DE A SFIDA, ZÂMBIND, ROMÂNIA! Ghinion …
COMENTARIU | Ai nevoie de curaj să nu votezi un minoritar?
Iohannis, singurul cinstit din orașul cu arestați și sinucigași
Pentru că trebuie să știm adevărul despre onestul și bunul primar Kalus Werner Iohannis, prim-vicepreședintele PNL
COMENTARIU | Când nimeni nu te vrea … în Guvern

COMENTARIU | Cât contează un om în România: Iohannis vs. Omul de rând
COMENTARIU | Prematura îndepărtare de mase

COMENTARIU | Resuscitarea ostaticului Iohannis

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, România și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

4 răspunsuri la Scrisoarea unei bunici către Klaus Iohannis: „M-am întrebat ce aş face dacă aş rămâne fără să ştiu nimic de nepoţii mei?”

  1. Pingback: Președintele Iohannis girează cel mai perfid sistem al României post-comuniste | Lupul Dacic

  2. Pingback: Şi dacă avem un preşedinte homosexual? O întrebare pentru Klaus Iohannis de la Dan Tomozei, jurnalist sibian de investigaţii: sunteţi sau nu sunteţi gay? | VA RUGAM SA NE SCUZATI, NU PRODUCEM CAT FURATI!

  3. Pingback: PRO și CONTRA! Niciodată nu este prea târziu să aflăm tot adevărul! Față-n față două texte despre Johannis - Ion Coja

  4. Pingback: Şi dacă avem un preşedinte homosexual? O întrebare pentru Klaus Iohannis de la Dan Tomozei, jurnalist sibian de investigaţii: sunteţi sau nu sunteţi gay? | Victor Roncea Blog

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.