ALEGERI 2014 – Privește-te în ochii lui Iohannis!

Klaus IohannisVrei să ai un președinte care să te facă pe tine, român, mândru că ești neamț. Este dreptul tău să alegi ce dorești să crezi că ești. Vrei să ai un președinte care te face să imaginezi că viitorul României ar putea fi vreodată al Germaniei. Și mai vrei, românule, să răzbuni toate frustrările acumulate, justificat sau nu, votând un candidat care știi că nu este comunist, adică pe Iohannis!

Înainte de a vota Klaus Iohannis, apropie-te. Vino aproape de Iohannis și privește în ochii celui care poate să devină președinte, zâmbind scrâșnit. Vino aproape!

În ochii viitorului tău președinte Klaus Iohannis vei regăsi o serie de oameni, unii care au fost puternici, alții care au fost în spațiul public, iar alții simpli, lipsiți de forță și bani.

Vei vedea o istorie scurtă, de numai 14 ani, ca o scară în spirală, formată din „cadavrele” politice sau economice devenite trepte, pe care președintele tău Iohannis a călcat la fel de impasibil și sfidător cum, azi, refuză dialogul și explicațiile decente cu privire la adopții și afacerile imobiliare. Este o istorie devenită rutină, pentru că la Sibiu nu l-a deranjat nimeni, niciodată.

În ochii viitorului tău președinte vei vedea viceprimari, de la PNL-ul pe care azi îl conduce, de la PDL-ul cu care azi este partener, de la PSD-ul lui Ponta, pe care i-a călcat în picioare atunci când Iohannis s-a considerat deranjat de o pală de vând politic. Vei mai vedea toți premierii României de după anul 2000, care i-au acordat sprijin total, dar pe care, succesiv, i-a tratat cu dispreț.

În ochii viitorului tău președinte vei vedea oameni de cultură, academicieni, profesori universitari de talie internațională, directori de muzee, de biblioteci, personalități din Sibiu pe care le-a călcat în picioare, pe care i-a eliminat din spațiul public, pentru delict de opinie. Pentru că președintele tău nu acceptă nici să fie contrazis, nici să fie criticat. Viitorul tău președinte, fiind un sas veritabil, tratează oamenii cu emoția cu care folosește o sculă, utilă cât este necesară, apoi o aruncă.

În ochii viitorului tău președinte vei mai vedea tragedia familiilor din Sibiu care, timp de 10 – 15 ani, și-au mutat viața în tribunale pentru a-și apăra casele pe care Iohannis le-a luat ilegal. În această primăvară, instanțele au făcut dreptate familiilor din Sibiu, însă viitorul tău președinte nu are remușcări.

În ochii viitorului tău președinte o să vezi dezamăgirea tuturor celor care au fost cândva în jurul lui Iohannis și care, după ce l-au sprijinit, ajutat, menajat și promovat, au fost zdrobiți și umiliți de sfidarea și obsesia de putere a celui pe care tu acum ești decis să îl votezi. Iată doar un singur exemplu, ultimul, dintr-o multitudine: Crin Antonescu.

Cu un ultim efort, privește în ochii viitorului tău președinte și caută viitorul în care tu vei urma la rând. Tu ești un simplu și anonim alegător. Tu vei avea responsabilitatea votului dat unui om care a dovedit în extrem de multe situații că nu știe să fie om, dincolo de atingerea propriilor obiective. Opțiunea asta am mai avut-o, cu toții!

Dacă ești un votant egoist, disperat de putere, de bani, dacă poți călca pe cadavre, votează Klaus Iohannis, cel susținut de Traian Băsescu, Elena Udrea, László Tőkés …

NU TE ÎNDEMN SĂ VOTEZI VICTOR PONTA !

Te îndemn să privești mai cu atenție înainte de a te arunca, din nou, în deziluzia unei opțiuni pe care nu o cunoști suficient, așa cu poate ai mai făcut-o.

Te îndemn să îți aduci aminte că România este țara ta, casa ta, dar mai ales locul din care trebuie să continui nu doar să trăiești, ci mai ales că duci mai departe valorile românești. Pentru că ești român, mai înainte de a fi european sau locuitor al Pământului. Mândria de a fi român se construiește alături de români, altfel nu existăm.

MERGI LA VOT !

REFERINȚE >>>
ALEGERI 2014 – Nu vă urâţi inutil, politicienii o fac numai la TV
ALEGERI 2014 – Tratat de manipulare electorală românească
ALEGERI 2014 – Românul, în căutarea propriei revoluții
ALEGERI 2014 – Fragmentarea României
Scrisoarea unei bunici către Klaus Iohannis: “M-am întrebat ce aş face dacă aş rămâne fără să ştiu nimic de nepoţii mei?”
COMENTARIU | Fragmentarea României
NERUȘINAREA DE A SFIDA, ZÂMBIND, ROMÂNIA! Ghinion …
COMENTARIU | Ai nevoie de curaj să nu votezi un minoritar?
Iohannis, singurul cinstit din orașul cu arestați și sinucigași
Pentru că trebuie să știm adevărul despre onestul și bunul primar Kalus Werner Iohannis, prim-vicepreședintele PNL
COMENTARIU | Când nimeni nu te vrea … în Guvern

COMENTARIU | Cât contează un om în România: Iohannis vs. Omul de rând
COMENTARIU | Prematura îndepărtare de mase

COMENTARIU | Resuscitarea ostaticului Iohannis

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în ALEGERI 2014, Analize - Comentarii, De departe ... România, România. Salvează legătura permanentă.

6 răspunsuri la ALEGERI 2014 – Privește-te în ochii lui Iohannis!

  1. Pingback: Iohannis, acelaşi scenariu. Este România egală cu Sibiul? | Lupul Dacic

  2. Pingback: FILIERA SERVICIILOR SECRETE GERMANE SI CONSTRUIREA UNUI LIDER MARIONETA A „ACELEI FETE DIN EST””ANGELA MERKEL,KLAUS WENER JOHANNIS CU CETATENIE GERMANA CARE SA REPREZINTE INTERESELE CELUI DE AL PATRULEA REICH IN COLONIA ROMANIA! | Octavp

  3. lacramioara spune:

    am vazut in ochii lui iohanis..impotenta unora de a fi nemti/germani//aa..si spatiul public.. unde se fugareau niste maidanezi//

  4. Sorin M. spune:

    Te platesc mult astia al lui Ponta? Esti un simplu tradator de tara. Ca multi alti. Scrii numai sa te afli in treaba. Nu esti un giornalist adevarat, esti un gunoi care incearca sa iasa din canalul urat mirositor al ciumei si minciuni.

    • Dan Tomozei spune:

      Sorin M.,
      reacția și atitudinea ta demonstrează „băsismul” cu care a fost intoxicată România. Dacă ceva nu îți convine, brusc, ai dreptul să abuzezi, să jignești, să cataloghezi, să pui etichete. Pentru că asta ai fost educat să faci zece ani, zi de zi. Și ai mai fost educat să faci ceva: să nu mai înțelegi ce citești, ce auzi, ce vezi. Este o altă latură a educației: aia în care vorbești despre ceea ce nu cunoști personal, direct, ci numai din „traducerile” altora. Pe cunoașterea asta superficială, și tu, și mulți alții, vă bazați reacțiile care vă dezbracă de orice pretenții și drept de respect. Să nu vă mire că sunteți tratați așa cum sunteți în propria țară și oriunde în lume. O meritați, pentru că prea ați devenit ceea ce cândva nu vă plăcea. Gânduri bune!

Lasă un răspuns la lacramioara Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.