„Efectul Iohannis”, combinaţia hidoasă a compromisului politic

Klaus IohannisÎmi propusesem să scriu despre cauzele care au condus la înfrângerea candidatului USL, despre Sibiul în care PSD este ruşinea politicii locale, despre lideri sociali-democraţi care nu au legătură cu politica şi bunul simţ. Însă, evoluţia din ţară mă obligă să amân câteva rânduri această temă şi să constat că alegerea de duminică se transformă în ceea ce consider „Efectul Iohannis”. O prelungire a metodelor de forţă, sub aură democratică, de răsturnare a guvernului şi preluare a puterii la Bucureşti. Rămâne de văzut dacă, într-adevăr, Băsescu va reuşi să preia puterea prin intermediul PDL-PNL-PMP sau dacă Iohannis va respinge să fie din prima clipă o marionetă. Până atunci, reiterez opţiunea potrivit căreia noul preşedinte ales îi va „executa”, rând pe rând, pe toţi cei care l-au făcut preşedinte: Băsescu, Blaga, Orban, MRU, Preda, Udrea etc. (Foto: MEDIAFAX)

În anul 2000, când reprezentantul FDGR, Klaus Iohannis, era împins de fostul ministru de Interne Gavril Dejeu să candideze la funcţia de primar al Sibiului, actualul PSD câştiga detaşat în primul tur. După o săptămână, a fost repetată situaţia din turul doi al prezidenţialelor din acest an: Iohannis a întors votul, obţinând victoria spre stupefacţia tuturor, inclusiv a mea.

Iohannis câştiga alegerile din 2000, de la Sibiu, după o campanie invizibilă, în care a fost atacat de echipa contracandidatului Ioan Cindrea (PDSR), actualul lider judeţean PSD şi preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu. Dacă vreţi să vedeţi un întârziat în epoca ceauşistă, da, Cindrea este unul dintre cei care, de la nivel de discurs, metode şi idei, se potriveşte perfect.

După o cercetare atentă a celor întâmplate în perioada 1998 – 2000, aveam să înţeleg cum a câştigat Iohannis, ultilizând aceleaşi metode aplicate şi în 2014. Campanie invizibilă, subversivă, cu o publicitate mascată în articole şi campanii de produse în care erau evidenţiate calităţile germane. După alegeri, furtuna promoţională din 2000 a încetat, lăsând în urmă stupoarea unei victorii neaşteptate.
În 2014, la aceste metode s-a adăugat Internetul, mult mai eficient, mai intruziv şi ieftin, care a explodat în mintea şi opţiunea fiecărui român care avea ceva de împărţit cu sistemul dirijat de la Bucureşti.

Klaus Iohannis - Adrian NastaseCă evoluţia PSD după perioada Năstase a fost una imbecilă, lipsită de viziune, o arată faptul că, în ciuda semnalelor electorale, în ciuda victoriilor repurtate alături de PNL, social-democraţii nu s-au reformat. De cel puţin 15 ani, actualul PSD este reprezentat de lideri locali, blocaţi în propriile convingeri retrograde.

Klaus Iohannis - Ioan CindreaSibiul este ideal pentru a asigura reprezentarea la nivel naţional a unui partid de guvernământ, bazat pe medote de conducere, comunicare, reacţie-contrareacţie prăfuite.

Ioan Cindrea (foto stânga), lider al PDSR în 2000, a pierdut alegerile pentru Primăria Sibiu, însă, pentru câteva luni, şi-a găsit salvarea în Consiliul Local Sibiu, până la alegerile generale din toamna aceluiaşi ani, unde a fost cap de listă. În 2004 şi 2008, la fel. Indiferent de scorul înregistrat, la Sibiu, în alegerile locale şi generale, deşi a pierdut zdrobitor Primăria Sibiu şi Consiliul Judeţean, PSD nu l-a deranjat cu nimic pe Ioan Cindrea, devenit un dinozaur pitic, simbol al politicii locale. În 2012, pe valul de simpatie al USL (PSD – PNL/PC), Ioan Cindrea a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţan Sibiu.

Pentru a înţelege cât de depăşit de realitate este liderul PSD Sibiu, mereu implicat în coterii locale şi naţionale, este suficient să redau o declaraţie din timpul campaniei electorale recent încheiate, făcută după prima confruntare Iohannis – Ponta. „ … cu siguranţă mi-a fost ruşine că sunt sibian …” (vezi citatul integral în imaginea alăturată, Turnul Sfatului Sibiu).Turnul Sfatului, reactie Ioan Cindrea PSD 2

Turnul Sfatului, reactie Ioan Cindrea PSDPentru că primarul de Sibiu, Iohannis, adversarul său de când lumea, este cel mai prost candidat la funcţia de preşedinte al României, pentru Cindrea situaţia este egală cu ruşinea de a fi sibian!?! Mă întreb, cum poate acest lider de partid să reprezinte judeţul Sibiu, dacă, fie şi numai o secundă, îi este ruşine că este sibian?

Dar, proasta administrare a politică a PSD, atât la Sibiu, cât şi în întreaga ţară, nu derivă numai din poziţionări, prestaţii publice şi declaraţii inadmisibile.

Cu bunăvoinţa PSD, Ioan Cindrea şi-a promovat, succesiv, soţia Amalia Cindrea (fost deputat PC), în funcţii publice, frizând elementarul bun simţ: sub-prefect, membru în diverse consilii de administraţie, iar după victoria USL din 2013, director la Comisariatul Judeţean Pentru Protecţia Consumatorilor.

Victor Ponta, premierul şi prezidenţiabilul PSD, cunoaşte toate aceste situaţii mizerabile existente la nivelul fiecărui judeţ din România. Însă, la fel ca toţi liderii de partide, fie că vorbim de PSD, PNL, PDL etc., Ponta este dependent de găştile de influenţă locale. Cum altfel să tolerezi la vârful unui partid naţional un Vanghelie, alături de academiciei?

Klaus Iohannis - CP TariceanuLa Sibiu, PSD, similar cu jocul acceptat iresponsabil şi de PDL şi de PNL, a fost cu adevărat o ruşine pentru politica românească. În primul rând pentru că, alături de Iohannis, cele trei organizaţii de partid menţionate au negociat contra-candidaţi „quasimodici” la funcţia de primar, au acceptat fără reacţie să le fie decapitaţi vice-primari, au contribuit la Klaus Iohannis - Emil Boceliminarea din viaţa publică a liderilor de instituţii culturale … totul pentru ca decizia de la Bucureşti să nu le afecteze poziţia de lider local pe relaţia cu Iohannis.

Liderii locali ai PSD, PNL, PDL au cules, permanent, dar mai ales duminică, 16 noiembrie 2014, efectul politicilor Klaus Iohannis - Vasile BlagaKlaus Iohannis - Victor Pontaslugarnice.

În timp ce guvernele de la Bucureşti pompau sute de milioane de euro în administrarea oraşului Sibiu, atât de găunoşi au fost liderii politici locali încât nici măcar nu au căutat să tragă foloase de imagine. Iată de ce, astăzi, Iohannis este văzut drept lider providenţial.

În fond, noul preşedinte Klaus Iohannis este cel mai bun rezultat al guvernărilor Năstase, Tăriceanu, Boc, Ponta 14 ani din care 10 au fost în coabitare cu Traian Băsescu.

Revenind … Succesul lui Iohannis în aceste alegeri, dincolo de manipularea spectaculoasă aplicată fără reacţie din partea USL, a fost posibil pe fondul politicii duplicitare a candidatului Ponta. Nu poţi doar să vorbeşti despre reforme, fără să le aplici. Nu poţi doar să vorbeşti de corupţie fără să faci curat în jurul tău. Altfel spus, Ponta şi USL 2.0 nu au învăţat nimic din lecţia Băsescu – PDL, cum nici românii nu ştiu prea bine cine este Iohannis şi ce este alianţa Iohannis – ACL.Klaus Iohannis - Traian Basescu

Iată de ce, Victor Ponta, politician cu evidente calităţi, pare să nu înţeleagă că are doar opţiunea eşecului total, dacă nu curăţă PSD din interior, pentru o necesară recredibilizare a partidului,  nu doar la Sibiu, ci și la Cluj, și la Constanța, și oriunde baronii fac politică proastă de când cu democrația originală.

De partea cealaltă, aşa cum am arătat deja, Klaus Iohannis, un individ lipsit de scrupule, se va lepăda, în scurt timp, succesiv şi în cel mai dur mod cu putinţă, de toţi cei care au contribuit la ascensiunea sa spre funcţia de preşedinte.

Mai mult, prin transfer de imagine şi încredere, va consolida fie PNL, fie Forumul Democrat al Germanilor, pentru a încerca să preia controlul şi în Parlamentul României. Este o variantă posibilă asupra căreia atrag atenţia, măcar pentru a urmări acelaşi scenariu aplicat cu succes la Sibiu.

Dacă în 2000, Iohannis avea cinci consilieri locali din partea FDGR, în 2004 a ajuns la 16, pentru ca acum să aibă 15 din 23. Altfel spus, în ultimele mandate, a deţinut permanent controlul total al deciziilor. De o majoritate confortabilă s-a bucurat şi în Consiliul Judeţean Sibiu, în mandatele de preşedite ale lui Martin Bottesch 2004 – 2012 (acum cercetat penal pentru afacerile în care a fost împins de Iohannis). Controlul total şi discreţionar sunt singurele condiţii în care Iohannis ştie să lucreze, condiţii negociate şi impuse permanent în relaţia cu partenerii săi.

Cât de inspiraţi vor fi actualii săi parteneri, PNL şi PDL, pe care Iohannis i-a „radiat” deja public, afirmând că el nu are pe nimeni în spate, că el decide totul de unul singur, rămâne de văzut.Klaus Iohannis - ACL

REFERINȚE >>>
ALEGERI 2014 – Președintele de la 16 noiembrie
FILIERA GERMANĂ – Construirea unui lider marionetă, Klaus Iohannis
ALEGERI 2014 – Așteptând fluierul final, Iohannis realizează avantajul confruntărilor
ALEGERI 2014 – Iohannis, propune continuarea politicii externe de izolare? “Nu avem nevoie de o nouă axă București – China”
ALEGERI 2014 – Prestația ridicolă îi folosește lui Iohannis?
ALEGERI 2014 – Pentru ce reinventează Klaus Iohannis trecutul propriei soții?
ALEGERI 2014 – Privește-te în ochii lui Iohannis!
Scrisoarea unei bunici către Klaus Iohannis: “M-am întrebat ce aş face dacă aş rămâne fără să ştiu nimic de nepoţii mei?”
NERUȘINAREA DE A SFIDA, ZÂMBIND, ROMÂNIA! Ghinion …
COMENTARIU | Ai nevoie de curaj să nu votezi un minoritar?
Iohannis, singurul cinstit din orașul cu arestați și sinucigași
Pentru că trebuie să știm adevărul despre onestul și bunul primar Kalus Werner Iohannis, prim-vicepreședintele PNL
COMENTARIU | Când nimeni nu te vrea … în Guvern

COMENTARIU | Cât contează un om în România: Iohannis vs. Omul de rând
COMENTARIU | Prematura îndepărtare de mase

COMENTARIU | Resuscitarea ostaticului Iohannis

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în ALEGERI 2014, Analize - Comentarii, De departe ... România, România. Salvează legătura permanentă.

5 răspunsuri la „Efectul Iohannis”, combinaţia hidoasă a compromisului politic

  1. andrei spune:

    Daca sibianul v a reusi sa ii ,,ascunda,, bine pe cei din pnl si pdl dovedeste intradevar ca e un tip singur, puternic. Daca nu reuseste inseamna ca e egal cu ,,baronii,, care l au pus la innaintare pe vvp. Oricum trebuie sa recunosti un lucru…Sibiu a dat cel putin doi oameni cunoscuti…..IOHANES si TOMOZEI…nu?… In tara circula acum ceva timp o ,,zicala,,.. VREM O TARA CA AFARA….acu nu mai e asa.. se zice…VREM O TARA CA SIBIUL….oricum nu mergea cu ,, vrem o tara ca bucurestiul,, asai?

    • Dan Tomozei spune:

      Personal nu doresc să văd că România ajunge ca Sibiul, unde puterea absolută este în mâna unui singur individ, iar vocea majorității românești nu se aude în Consiliul Local, în instituțiile publice de cultură. Cer o mai atentă aplecare asupra realităților sibiene, dincolo de „imaginea europeană” destul de bine construită.

  2. Ben Ami spune:

    „Iohannis a întors votul, obţinând victoria spre stupefacţia tuturor, inclusiv a mea.”
    e, na! 🙂 chiar era necesar sa exagerezi atat de mult? doar iti spusesem cum sta treaba cu cateva zile inainte. chiar nu vrei sa afli cum s-a intamplat, nu? chiar nu ma lasi sa-ti explic… printre picaturi! 🙂 nici macar nu am atins MAXIMUL de diferenta ce se putea obtine! aveam marja pana in 20%… si abia am depasit 9%. tehnologie intrepatrunsa cu sociologie… tu ii zici manipulare dar eu cred ca e un cuvant depasit. si mai cred ca e timpul SA VREI sa afli mai multe… ca sa nu mai ai deziluzii.

  3. Gabi spune:

    Tomozei, existi? Usurel ca pisma afecteaza sanatatea pe termen lung 🙂

Lasă un răspuns la Gabi Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.