Reuniune universitară chino-română, la Beijing

1 Reuniune universitara chino-romana, la BeijingUniversitatea Chineză de Ştiinţe Politice şi Drept (CUPSL) din Beijing a găzduit, miercuri, evenimentul „65 de ani de Relaţii Diplomatice şi prietenie între România şi China – legături interumane prin cultură şi învăţământ superior”, eveniment la care au participat liderii Universităţii din Bucureşti şi Ambasadorul României în R.P. Chineză, E.S. Doru-Romulus Costea.

În onoarea vizitei delegaţiei române, gazdele au pregătit o expoziţie cultural-tradiţională românească, în care au fost prezentate o serie de lucrări din literatura română traduse în limba chineză, obiecte tradiţionale şi de artizanat româneşti, dar şi o serie de imagini din cadrul schimburilor de experienţe dintre cele două universităţi, în cadrul Institutlui Confucius.

„Ambasada României este dispusă să susţină şi să promoveze schimburile de experienţă, între profesorii şi studenţii din Romania şi China, în condiţiile în care România este ţară membră a Uniunii Europene, iar dumneavostră aveţi aici un centru de studiu al fenomenelor europene. Cred că putem să dialogăm cu succes în acest domeniu”, a declarat Ambasadorul Doru-Romulus Costea în cadrul întâlnirii avute cu Gao Huanyuan vice-preşedintele Universităţii Chineze de Ştiinţe Politice şi Drept din Beijing.
La rândul său, Gao Huanyuan, a declarat că Ambasadorul Costea este primul ambasador care vizitează pentru a treia oară CUPSL. „Vizita dumneavoastră constituie o bună oportunitate de cunoaştere şi întelegere a României, de schimburi academice, noi având o sensibilitate pentru relaţiile cu România. Avem în comun generaţii care au făcut ca reaţiile dintre ţările noastre să devină speciale şi dorim ca aceste relaţii să fie transmise tinerelor generaţii”, a arătat Gao Huanyuan. Ambasadorul Romaniei la UPSL Beijing BInvitat în cadrul dialogului dintre cele două universităţi din Beijing şi Bucureşti, Ambasadorul Doru-Romulus Costea a vorbit în faţa profesorilor şi studenţilor chinezi despre istoria României şi cea a relaţiilor diplomatice România – China, pornind din anul 1949, când a fost deschisă cooperarea diplomatică şi culturală. În prezentarea sa, diplomatul a făcut o trecere în revisă a istoriei daco-romane, momentele Unirilor de la 1600, 1859 şi 1918, evidenţiind totodată numele unor personalităţi române care au marcat istoria universală.

În contextul relaţiilor bilaterale, Doru-Romulus Costea a evidenţiat anul 1968, al invadării Cehoslovaciei, când relaţiile dintre România şi China au devenit un reper de susţinere şi dialog reciproc. În vara anului 1968, fostul premier chinez Zhou Enlai, în numele R.P. Chineze, a declarat sprijinul şi protecţia României în faţa agresiunii sovietice, fiind un important moment de solidaritate, eveniment urmat de suportul chinez din anul 1971, în timpul inundaţiilor catastrofale din România. Apoi, în acelaşi an, primirea Chinei în cadrul ONU cu largul suport al delegaţiei României şi rolul de comunicator al României pe relaţia China – SUA.

3 Reuniune universitara chino-romana, la BeijingÎnaintea unui dialog direct cu studenţii prezenţi la eveniment, Ambasadorul Costea a mai arătat că relaţia cultural-educaţională trebuie susţinută şi de un dialog politic şi economic, menţionând că, la nivelul trimestrului trei 2014, schimburile economice dintre cele două ţări ajunseseră la 2,972 miliarde USD.

Solicitat să vorbească despre evenimentele care l-au impresionat de când se află în China, Ambasadorul Doru-Romulus Costea a declarat că „la Beijing este greu să treacă o zi fără să sesizezi o schimbare, fără ceva nou. Este ceea ce am învătat aici, fie că este vorba de administraţie, economie sau politică”.4 Reuniune universitara chino-romana, la Beijing5 Reuniune universitara chino-romana, la Beijing

REFERINȚE >>>
Institutul Confucius la Universitatea din Bucureşti

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China, De departe ... România, Români în China, România, România - China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Reuniune universitară chino-română, la Beijing

  1. Mikael Tincu spune:

    Macar avem un profesionist. La Moscova cica e o persoana care nici limba nu o stapineste.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.