China a intrat în Anul Maimuței! Începe Festivalul de Primăvară!

Anul maimutei 2016Tradiția merge mai departe, Capra de lemn lasă locul Maimuței de foc! Începe Noul An chinezesc, potrivit calendarului lunar agricol respectat de mii de ani, dovadă că obiceiurile, cultura și tradițiile populare sunt înscrise în codul genetic al celui mai numeros popor al începutului de secol XXI ! 

Din păcate, Anul Nou chinezesc 2016 este marcat de tragedia din Taiwan, acolo unde un puternic seism a generat victime umane și uriașe pagube materiale. 

Anul maimuteiAlături de China, o serie de alte țări asiatice continuă să parcurgă timpul în ritmul Soarelui și Lunii, opunând o rezistență firească și adaptată noilor vremuri în fața „șocurilor” oferite de prezent. Iată de ce, în China și în cea mai mare parte a continentului asiatic încă mai găsești timp pentru toate.

De azi, timp de două săptămâni, tradițiile și obiceiurile populare, moșteniri ale culturii antice, vor domina viața chinezilor. Vor fi 14 zile de ritualuri în centrul cărora se află familia, nucleul și centrul gravitațional spre care peste 800 de milioane de chinezi s-au mobilizat în ultima perioadă în ceea ce este denumită „mare migrație modernă”.

An nou cu bine, tuturor prietenilor care sărbătoresc Anul Nou chinezesc! Un gând special prietenilor chinezi care se află departe de casă, în România, trudind pentru bunele relații dintre cele două popoare.

An nou cu bine, tuturor colegilor chinezi de aici și românilor aflați în China, ambasadori invizibili dar extrem de eficienți și indispensabili în contactele de prietenie dintre cele două țări.Anul maimutei 2016 a

Deși mai sunt câteva ore bune până la miezul nopții, la Beijing a început spectacolul petardelor, asigurat de chinezii de rând care, prin lumină și un zgomot infernal, alungă vechiul an și toate relele, primind cu bucurie și speranță noul an.

春节快乐!

Reiau, așa cum am făcut și în anii din urmă, tradiția fiecărei zile din cele două săptămâni ale Festivalului de Primăvară, subliniind faptul că, la nivelul culinar, programul este respectat întocmai, ca o nouă dovadă a relației uman-divin, pe un suport de extremă superstiție.

În prima zi a noului an, mulţi dintre chinezi evită să consume carne, deoarece se crede că acest lucru va asigura o viaţă lungă şi fericită, fapt care este apreciat de zeii cerului şi pământului.
În a doua zi, chinezii aduc rugăciuni strămoşilor şi tuturor zeilor. În această zi animalele din curte, în special câinii, primesc mâncare suplimentar, deoarece se crede că a doua zi este ziua de naştere a tuturor câinilor.
A treia şi a patra zi sunt rezervate pentru întărirea relaţiilor de familie. Fii şi fiicele aduc cadouri părinţilor şi naşilor, fie că sunt de botez sau de cununie.
Cea de a cincea zi a Anului Nou este numită Po Wu. În această zi chinezii rămân acasă pentru a saluta zeul bogăţiei. Nimeni nu merge în vizită pentru că se consideră că este un gest aducător de ghinion. “Po Wu” poate fi tradus şi prin “răul alungat în a cincia zi”, eveniment marcat de obicei prin spargerea unui obiect sau prin zgomot de artificii.
Din ziua a şasea până în a zecea zi, chinezii îşi vizitează rudele şi prietenii. Sunt zilele în care templele sunt vizitate pentru a se aduce rugăciuni pentru noroc şi sănătate.
A şaptea zi a Anului Nou este ziua rezervată agricultorilor, când aceştia prezintă recolta din anul încheiat. Agricultorii pregătesc o băutură făcută din şapte feluri de legume, specială pentru acest eveniment. Ziua a şaptea este, de asemenea, considerată ziua de naştere a fiinţelor umane, când sunt consumaţi tăiţei care sunt simbolul longevităţii dar şi peşte crud, ca simbol al succesului.
În a opta zi oamenii din provincia Fujian organizează o altă cină pentru reîntregirea familiei, iar la miezul nopţii se roagă lui Tian Gong – Dumnezeul Cerului.
A noua zi este ziua în care se aduc ofrande împăratului de jad.
Din a zecea până în a douăsprezecea zi sunt invitaţi la cină prietenii şi rudele. După consumul bogat de alimente vreme de atâtea zile, în ziua a 13-a se consumă orez simplu, verdeaţă şi muştar.
În cea de-a 14-a zi încep pregătirile pentru Festivalul Lanternelor, care are loc în noaptea dintre 14 şi 15.
Sărbătoarea Anului Nou chinezesc începe cu luna nouă, în prima zi a noului an şi se termină pe lună plină, 15 zile mai târziu. La 15 zile după Anul Nou este organizat Festivalul Lanternelor, care este sărbătorit pe timp de noapte, când copiii se plimbă cu felinare în cadrul unei parade.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China, Descoperind China, Înţelege China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.