“Statul în secolul XXI – Modelul chinez” prezentat la Institutul de Economie Mondială din București

imageVolumul “Statul în secolul XXI – Modelul chinez”, apărut la Grupul Editorial Corint, autor Dan Tomozei, a fost prezentat vineri la Institutul de Economie Mondială  (IEM) parte a Institutului Naţional de Cercetări Economice al Academiei Române, în cadrul unei conferințe având ca temă realitățile și perspectivele culturii, societății și economiei chineze. (Foto: Cristina Nichituș Roncea)

În prezența unui public divers, format în mare parte din specialiști și cercetători în domeniul științelor sociale și economice, cu expertiză pe zona Asiei, ai Casei Româno-Chineze și proiectului „Podul prieteniei România-Bulgaria”, evenimentul s-a transformat într-o interesantă și cuprinzătoare dezbatere pe tema relațiilor româno-chineze, a evoluției societății chineze, fiind accentuate diferențele și zonele de apropiere dintre cele două țări.

Alături de autor, temele dezbaterii au fost susținute de Li Ming – reprezentantul Ambasadei Republicii Populare Chineze în România, și Simona Poladian –  directorul Institutului de Economie Mondială, gazda evenimentului, fiind prezentate o serie de argumente, opinii, curiozități dar și prejudecăți care au vizat modelele și soluțiile aplicate în societatea chineză.imageimageimageimageimageimage

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Cărţile mele, China, Înţelege China, România. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.