Primul câştigător al Festivalului George Enescu (1958): „Consider România ca fiind a doua mea patrie”

????????????????????????????Cu o voce de stentor și o memorie de invidiat, cu o prestanţă rar întâlnită în zilele noastre, specifică marilor personalităţi dominate de conştiinţă şi modestie, profesorul Li Ming Qiang (81 ani) a avut bunătatea de a accepta un dialog despre evenimente trăite în urmă cu aproape 59 de ani, când a câştigat prima ediţie a Festivalului „George Enescu”. Prezent la Beijing în cadrul unui Master Class destinat studenţilor care studiază pianul, Li Ming Qiang a acceptat să vorbească despre România, despre emoţiile celui mai important moment al debutului său, dar şi despre limitele globalismul economic în spaţiul cultural. Pentru șansa acestei experiențe unice, aduc speciale mulțumiri bunului profesor și prieten Luo Dongquan.

După ce s-a evidenţiat în rândul studenţilor care studiau pianul la Universitatea din Shanghai, la vârsta de 23 de ani, Li Ming Qiang avea să facă pasul spre celebritate, câştigând prima ediţie a Festivalului „George Enescu”, organizat la Bucureşti în 1958. Şansa de a concerta şi de a-i conoaşte pe deja celebrii Yehudi Menuhin, David Oistrah, Constantin Silvestri, Florica Muzicescu (ce-a care l-a îndrumat pe Dinu Lippati), dar şi pe David Ohanesian, avea să îi imprime definitiv o nuanţă de sensibilitate legată de România. Este unul dintre argumentele pentru care, Li Ming Qiang are o pronunţie perfectă a numelor şi a multor cuvinte româneşti, realitate cu care m-a surprins din prima clipă când la „Nin hao!”, am fost întâmpinat cu un suprinzător: „Bună ziua!”.

Li Ming Qiang face parte din generaţiile de chinezi pentru care a fi român constiuite un paşaport diplomatic, o garanţie a prieteniei, motiv pentru care căldura cu care am fost primit, alături de profesorul Luo Dongquan – un chinez vorbitor de limba română şi un împătimit românist, a fost dezarmantă. Fără prea mult protocol, am deschis poarta memoriei, a primelor contacte cu România, cu Festivalului „George Enescu”.

????????????????????????????„Pentru mine, participarea la prima ediţie a Festivalului „George Enescu” a reprezentat o mare onoare, ediţie la care am câştigat locul I (foto). Atunci se organizau puţine festivaluri şi concursuri pentru pian. Erau câteva în întreaga lume, dacă îmi aduc bine amine erau în Uniunea Sovietică, Belgia, România.

Pentru mine a fost o mare onoare să particip şi a avut o mare influenţă în viaţa mea de pianist, pentru creşterea şi maturizarea mea artistică în China şi în plan internaţional. După acest moment, am înregistrat în România o serie de discuri care s-au bucurat de um mare succes, iar ulterior au ajuns să fie distrubuite chiar şi în Statele Unite ale Americii”.

Şansei de a concura şi de a câştiga festivalul de la Bucureşti i s-a adaugat un uriaş bagaj de relaţii care aveau să devină în scurt timp prietenii de viaţă şi colaboratori în plan artistic. Despre cei mai mulţi dintre ei, Li Ming Qiang vorbeşte dominat de afecţiune, în faţa fiecărui nume punând apăsat chinezescu hao pengyou/ bun prieten.

„Cu ocazia primei ediţii a festivalului am avut şansa de a cunoaşte o serie de personalităţi din domeniul muzical, iar ulterior, în cadrul vizitelor făcute în România am legat noi prietenii. O personalitate pe care am purtat-o permanent este buna prietenă profesoara Florica Muzicescu, ce-a care l-a îndrumat pe Dinu Lippati. Apoi, de-a lungul anilor şi vizitelor făcute în România i-am cunoscut pe bunii prieteni Alfred Hoffman, Valetin Gheorghiu, Maria Fotino, Constantin Silvestri, Mircea Cristescu, Iosif Conta, Horia Andreescu, Ion Voicu, Dan Grigoriu … sunt multe, multe nume de mare valoare din muzica românească şi mondială de care m-am ataşat la Bucureşti. Iată de ce, consider România ca fiind a doua mea patrie.”La Casa Memoriala Geroge Enescu,in  1983

Li Ming Qiang (dreapta) în vizită la Casa Memorială „George Enescu” din București.

Profesorul Li Ming Qiang spune că una dintre compoziţiile care i-au marcat existenţa şi pe care o poartă permanent cu sine este Rapsodia Română Nr. 1 de George Enescu, compozitor despre care nu se face suficient pentru promovarea şi cunoaşterea la nivel mondial.

„Vreme de zeci de ani am ascultat Rapsodia Română Nr. 1 de George Enescu şi am fost marcat de personalitatea muzicală a lui Enescu. Am fost martorul premierei mondiale a Operei „Oedip” de George Enescu, în cadrul ediţiei din 1958 şi am fost din nou impresionat de dimensiunea artistică a compozitorului român. Este păcat că în lume, cu excepţia Rapsodiei Nr. 1 nu este promovată şi interpretată creaţia enesciană.”

Ulterior prezenței în România, una din piesele promovate în Occident de Li Ming Qiang a fost „Liu Yang River”, una dintre cele mai cunoscute creaţii chinezeşti la nivel internaţional.

Liu Yan River
„Liu Yang River este o piesă foarte cunoscută, scrisă în timpul Revoluţiei Culturale care a durat zece ani în China (n.m. – 1966-1976). Atunci nu existau în China decât opt piese standard şi foarte puţine piese din afară. Liu Yang River este creaţia pianistului şi compozitorului Wang Jianzhong (n.m. – 1933-2016) care a prelucrat o melodie tradiţională din provincia Hunan. Am înregistrat această piesă în România, în anul 1982. În total am înregistrat atunci cinci piese ale lui Wang Jianzhong, dar şi alte lucrări ale pianiştilor din vechea generaţie. Aşa am ajuns să o cunosc pe reputata producătoare de muzică Adriana Dan, care, peste ani, mi-a trimis de la Londra o serie de discuri cu muzica lui Enescu.”

????????????????????????????După experienţe deloc uşoare în perioada Revoluţiei Culturale, Li Ming Qiang a emigrat în Statele Unite ale Americii, însă a revenit în China fiind locuitor al Hong Kongului. Despre acea perioadă vorbeşte cu detaşare şi cu o notă de înţelegere care leagă evenimente şi perioade.

„Toată lumea ştie că lumea a suferit mult în acele vremuri de zece ani. Este o parte din istorie şi cred că ce s-a întâmplat în Revoluţia Culturală este negativ. Însă un lucru este pozitiv: fără Revoluţia Culturală probabil China nu ar fi avut această politică de deschidere. Politica de deschidere este un efect al acestei revoluţii. (…) în perioada Revoluţiei Culturale se considera că în Chine există o mare democraţie. Fără lege şi ordine poţi face orice doreşti. Însă, ştim cu toţii că fără lege şi ordine lumea se află în faţa unui foarte mare pericol. (…) Ceea ce se întâmplă în Taiwan sau în SUA azi este o altă formă de revoluţie culturală. Este total nesănătos şi periculos. Când se ajunge la aşa numitele forme de mare democraţie, situaţiile scapă de sub control şi nu este deloc bine pentru nimeni.”

În egală măsură, experienţa chineză şi cea occidentală îl face pe Li Ming Qiang să observe cu detaşare evoluţia lumii acutuale, globalizarea economică fiind necesar să fie separată de cultură.

„Realităţile din Europa de Est s-au schimbat foarte mult în ultimii ani, la fel cum situaţia din China s-a schimbat extrem de mult. Chiar şi la această vârstă călătoresc pe diferite continente şi observ ce se întâmpă şi văd cum lumea se schimbă extrem de repede, se uită şi se strică echilibre necesare. Mă refer la ţările din estul Europei, dar mai ales la globalizare. Dacă vorbim despre procesul economic al fenomenului, fără îndoială că acesta este bun. Însă dacă globalizarea ajunge să afecteze spaţiul şi identitatea culturală a ţărilor, deja vorbim despre o situaţie negativă. Globalizarea trebuie să nu afecteze cultura şi identitatea ţărilor, pentru că altfel lumea se americanizează şi dacă suntem realişti, nimeni nu doreşte acest lucru.”

Deşi ultimele înregistrări le-a realizat în 1988, în România, an în care a concertat pentru ultima dată pe scenă, visul de a reveni la Bucureşti, poate chiar la o ediţie a Festivalului „George Enescu”, rămâne în lista scurtă a profesorului. Până atunci, oridecâte ori este dominat de dorul de România, Rapsodia Română Nr. 1 îi este alături, ca un liant între trecut şi prezent, între amintirile şi imaginile prietenilor români.

Rapsodia Română Nr. 1 de George Enescu
„Îmi amintesc de România cu drag, mai ales de Bucureşti, de Calea Victoriei, de Atheneul Român, de Hotelurile Hilton, Ambasador, Lido, Sala Palatului, locuri în care m-am plimbat adeseori. (…) Mi-ar face o mare plăcere să revăd România, după mai bine de 20 de ani, îmi este foarte dor de România. Sper să am ocazia de a participa la o nouă ediţie a Festivalului „George Enescu” şi să împlinesc un vis mai vechi al meu de a revedea prieteni vechi.”

?????????????????????????????????????????????????????????????? ????????????????????????????????????????????????Palmares Festivalul George Enescu editia I 1958

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, De departe ... România, Înţelege China, România, România - China, ROMANIA-CHINA 70, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.