De trei ori câte trei, dor de Grigore Vieru!

Ne depărtăm de timp, iar vremurile par să fie tot mai surde, și tot mai fără sens e drumul pe care se îndreaptă cei rămași cu sufletul sensibil. Aşa a fost mereu, de când e lumea, lume … Ce-ar fi făcut şi ce-ar mai fi fost el, îngerul literelor basarabene în vremurile de azi? Ce-ar mai fi spus Grigore Vieru, privind cum zilele din urmă sunt măsurate după lipsa de măsură a celor care conduc la București și la Chișinău? Sunt nouă ani, fără Grigore …

Sunt nouă ani de când Grigore Vieru (14 februarie 1935 – 18 ianuarie 2009), imaginează, recită și lăcrimează dincolo de lumea noastră. O lume în care a lăsat urme de legendă despre un om firav care a construit punți uriașe între frați, între semeni, între suflete și falii istorice. O legendă despre ultimul dintre basarabeni care au construit din interior spre exterior legând fraţii şi surorile din neamul românesc, permanent îngrijorat și atent când rostea cuvintele: MAMĂ și ȚARĂ.

Cine l-a întâlnit măcar odată în viaţă, ştie că înainte de orice omu Grigore Vieru era bunătate şi îngăduinţă, era speranţă şi lumină, era ceea ce tot mai rar întâlneşti azi: UN OM CU CREDINŢĂ, O FLACĂRĂ PENTRU LUMINA ŢĂRII frânte!

Pios omagiu, părinte al neamului românesc, Grigore!

Iartă-ne, Grigore!

Nu am, moarte, cu tine nimic
de Grigore Vieru

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestemă unii, vreau să zic.
La fel cum lumina pârăsc.

Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri?!
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!

Nu am, moarte, cu tine nimic.
Eu nici măcar nu te urăsc.
vei fi mare tu, eu voi fi mic.
Dar numai prin propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frică. nu teamă-
Milă de tine mi-i.
Că n-ai avut niciodată mamă.
Că n-ai avut niciodată copii.

Trei ani fără Grigore VIERU (1935 – 2009)

Iartă-ne, Grigore!
de Adrian Păunescu

Se-ntunecă pământul şi lăcrimează cerul
Se-ndoliază fraţii şi mamei îi e rău
Trec lumânări aprinse spre Rai la Chişinău
Bat clopotele-n Ţară la moartea lui VIERU

Defapt pe cine pierdem? Noi nici nu ştim prea bine.
În vălmăşagul lumii isteric şi corupt
Adevărata Ţară se află de desubt
Cu marii morţi pe care-i uităm fără ruşine.

Mai că ieri Vieru venea la noi acasă
Şi ne purta de grijă cu sufletul lui bun
Şi în zadar cuvinte în cinstea lui se spun
Cel prigonit în viaţă, de viaţa lui se lasă.

Îngheaţă parcă focul pe toate-aceste vetre
Pe unde El, Divinul, a suferit nedrept
Cînd Iudele zdrobindu-i şi cap, şi scris, şi piept,
Pe străzi şi în ziare au dat în el cu pietre.

Cinstit şi vulnerabil, dar neîncercat de teamă
Siberia sfidând-o c-un pâlpâit plăpând
El ţara lui întreagă purtânduşi-o în gând
Când era suprem întrânsa ca-n propria lui mamă

Şi totuşi n-are nimeni o simplă remuşcare
Pentru calvarul zilnic al marelui Poet?
Şi totuşi n-are nimeni o urmă de regret
Că prea urâtă-i viaţa şi prea absurd se moare?

Drogaţi de bătălia puterii şi a pâinii
Bolnavi de egoismul abject şi diavolesc
În ură şi-n trădare copii noştri cresc
Mai oameni decât omul or să ajungă câinii!

În cel ce pleacă astăzi din strâmba noastră lume
A lăcrimat o ţară şi s-a ascuns un neam
Şi eminesciana pereche rîu şi ram
Îl ştie după nume şi-nvaţă să-l rezume

Se află în morminte o Românie-ntreagă
Şi am rămas deasupra nevrednici noi cei vii
Şi ne e dat blestemul să nu-i putem găsi
Decât în nişte lacrimi care de ei ne leagă

S-a întunecat pământul şi lăcrimează cerul
Românii plâng plecarea poetului divin
Şi semne dinspre casă, şi din morminte vin,
Acum spre Eminescu a şi pornit Vieru.

Nefericită vremea noroaielor majore
Din nou se-aşează vamă şi graniţă-ntre fraţi
Aşa că pentru drumul pe care-ai să-l străbaţi
Îţi murmurăm adio şi iartă-ne, Grigore…

Lecția despre Unire și curaj, în vremuri interzise: Sofia Vicoveanca!

Născut la 14 februarie 1935, în satul Pererîta, raionul Briceni (nordul Basarabiei), Grigore Vieru a debutat editorial în 1957, pe când era student, cu o plachetă de versuri pentru copii. Un an mai târziu, după absolvirea Facultăţii de Filologie şi Istorie, Vieru se angajează ca redactor la revista pentru copii Scânteia leninistă.

Printre volumele publicate de-a lungul timpului de poetul basarabean se numară „Versuri pentru cititorii de toate vârstele” (1965), „Numele tău” (1968), „Mama” (1975), „Un verde ne vede!” (1976) şi „Metafore albastre” (1991).

În anul 1989, Vieru a fost ales deputat al poporului, iar un an mai târziu, la 13 noiembrie 1990 a devenit membru de onoare din străinătate al Academiei Române, care l-a propus, în 1992, pentru Premiul Nobel pentru Pace.

Din 23 martie 1993, Grigore Vieru a devenit membru corespondent al Academiei Române. În anul 2000, a fost decorat cu Medalia Guvernului Romaniei „Eminescu – 150 de ani de la naştere”.

Basarabie cu jale
de Grigore Vieru

În mine a lovit străinul
De Paşti sau Denii.
Dar încolţitu-m-au bezmetici
Şi moldovenii.
Că nu suntem români străinul
Pe-a lui o ţine.
Şi-ai mei mai tare-l cred pe dânsul
Decît pe mine.
Basarabie cu jale,
Basarabie,
De pe deal şi de pe vale,
Basarabie!
„Încâlcită-ţi este viaţa”,
Basarabie!
„Ca grâul ce-l bate gheaţa”,
Basarabie!
În mine-au dat şi moldovenii
Necreştineşte.
Ci-s fericit că-n ei românul
Tot mai trăieşte.
Ei spun că nu-s români, ci lacrimi
În piept frămîntă
Când un Fărcaş sau Vicoveanca
Sau Gheorghe cântă.
Basarabie cu jale,
Basarabie,
De pe deal şi de pe vale,
Basarabie!
„Încâlcită-ţi este viaţa”,
Basarabie,
„Ca grâul ce-l bate gheaţa”,
Basarabie!

Mi-e dor de tine, mamă
de Grigore Vieru

Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.

Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!

Măicuţo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cîntec fără moarte!

Vînt hulpav pom cuprinde
Şi frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe,
Mi-e dor de tine, mamă.

Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.

O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrîn aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, De departe ... România, Din arhive, Republica Moldova, România. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns