Doamna Macovei şi toţi cei care o înconjoară şi-au pierdut minţile!

Vorbesc despre toți cei aliniați în spatele unei inițiative care are ca principal scop și rezultat demonizarea României. Vorbesc despre cei care sunt teribil de #rezistenți și #imunii la contactul cu realitatea, cu măsura, cu bunul simț și respectul spațiului privat. Despre cei care au ajuns să creadă că au dreptul să îți sfredelească în viață, suflet și liniștea personală, doar pentru că sunt zdrobiți de obsesii negre care îi strâng aidoma unor degete murdare, semn al precarității. Încercările repetate ale euro-deputatului român Monica Macovei de a denigra, demoniza și afecta imaginea României au ca unic rezultat devoalarea celor care par să fie interesaţi de servirea intereselor străine, în cazul în care nu acţionează sub drapel străin.

Sub masca libertăţii de expresie şi opinie politică, Parlamentul European este utilizat ca eșafod pe care sunt promovate până la sinucidere impotența socială și incapacitatea de conectare la realitățile românești. Doamna Macovei şi toţi cei pe care i-a selectat, educat, promovat, se exprimă cu plăcerea sadică specifică celor care trăiesc cu precădere în spaţiul exceselor. Şi continuă să o facă pentru că în permanență se vor găsi frustrați care să creadă că adevărul lor îngust este general valabil, iar drepturile lor de a înjura România sunt inalienabile.

Scrisoare deschisă privind eroarea în care Comisia Europeană se raportează la România

În fond, ce reclamă doamna Macovei pe banii contribuabilului european? În principal faptul că legile strâmbe ale Justiției românești, pe care le-a moșit și născut sub o formă monstruoasă, trebuie să rămână intacte. Pentru că în democrație este normal ca libertățile să fie un „lux”, iar arestările să se facă în cadrul unui spectacol mediatic degradant în baza unor „suspiciuni rezonabile”!

Iată cum, pe acestă logică, există suspiciunea mai mult decât rezonabilă că doamna Macovei şi toţi cei care o înconjoară şi-au pierdut minţile, probabil tot ca urmare a exceselor. Incapabili să se privească în oglindă, confundă România cu propria sluțenie, ajunsă în aşa fază de degradare încât nu mai pot decela obsesia de realitate.

Trista și imbecila bucurie a protestatarului de iarnă

În mod cert, la Bucureşti clasa politică se află în criză profundă. De la  stânga, la dreapta! Majoritatea parlamentară este incapabilă să se exprime coerent şi potrivit necesităţilor vremii, în timp ce opoziţia este sufocată de slugărnicia şi distanţa uriaşă aflată între acţiuni şi electorat.

În mod cert, România are nevoie de o schimbare la nivel politic, economic, social, moral, educaţional. Însă aceste procese nu au cum să aibă loc decât din şi în interiorul societăţii româneşti, prin dialog şi bătălia argumentelor de ordin intern, nicidecum prin circ şi manifestări degradante externe.

Doamna Macovei și cei care continuă să o susțină și înconjoare nu sunt capabili să înțeleagă ceva simplu, în ciuda faptului că elitismul este principala lor carte de vizită. Metodele străine au reprezentat în România un permanent implant respins la scară istorică, oricând s-au străduit cei care vremelnic s-au îmbătat că sunt veșnici. Pentru că modelele străine, lipsite de contactul cu spațiul uman și tradițional românești, au ajuns să  genereze anticorpi, ca formă de rezistență.

Dacă gândurile şi cuvintele voastre ar fi gloanțe, România ar fi pustie!

Să spui că ajuți pe cineva umilindu-l arată cât de puțin ești conectat la normalitate, fiind scufundat în ură, frustrare și agendă străină. Ori, ceea ce face doamna Macovei exact asta arată: un om care gândește că prin abuz te poate ajuta să revii la normalitate.

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, De departe ... România, Din arhive, România. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Doamna Macovei şi toţi cei care o înconjoară şi-au pierdut minţile!

  1. Pingback: Un jurnalist roman platit de Radio China ii ataca pe protestatarii #rezist, pe care ii numeste "imbecili". El ne propune "modelul chinez" - Aktual24

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.