8 Martie – Mulţumesc, iubită mamă!

8 Martie

Mulţumesc, iubită mamă
de Corneliu Vadim Tudor

Mulţumesc, iubită mamă,
Steaua mea din zori de zi!
Fără tine îmi este teamă
Că planeta s-ar răci.

Te-am secătuit de vlagă,
M-ai crescut, m-ai înflorit.
Pentru tine, mamă dragă,
Soarele e-n asfinţit.

Mamă frumoasă, primul meu rai,
Fă o minune, te rog, mai stai!
Dulce lumină, ram de măslin,
Încă nu-i vremea, mai stai puţin!

Lege tainică a firii,
Nu pleca fără să-mi laşi
Zăcămintele iubirii,
Mamă, suflet uriaş,
Şi secretul nemuririi,
Mamă, suflet uriaş!

Mulţumesc, iubită mamă,
Iubită mamă, iubită mamă …

Mi-e dor de tine, mamă
de Grigore Vieru

Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.

Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!

Măicuţo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cântec fără moarte!

Vânt hulpav pom cuprinde
Şi frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe,
Mi-e dor de tine, mamă.

Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.

O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrîn aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.

Mama
de George Coşbuc

În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.

Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard,
Iar flacara lor geme:

Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.

Cu tine două fete stau
Și torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Și George nu mai vine.

Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci s-asculţi povestea ei
Şi stai îngândurată.

Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă,
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţintă.

Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră …
Te uiți la el şi nu-l rădici,
Şi fetele se miră.

… O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti
„Ce vezi?” întreab-o fată.

„Nimic … Mi s-a părut aşa!”
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.

Într-un târziu, nerădicând
De jos a ta privire
„Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire …

Mai ştiu şi eu la ce gândeam
Aveţi şi voi un frate …
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar, n-a fost el! … Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.

Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!”

Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat
Tu, inimă pustie,

Stai tot la vatră-ncet plângând;
E dus şi nu mai vine!
Ş-adormi târziu, cu mine-n gând,
Ca să visezi de mine!

Mama
de Nicolae Labiş

N-am mai trecut de mult prin sat şi-mi spune
Un om ce de pe-acasă a venit
Cum c-a-nflorit la noi mălinul
Şi c-ai albit, mămucă, ai albit.

Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnavă.
Eu nu ştiu cum să cred atâtea veşti,
Când din scrisori eu văd precum matale
Din zi în zi mereu întinereşti.

O, mama!
de Mihail Steriade

Îmi vin în minte cântecele simple
Cântate pe cerdac pe când eram copil.
Pe cer mai erau stele, în inima o rugă,
Şi mai presus de toate aproape îmi erai,
O, Mama!
De ce-am plecat pe drumuri necunoscute, lungi,
Împins de-un dor de ducă în dorul de-a găsi
O dragoste mai ‘naltă de ţară şi de-ai mei,
Fiind aşa departe?
Ah, cântecul mă-nchide în el până-n adânc,
Cum te-a închis pamântul! …
În ţara-aceasta rece, sub cerul neprivit,
Streine-mi sunt de-a valma visările ce mint,
Aducerile-aminte şi poate şi-acest cânt
Ce sufletu-mi răneşte,
Când doar părerile de rău
De-mi mai vorbesc pe româneşte …

Mama de departe
de Nichifor Crainic

Lângă lacul larg-înfiorat şi pal,
Te-am vazut în toamnă ramânând pe mal,
Profilată trist pe cerul sângeriu,
Printre foi căzute prea de timpuriu,
Cu năframa-n care căutai să-ngropi
Sfâşiatul suflet risipit în stropi,
Mamă de departe.
Şi de-atunci mereu
Lacrimile tale cad în gândul meu:
Frunze veştejite peste lacul pal
Turburându-i veșnic sfărâmatul val.

O, mamă …
de Mihai Eminescu

O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutură salcâmii de toamnă şi de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău…
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.

Când voi muri, iubito, la creştet să nu-mi plângi;
Din teiul sfânt şi dulce o ramură să frângi,
La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi;
Simţi-o-voi odată umbrind mormântul meu …
Mereu va creşte umbra-i, eu voi dormi mereu.

Iar dacă împreună va fi ca să murim,
Să nu ne ducă-n triste zidiri de ţintirim,
Mormântul să ni-l sape la margine de râu,
Ne pună-n încăperea aceluiaşi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sânul meu…
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.

Bunica
De St.O. Iosif

Cu părul nins, cu ochii mici
Şi calzi de duioșie,
Aieve parc-o văd aici
Icoana firavei bunici
Din fragedă-mi pruncie.

Torcea, torcea, fus după fus.
Din zori şi până-n seară;
Cu furca-n brâu, cu gândul dus,
Era frumoasă de nespus
în portu-i de la ţară …

Căta la noi aşa de blând,
Senină şi tăcută;
Doar suspina din când în când
La amintirea vreunui gând
Din viaţa ei trecută.

De câte ori priveam la ea,
Cu dor mi-aduc aminte
Sfiala ce mă cuprindea,
Asemuind-o-n mintea mea
Duminicii preasfinte …

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, De departe ... România, România. Salvează legătura permanentă.