Unionism și disperare electorală românească la Chișinău!

Din capul locului, nu cred în ideile unioniste promovate de Băsescu, Orban și Barna, lideri de partid care se perindă zilele acestea la Chișinău pentru a face poze și pentru a minți cu seninătate pe un subiect dominat de plumburiul relației cu Rusia, un subiect atât de sensibil și de profund cum este revenirea Basarabiei la teritoriul României.

Între argumentele pentru care NU cred în unionismul de paradă practicat în aceste zile dominate de aduceri aminte (vezi 27 martie 1918) se regăsesc o serie de motive, între care lipsa de relevanță a României în spațiul European și absența Bucovinei din agendă sunt doar două dintre cele mai importante.

Apoi, să privim cu atenție declarațiile politicienilor români pe tema unionismului și vom înțelege doza de oportunism. Masa electorală cu drept de vot la alegerile din Româna pare să fie miza lor, nicidecum adevărul istoric pus în balanţă cu realitatea geostrategică, regională. În mesajele politicienilor de la Bucureşti nu găseşti nimic serios, cu greutate, relevant, cu privire la realitatea social-etnică extrem de eterogenă din R. Moldova, despre falia extrem de bine conturată Est-Vest sau despre problema Transnistreană.

Atmosfera de disperare domină opoziţia din România în aceste zile. Când nimeni la nivel european nu a dat şi nu dă un ban pe subiectul reunificării teritoriilor româneşti, opoziţia parlamentară de la Bucureşti se mută pentru câteva zeci de ore la Chişinău într-un spectacol dezagreabil. Când nimeni nu-i mai crede în România, politicienii de pe Dâmboviţa se duc în Republica Moldova, pentru a face NIMIC sau pentru a compara impardonabil situația de azi cu reunificarea Germaniei.

În mod evident, miza spectacolului unionist în care s-au aruncat liderii PNL, PMP şi USR sunt cele aproximativ 35-40.000 de voturi ale basarabenilor cu cetăţenie română şi drept de vot, o miză ridicolă dacă privim imaginea şi valoarea de ansamblu a ceea ce înseamnă Republica Moldova. Cea mai mare prezenţă la urne a basarabenilor la un tur de scrutin românesc a fost în turul doi al prezidenţialelor din 2014, când 78.58% (27.933) au votat pentru Klaus Iohannis, iar 21.41% (7.610) pentru Victor Ponta. Prin urmare, clasa politică românească rămâne în marja de eroare a obiectivelor electorale, căutând să pună hăţurile pe caii verzi de pe pereţii similari unui oraș de nivel mediu.

Înainte de orice, chiar şi mai înaintea aspectelor de ordin social-etnic din Republica Moldova, ce poate să îl determine pe liderul PNL să afirme că România este pregătită pentru Unire?

„PNL, aşa cum a fost în urmă cu 100 de ani partidul care a susţinut Marea Unire, susţine şi astăzi unirea. Chiar dacă nu există plan sau o strategie care să fie împărtăşită de toţi oamenii care fac politică în România, eu sunt convins că România este pregătită pentru această unire. În ceea ce priveşte gândurile noastre acţionăm prin toate posibilităţile legale şi constituţinale pe care le avem” – Ludovic Orban, PNL

La rândul său, preşedintele executiv al PMP, deşi la origine basarabean, lansează afirmaţii unioniste care nu trec de pragul supoziţiilor. Similar liderului PNL, Tomac teoretizează, semn că mai nimeni nu este în contact cu realitatea obiectivă, măsurabilă, concretă.

„În Republica Moldova există un filon unionist destul de puternic.” – Eugen Tomac, PMP

Ceva mai echilibrat, liderul USR prezent la mitingul unionist a vorbit despre istoria comună şi susţinerea R. Moldova în parcursul (!?) spre UE şi NATO. Mult mai conectat la mesajele lansate de Bruxelles, Barna face echilibristică ştiind că Unirea României cu Republica Moldova nu este susţinută de Uniunea Europeană. Asta, dincolo de posibilităţile reale ale României de a face faţă unui proces de asimilare economică şi socială.

„Este o ocazie deosebită deoarece împlinim primii 100 de ani de înfrăţire. Prezenţa USR la Marea Adunare Centenară este una firească, dat fiind că împărţim o istorie, cultură şi identitate comune. Dar mai ales că în urmă cu câteva zile am avut ocazia de a mă întâlni cu mai mulţi primari din Republica Moldova, care au subliniat cât de important este pentru ei să aibă sprijinul nostru în special în parcursul european şi euroatlantic. Un sprijin pe care îl vom arăta fără echivoc oricând va fi necesar.” – Dan Barna, USR

Dincolo de aspectele de ordin politic, economic, social şi militar, total absente din mesajele politicienilor de la Bucureşti atunci când plonjează în populism-unionism, situaţia din Transnistria parcă nici nu există! Nici precedentul Crimeea, nici dezastrul gestionării relaţiei cu Federaţia Rusă. În aceste condiţii, păstrând obligatoriu în memorie datele istorice, ce altceva decât ridicola și ingrata poziție de vânători de voturi îi poate duce la Chișinău pe opozanții de la București?

Situaţia din Transnistria

Despre realitățile din Transnistria s-a vorbit recent, la Sibiu, în cadrul unei conferințe organizate de Laboratorul pentru Analiza Conflictului Transnistrean de pe lângă Universitatea „Lucian Blaga”, eveniment la care au participat funcţionari din Guvernul Republicii Moldova cu atribuţii în gestionarea procesului de reglementare a Zonei de Securitate instituite la limita cu Transnistria.

În documentul prezentat de Eduard Bumbac, responsabil în domeniul securităţii naţionale în delegaţia Republicii Moldova din cadrul Comisiei Unificate de Control (CUC), se vorbește despre Zona de Securitate (ZS) de pe ambele maluri ale Râului Nistru, cu o lungime de 225 de kilometri şi o lățime de 12-20 kilometri, unde activează 15 posturi de pacificare din partea Federației Ruse, Republicii Moldova, regiunii transnistrene și Ucraina. Iată câteva dintre datele prezentate

„Situaţia în ZS se caracterizează a fi stabilă și controlabilă, dar cu indici de tensionare și destabilizare, care reflectă conturarea unei stări ostile lipsită de compromis care remarcă schimbări profunde şi îngrijorătoare de militarizare excesivă şi inexplicabilă pentru un conflict stabilizat”, se arată în materialul prezentat oficial.

Mai mult, există o serie de factori distructivi care pot conduce la tensionarea situației în Zona de Securitate, între care: consolidarea posturilor structurilor de forţă transnistrene prin mărirea efectivelor şi lărgirea spectrului de misiuni pentru ei în zona de responsabilitate a forţelor mixte de pacifica în Zona de Securitate; restricționarea accesului la locul incidentelor a observatorilor şi militarilor; tentativa de înarmare şi dotare cu tehnică performantă a contingentului militar rus.

De asemenea, reprezentanții Comisiei Unificate de Control vorbesc despre o serie de probleme nesoluționate în Zona de Securitate: delimitarea teritoriului de către administraţia regiuni prin trasarea „frontierei de stat” şi instituirea controlului asupra fluxurilor de persoane, mărfuri, bunurilor și serviciilor ce se deplasează în/din regiune; circa 80 % din potenţialului militar al transnistrean (unităţi, centre de instruire, pichete și comenduiri de grăniceri, puncte vamale, depozite) sunt dislocate în ZS; lipsa de reacţie privind retragerea din ZS a posturilor structurilor de forţă, amplasate fără acord; neîndeplinirea deciziei CUC privind evacuarea din ZS a tehnicii blindate, care aparţine contingentului militar al Federaţiei Ruse; lipsa de transparenţă în ZS privind unităţile militare şi a altor structuri de forţă.

Pe acest fond, oficialii de la Chişinău susţin că „mecanismul decizional actual al operaţiunii de menţinere a păcii nu este în stare să asigure realizarea deplină şi imparţială a soluţionării problemelor şi nu garantează o susţinere eficientă a stabilităţii în regiune„.

Şi atunci, având în faţă toate aceste probleme, de unde atâta seninătate în mintea opoziţiei de la Bucureşti, când afirmă că România este pregătită pentru unirea cu Republica Moldova?

Problema etnică

Dacă în globul de sticlă în care sunt închiși se aude vorbind numai româneşte atunci când merg la Chişinău, înseamnă că politicienii de la Bucureşti sunt păstraţi în zona de manipulare. Prin urmare, sunt marionete în mâna unor păpuşari cu intenţii uşor de identificat. Apoi, sunt problemele de strictă necesitate, de ordin economic, social, etnic, din Republica Moldova pe care politicienii români nu sunt capabili să le rezolve în România, necum în altă parte.

Ce soluţii au politicienii români pentru vorbitorii de limbă rusă din Republica Moldova? Dar pentru familiile care jumătate sunt plecate în Europa, jumătate în Federaţia Rusă, pentru a trimite acasă banii necesari întreţinerii copiilor şi bătrânilor? Ce soluţii au temerarii unionişti de la Bucureşti pentru actuala economie din Republica Moldova, câtă vreme România este dependentă de investiţiile şi investitorii străini, fără de care mâine ar intra în faliment, dovadă a lipsei de independență reală pe toate palierele?

Este evident că România, prin liderii opoziţiei, nu face decât să promoveze himere, nicidecum fie și numai o schiţă de proiect. De ce fac asta politicienii? Pentru că au terminat de rezolvat problemele din interiorul propriei ţării, totul merge ca pe roate, iar acum merg să rezolve problemele şi la Chişinău!

Relația cu Federația Rusă

Ce refuză cu obstinație să observe politicienii de la București este că la Est de România se află Federația Rusă, o țară pe care nu ai voie să o sfidezi. Chiar dacă România ar fi o a doua SUA pe Terra, tot nu ar trebui să o trateze cu dispreț, măcar din realism, dacă nu din inteligență … (deși lipsa celei din urmă exclude prima opțiune).

Antagonismul promovat de clasa politică și presa de la București în relația cu Rusia este de sorginte prostească, la fel cum băieții de cartier înjură pe oricine dacă șeful bandei o cere, deși pentru asta, constant, sunt umpluți de vănătăi fără ca șeful să-i apere. În cazul de față, șeful bandei pare să fie bicefal: UE-SUA, în timp ce băieții din România, mândri și orgolioși pentru că sunt idioți utili, nu fac decât să încaseze groase și prelungi minusuri la nivel economic pentru propriul popor. Să nu fii aflat că șefii bandei sunt cei mai buni parteneri ai Rusiei pe care Bucureștiul o înjură?

Profesorul Adrian Năstase, recent întors de la Moscova, reiterează o realitate simplă: „nu ne putem preface că la Est de noi este o pată albă”.

„Istoria nu ne-a pus întotdeauna împreună, geografia, da. Putem influența viitorul pentru a sprijini oamenii de afaceri, oamenii de cultură, soluționând, gradual, cu intețigentă, rănile din trecut? Eu am crezut și cred în continuare că da.
Sper, de altfel, că după calmarea actualei situații și evitarea intrării într-un nou Război rece (care ar afecta în primul rând țările din prima linie) să putem participa și direct la dialogul NATO-Rusia, UE-Rusia, nu doar să aflăm problemele de la alți membri ai alianțelor noastre care vizitează Moscova. Să ne întoarcem la o politică externă de promovare, în primul rând, a intereselor noastre naționale.” – Adrian Năstase 

Unire … dacă o vor cetățenii Republicii Moldova

Prin vocea ministrului de Externe de la București, oficial, România susține parcursul european al Republicii Moldova.

„Ceea ce putem să facem astăzi este cu adevărat să sprijinim, aşa cum o şi facem, Republica Moldova în parcursul său european pentru că, până la urmă, asocierea Moldovei cu UE va crea, practic, un spaţiu în care va exista libera circulaţie a oamenilor, a capitalurilor, a bunurilor, a serviciilor şi chiar posibilitatea de a vota în alegerile locale în momentul în care eşti membru al UE. Deci, cred că ceea ce trebuie să facem este să sprijinim ferm parcursul european al Republicii Moldova” – Teodor Meleşcanu, ministrul român al Afacerilor Externe

Altfel spus, Guvernarea de la București nu privește apropierea de Chișinău prin Unire, ci prin susținerea unui parcurs independent. Vorbim de actuala guvernare, pentru că nu avem cum să știm ce o să fie mâine sau odată cu accederea unei noi coaliții de guvernare.

Guvernul de la București trebuie să acorde sprijin Republicii Moldova însă nu prin drenarea noilor generații, fenomen care văduvește anual mica republică de cei mai buni 500-1.000 de tineri care devin bursieri ai României. Apoi, din România, tinerii moldoveni “evadează” în Europa cu pașapoarte românești, pierzând treptat contactul cu casa și părinții.
România ar trebui să finanțeze învățământul moldovenesc la el acasă, determinând tinerii basarabeni să rămână și că construiască viitorul în Republica Moldova, pentru a da doar un singur exemplu de fals sprijin pe care românii îl acordă fraților de peste Prut.

În fine, dacă presa de la Chișinău a devenit la fel de slabă precum cea de la București, o vină o poartă și influența generată de sistemul copy-past din presa românească, în presa moldovenească. Exemplele sunt cu zecile, în fiecare zi, însă textul intitulat „Avantajele de care s-ar bucura cetăţenii Republicii Moldova după Unirea cu România” aruncă în prăpastie orice speranță de mai bine. Se știe, prin omisiune poți spune jumătăți și sferturi de adevăr, deși acesta nu are cum să nu fie rostit. În cazul de față adevărul este aici:

„Problema rămasă este convingerea cetăţenilor de peste Prut de avantajele care rezultă din Unirea cu România.” – Timpul de Chișinău, preluare din Adevărul de București

Dacă vor atât de mult Unirea, pentru ce este necesar să-i convingi de avantaje?

În mod cert, locuitorii Republicii Moldova nu doresc decât să fie lăsați în pace, să nu mai fie hărțuiți cu himerele UE, NATO, lupta anti-corupție din Vest, după ce mai bine de un secol au fost hărțuiți de la Est. Pentru că nu sunt puțini nici dintre moldoveni care îți vor spune că înainte erau mai fericiți, o duceau mai bine și erau toți acasă. Înainte … de poveștile cu UE, cu NATO, cu lupta anti-corupție, adică în vremurile în care mai decideau și singuri pentru propriu destin.