Paralela cu realitatea sau despre Cioloş, acum şi în varianta politică!

Lectura documentului intitulat „Manifest al Mișcării România Împreună” este un efort nemeritat şi o pierdere de timp. Apa curge la vale, cerul este albastru, munţii sunt înalţi, Dacian Cioloş nu spune nimic. Dincolo de şabloane care îţi dau fiori prin lipsa de formă şi sens, te izbeşti de un proiect golit de credinţă, deşi cuvântul este utilizat ca sinonim al convingerilor (sociale, economice, politic etc.). După propriile declaraţii, Mișcarea România Împreună (MRÎ) este una care crede, dar nu în Dumnezeu. Să fie o nouă-veche faţă a #rezistenţilor de tip corporatist, care acum ies la lumină într-o variantă politică? Una care vine să ofere României drepturi egale, evidenţiate numai de două ori (egali, egalitate), semn de crasă cacialma?

Cioloş şi oamenii lui, cu bună educaţie pe hârtie şi venituri lunare cu mult peste venitul anual al românului, sunt incapabili să înțeleagă realitatea românească. Măcar sub următorul aspect: ei trăiesc într-o altă dimensiune socială, sunt conectaţi la alte realităţi şi orizonturi, multe dintre ele incompatibile cu prezentul României de azi. Nu pentru că România ar avea un cusur anume, ci pentru că „cioloşiştii” manifestă o acuitate exclusivist-negativă, pe modelul #nurezişti, #nuexişti! Iată de ce, câtă vreme nu va pleca de la dorinţa de înţelegere a poporului, succesul şi acceptarea MRÎ vor fi greu de înregistrat chiar dacă generaţiile se schimbă.

Aşa cum a demonstrat în mandatele de ministru al Agriculturii, de Comisar European şi de premier, Dacian Cioloş este capabil să exprime idei măreţe şi să acţioneze spectaculos … în marja oferită de sforile la care este atât de evident conectat.

În ciuda eforturilor uriaşe de a prezenta „soluţia Cioloş” drept una viabilă, ne aflăm în faţa unei himere care o face să pălească până şi pe Fata Morgana. Asta măcar până când vom afla de ce, după un an de mandat, premierul Cioloş urcat pe tragedia de la #Colectiv nu a făcut niciun efort vizibil pentru aflarea adevărului!

Deşi majoritatea dintre au în CV-uri o un parcurs educaţional de invidiat, tehnocraţii lui Cioloş s-au comportat și exprimat rudimentar, bădăran, plin de ifose şi ranchiună. Pentru că dincolo de şcoală, cu munca nu s-au obosit prea mult, fiind permanent un fel de tehnocraţi, adică lipiţi de banul public. Ce argument să aduci pentru a spune că, în procesul de sinteză rezultat din guvernul tehnocrat și Platforma România 100 = MRÎ, au avut loc miracole? Atât guvernul cât și platforma au fost răsunătoare baloane de săpun, la concurență cu Proiectul de Țară al președintelui Iohannis.

Totuși, este ceva ce face ca MRÎ să fie o piatră de cotitură în politica românească: acumularea de corporatişti cu emblema „guvernul meu tehnocrat”. Sunt cei care s-au evidenţiat prin aforisme de genul “drepturile un lux teoretic” sau prin contracte cu statul, că doar de asta le merge bine tehnocraţilor şi multinaţionalelor: știu dacă au bani gârlă, altfel sunt proști măciucă!

Plecând de la impertinenta Raluca Prună (ex-ministra de la Justiție) şi a ei zicere: “Cu o urmărire penală și o combatere a infracţionalității slabe, discuția despre drepturi e un lux teoretic” – adică mai uşor cu drepturile şi libertăţile în România – merită să obosim puţin pentru a înţelege ce se vrea MRÎ (nu ştiu de ce am în imagine o pisică plină de fițe). Merită, pentru că MRÎ chiar asta îşi propune: „un echilibru corect între libertate şi dreptate” (vezi Valorile și credințele pe care le împărtășim).

Dar, surpinzător, tot MRÎ „afirmă că exercitarea drepturilor și libertăților este îngrădită dramatic”, atâta timp cât sistemul din prezent limitează „accesul la resurse publice pentru cei care nu sunt în poziții de putere”. Pardon? Cum? Despre asta să fie vorba, despre resursele publice? Curios lucru să vezi corporatişti, cu conturi infinit peste nivelul mediu al românilor, vorbind apăsat despre accesul la banul public ca formă vitală de existenţă.

Să vedem cu cine construieşte Dacian Cioloş noua formulă de împachetat nori de fum: Vlad Voiculescu (fost ministru tehnocrat la Ministerul Sănătăţii), Dragoş Pîslaru (fost ministru tehnocrat la Ministerul Muncii), Anca Dragu (fost ministru tehnocrat la Ministerul Finanţelor), Valeriu Nicolae (fost Secretar de stat la Ministerul Muncii în Guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloş), Liviu Iolu (fost purtător de cuvânt al Guvernului tehnocrat condus de Dacian Cioloș) etc. Altfel spus, ce a rămas în afara PNL şi USR din fosta echipă guvernamentală impusă la Bucureşti de Bruxelles, după #Colectiv. Sunt oameni care vreme de un an au făcut absolut ce au dorit în fruntea României, mai puţin performanţă. Cele mai spectaculoase rezultate s-au concretizat în scandaluri ale căror ecouri încă se resimt în Sănătate, Armată, Justiţie etc.

TOȚI AMERICANO-EUROPEANO-STALINIȘTII DIN „GUVERNUL MEU”!

Aşa stând lucrurile și dacă datele prezentate public sunt reale, România parcurge crize acute câtă vreme, în primele 48 de ore de la lansarea oficială, 16.036 au cerut să fie membri în MRÎ, alţi 10.000 manifestând interesul pentru noua formațiune (vezi Adevărul, devenit foaia de propagandă a mișcării lui Cioloș). Nici nu mai contează dacă au citit sau nu declaraţia-program a noului proiect politic. Este posibil să avem primă evaluare a celor care sunt bucuroși să primească o nouă bordură peste ochi, pentru a le regla sunetul şi imaginea realităţii.

USR, al treilea partid al României, are …1.829 de membri!

În 48 de ore, MRÎ are un potenţial activ de 15 ori mai mare decât USR, partid parlamentar, care se lăuda în august 2017 că are 1.829 de membri! USR care va fi primul şi cel mai afectat de apariţia MRÎ, apoi PNL.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, De departe ... România, Din arhive, România. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.