România dorește finalizarea negocierilor pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă

Guvernul României dorește finalizarea cât mai rapidă a negocierilor pentru realizarea reactoarelor 3 și 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă, a unui nou grup energetic la Termocentrala Rovinari, precum construirea hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarnița-Lăpustești, în cooperare cu parteneri chinezi, a declarat sâmbătă premierul Viorica Dăncilă în cadrul întrevederii bilaterale avute, la Sofia, cu premierul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze, Li Keqiang, în marja celui de-al 7-lea Summit China- Europa Centrală şi de Est.

Potrivit Biroului de presă al Guvernului de la București, Viorica Dăncilă a declarat că nivelul investițiilor chineze în România se menține încă sub potențialul real, exprimând speranța ca dialogul bilateral să se concretizeze într-o prezență mai activă a investitorilor chinezi în România. În acest sens, au fost evaluate oportunitățile oferite de o serie de proiecte investiționale în sectoare cheie pentru România, precum cel energetic și cel al infrastructurii de transport, fiind evidențiată deschiderea părții române față de implicarea companiilor chineze în materializarea proiectelor aflate în diverse stadii.

China și România au semnat un memorandum de cooperare în domeniul transporturilor şi infrastructurii

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reliefat importanța acordată de Guvernul de la București dezvoltării cooperării pragmatice cu China, cu accent pe consolidarea relațiilor economice bilaterale în plan investițional și comercial. Doamna prim-ministru a exprimat interesul României de a echilibra balanța comercială printr-o dinamică superioară a exporturilor românești. A punctat potențialul relevant al României de a exporta produse agroalimentare în China, pledând pentru consolidarea cadrului juridic bilateral în domeniu. De asemenea, a fost remarcată oportunitatea intensificării cooperării în domeniul financiar bancar ca măsură de sprijin pentru reușita aprofundării relației economice bilaterale, precum și utilitatea reluării zborurilor directe între România și China ca mijloc de facilitare a schimburilor interumane prin turism, schimburi de oameni de știință și călătorii de afaceri.

Cei doi oficiali au salutat evoluția pozitivă a relațiilor dintre România și Republica Populară Chineză, evidențiind capitalul mare de încredere și prietenia tradițională care leagă popoarele român și chinez. A fost apreciată relevanța deosebită a dinamicii bilaterale favorabile în contextul apropierii anului 2019, moment de aniversare a 70 de ani de relații diplomatice neîntrerupte și a 15 ani de la lansarea Declarației Parteneriatului Amplu de Prietenie și Cooperare dintre România și R.P. Chineză.

Premierul român a reiterat dorința României de implicare în proiectele vizând cooperarea în formatul 16+1. Totodată, şeful Executivului a afirmat interesul pentru participarea la implementarea inițiativei Noilor Drumuri ale Mătăsii, inclusiv prin prisma valorificării poziției geografice a României, care poate deveni o componentă relevantă a conexiunilor energetice, de transport, comerciale și interumane dintre Europa și Asia.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China, CHINA-ECE, Sofia 2018, EU Centrală şi de Est, Europa - Asia, România, România - China, ROMANIA-CHINA 70. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.