România la târgul de caritate “Iubirea nu cunoaște granițe” 2018

Ambasada României în R.P. Chineză a participat, duminică, la cea de-a zecea ediţie a Târgul Internațional de Caritate “Iubirea nu cunoaște granițe”, organizat de Ministerul chinez de Externe. Evenimentul din acest an a fost dedicat copiilor hipoacuzici din familiile defavorizate din provincia Gansu, care vor beneficia de implanturi cohleare.

După o pauză de mai mulți ani, Ambasada României a revenit în cadrul evenimentului, alăturându-se celor aproape 100 de reprezentanţe diplomatice din Beijing și companiilor care, prin intermediul ofertelor culturale și culinare cu contribuit la unul dintre cele mai importante evenimente caritabile din Asia. Un eveniment organizat sub patronajul doamnei Qian Wei, soția ministrului chinez de Externe, Wang Yi.

În mesajul său, doamna Qian Wei a apreciat efortul tuturor participanților și celor care au adus o contribuție la buna desfășurare a evenimentului de-a lungul celor zece ani. În mod special, participanților la ediția din acest an, derulată sub tema: „Auzind iubirea lumii”, a dorit să le mulțumească pentru contribuția la șansa de care se vor bucura copiii beneficiari ai donațiilor.

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, De departe ... România, Români în China, România, România - China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.