“Mise en scene” Sergiu Roman la ICR Beijing

Provocări, convulsii, crize globale și o replică dată lumii, în variantă artistică, sub titulatura “Mise en scene” și semnătura Sergiu Roman, artist român rezident în China care a vernisat, vineri, la Institutul Cultural Român din Beijing prima expoziție personală din capitala Chinei. Pictor filosof, Sergiu Roman (foto) îşi focalizează demersul vizual pe ilustrarea vizibilului invizibil, senzorial, metafizic, de neatins. Picturile sale reflectă o profundă cunoaştere filosofică ce reprezintă astfel magma creatoare de metafore plastice prin care Sergiu Roman realizează o versiune contemporană a noţiunii atotcuprinzătoare de sublim.

Potrivit acestuia, lumea parcurge o perioadă tensionată, în care sublimul ia formele dezechilibrelor, tulburărilor, degradărilor, egocentrismelor, haosului, dar şi ale valorilor spirituale, ale ordinii, elevării și frumuseţi. Iată de ce Sergiu Roman a intitulat proiectul „Mise en scene”, înscris în seria manifestărilor ICR Beijing dedicate promovării artei plastice românești.

În China, Sergiu Roman este unul dintre cei mai cunoscuți artiști plastici români din noua generație, fiind prezent în numeroase evenimente personale şi de grup. Începând din 2014, Roman este un invitat permanent al evenimentelor expoziționale naționale și internaționale din China, unele dintre importantele participări fiind la “Meet@Foreign Artists in China” organizat la Watson Garden Museum din Taiyuan şi „Art Canton 2018” organizat la Pavilionul Expoziţional din Guangzhou.

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, De departe ... România, Români în China, România, România - China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.