LECŢIA CHINEZĂ! La 70 de ani

Am şansa să fiu departe de ţară, într-o lume specială mai ales prin conştiinţa de sine a celor care conduc tot ceea ce înseamnă China de azi, ultima redută în calea globalizării economice, politice, sociale, culturale, pe model american.
Am şansa să fiu într-un spaţiu şi o ţară conştientă de sine, de istoria şi destinul pe care le-a construit şi construieşte având în faţă propriul proiect, neimpus din exterior. Un proiect care urmărește două obiective centenare, pentru a transforma China „într-o țară socialistă modernă, prosperă, puternică, democratică, avansată din punct de vedere cultural și armonioasă, pentru a realiza visul chinezesc de reînnoire națională”. (Foto: Cristina Nichituș-Rocea)

Primul obiectiv vizează transformarea Chinei într-o societate moderat-prosperă, cu beneficii pe care să le resimtă cei peste 1,38 miliarde de locuitori la momentul aniversării centenarului PCC (2021). Al doilea obiectiv vizează aducerea Produsului Intern Brut chinez pe cap de locuitor până la nivelul țărilor moderat-dezvoltate și asigurarea modernizării ţării odată cu marcarea centenarului Republicii Populare Chineze (2049). Aceasta este țara în care, de aproape doi ani se construiește având ca principal ghidaj “Gândirea lui Xi Jinping”, noua filozofie politică a Chinei, țara care reușește să hrănească aproape 1,4 miliarde de oameni.

Sunt 70 de ani și tot atâția de când România a deschis relațiile diplomatice cu Republica Populară Chineză. Dacă la Beijing au fost menținute bunele intenții și relații, evoluțiile politice de la București au determinat schimbări dramatice în relația bilaterală. România ar trebui să deschidă canalele de comunicare la cel mai înalt nivel şi pe toate palierele, cu toată onestitatea şi demnitatea, pentru a înţelege modul în care evoluează şi se dezvoltă China în toate domeniile. Dezvoltarea nu ar putea avea loc dacă ţara numită Republica Populară Chineză nu ar fi condusă bine, cu mână de fier, pe un fond de stabilitate şi cu proiecte gândite acum pentru următoarele generaţii de copii sau bătrâni, de care cineva trebuie să aibă grijă.

România trebuie să iasă din atitudinea de bolnăvicioasă superficialitate sistemică, în care absolut toţi indivizii au impresia că au dreptul de a cunoaște totul, de a judeca totul. Iată una dintre cauzele pentru care România se află în situaţia degradantă ca naţiune şi stat în 2019. Prea puţini mai impun rigoarea, ordinea şi conştiinţa, ca principal ghidaj. Prea mulţi se pricep la orice, iar de aici nu mai este decât un pas până la haosul generalizat indus cu metodă din exterior şi acceptat de falsele elite şi falşii lideri în interior. Când abordezi realitatea cu dublă măsură, nu trebuie să te mire că viaţa este ca o permanentă bătaie de joc.

La aniversarea de 70 de ani, una dintre principalele lecții pe care China la oferă lumii este legată de determinarea și capacitatea de rezistență la asalturile externe în plan economic și cultural. Pe fundamentul confucianist, pe o construcție bazată pe memorie și conștiință, China marchează 70 de ani de evoluție continuă, din care 40 de ani de reformă și deschidere spre exterior. Rezultatul? Saltul de la cei 100 de ani de umilință, la poziția de lider mondial, de partener redutabil în cel mai dur război economic din istorie, de inițiator de proiecte globale: Drumurile Matasii, OBOR, BRICS, OCS, AIIB.

Ce are România de înțeles din ultimii 70 de ani de relații diplomatice cu China? Poate cel mai important aspect ar fi acela al schimbării de atitudine. Realitatea arată că, în relația bilaterală, Bucureștiul a devenit din deschizător de drumuri un închizător pe toate palierele, confirmând o adaptare nefastă de tulburare de personalitate și amnezie instrumentată la nivelul partenerilor strategici: UE, SUA, NATO.

Dan Tomozei
30 Septembrie 2019, Beijing