COVID-19 | Planuri alternative pentru Jocurile Olimpice Tokyo 2020

Comitetul Olimpic din Grecia a anunțat că analizează planuri alternative pentru ceremonia de aprindere a flăcării olimpice pentru Jocurile Olimpice Tokyo 2020, eveniment programat pentru luna Martie, în cazul în care va fi înregistrat un focar de coronavirus. Stabilită pentru data de 12 martie, în Olympia antică din vestul Greciei, aprinderea flăcării olimpice va respecta ceremonia veche de 2.500 de ani, urmând să fie folosite razele Soarelui și o oglindă concavă. După ce ștafeta va umbla timp de șapte zile pe pământul Greciei, va porni de la Atena, spre Japonia, în cadrul unei ceremonii programate pentru data de 19 Martie.

Până astăzi, Grecia nu înregistra niciun caz confirmat cu noul coronavirus, în timp ce Japonia avea confirmate 850 de cazuri (din care 691 pe nava de croazieră Diamond Princess) și 16 decese.

Agenția de Presă Kyodonews a transmis, astăzi, că ministrul nipon de externe, Toshimitsu Motegi, a prezentat un număr de șapte țări care au restricționat intrarea cetățenilor japonezi și a celor care călătoresc din Japonia, pentru a suplimenta eforturile de prevenire a răspândirii noului coronavirus: Israel, Samoa, Micronezia, Kiribati, Comore, Tuvalu și Insulele Solomon.

Președintele Comitetului Olimpic din Grecia, fostul campion olimpic de natație Spyros Capralos, a declarat că există „un plan pregătit pentru ceea ce trebuie făcut în cazul în care există focare în țara noastră„.

Ștafeta olimpică 2020 va acoperi 37 de orașe și 15 situri arheologice de pe teritoriul Greciei, pe o distanță de 3.500 de kilometri și 842 de mile nautice, flacăra olimpică urmând să fie purtată de 600 de persoane. Prima purtătoare a flăcării olimpice a fost desemnată campioana olimpică la tir Anna Korakaki, aceasta urmând să marcheze o premieră, după ce în toată istoria doar bărbații au deschis traseul ștafetei.

Japonia, țara gazdă a Jocurilor Olimpice 2020 a fost determinată să anuleze mai multe evenimente sportive programate în ultimele săptămâni, ca urmare a numărului de cazuri confirmate cu noul coronavirus (COVID-19). Cu toate acestea, Comitetul Olimpic Internațional a anunțat că în urma discuțiilor avute cu reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății nu se impune un plan de urgență privind anularea sau relocarea evenimentului.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Asia, China, CORONAVIRUS 2020, Din arhive, Din presa chineză, Europa. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.