Jegul uman din fruntea țării!

Să nu-mi cereți respect pentru președintele României, pentru că România nu mai are președinte din anul de tristă amintire 2000! De zeci de ani, România are în funcția de președinte securiști, hoți de case și vânzători de minori!

Evoluția evenimentelor arată că România are acum în funcția de președinte un jeg uman, un dezechilibrat lipsit de discernământ. Un individ într-atât de dezechilibrat emoțional încât ridică tonul și degetul acuzând … propriile decizii!

Este inutil să îl întrebi: CU CE DREPT RIDICI TONUL ȘI DEGETUL LA ADRESA ROMÂNILOR?

Acest jeg uman, acest rebut social, acest hoț de case dator statului român peste 300.000 euro, acest beneficiar al ochilor închiși de procuratură, servicii și clasa politică … este pedeapsa și blestemul românilor!

O pedeapsă meritată câtă vreme aleg mereu să tacă, să înghită și să tolereze la nesfârșit abuzurile și toanele jegului uman!

Când oameni nevinovați au murit în închisorile patronate de jegul uman din funcția de președinte al României, nu a avut reacții!
Când cei care au câștigat preocese la CEDO iar România a fost condamnată pentru nerespectarea drepturilor și libertăților, jegul uman nu a ieșit să condamne DNA-ul condus abuziv și nedemocratic de Koveși, nu a ieșit să condamne culoarele din Justiție!

Atacului la Curtea Constituțională a României ar trebui să se răspundă cu suspendarea din funcție a jegului! Dar, cine să o facă? Alți jogoși struniți din șantajul dosarelor și cătușelor?

Jegule, CEDO nu este superior ierarhic CCR! 
Jegule, CEDO nu a condamnat nicio decizie a CCR!
Jegule, CEDO a judecat cu depășirea atribuțiilor!
Jegule, CEDO nu are calitatea de a cenzura o Curte Constituțională!

Jegul uman nu poate să facă așa pentru că este prizonierul sistemului torționar, sistem în care străinii și serviciile subjugate intereselor externe execută în voie pe oricine deranjează!

Jegule!

Ne poți aresta și omorâ pe toți, dar nu ne vei putea lua libertatea de a gândi și crede că România aparține românilor cinstiți, patrioți, nu hoților, pederaștilor și jegurilor!

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, De departe ... România, Din arhive, România. Salvează legătura permanentă.

8 răspunsuri la Jegul uman din fruntea țării!

  1. Pingback: TREZITI-VA ROMANI .Pentru a impune restricții, Președintele și Guvernul au încălcat Constituția și legile în vigoare! | Octavpelin's Weblog

  2. Pingback: REMEMBER. PRESEDINTELE SI GUVERNUL AU INCALCAT CONSTITUTIA! | Octavpelin's Weblog

  3. Pingback: REMEMBER.PENTRU A INSTAURA DICTATURA MILITARA, PRESEDINTELE SI GUVERNUL AU INCALCAT CONSTITUTIA SI LEGILE IN VIGOARE! | Octavpelin's Weblog

  4. GIRIGAN spune:

    SĂ NU UITĂM CĂ STRUCTURA DELEGAȚIEI ROMÂNE LA C.E.D.O. A FOST ÎMPĂNATĂ CU TOT FELUL DE FUFE, JAVRE ȘI ALTE ”FETE BUNE” PLANTATE ACOLO DE PE VREMEA BEȚIVULUI PENAL, FĂCUTE JURIȘTI ”LA APELUL DE SEARĂ” ÎN TOT FELUL DE ”FACULTĂȚI” PARTICULARE, AJUNȘI DOCTORI ȘI DOCTORE PRIN TOT FELUL DE ALTE ”ACADEMII” PARTICULARE, MENȚINUTE ACOLO ȘI DE PLĂVANUL SIBIAN, CĂ-L SCOT (PE EL ȘI CLICA LUI) DIN CĂCAT ORICÂND VREA MUȘCHII LUI.

  5. Doina Mioara Nica spune:

    DAN ,ACEST INDIVID ,MI-A DESFIINTAT PRIMA PAG.DE FB ….ACEST INDIVID ,A LUAT CASELE DIN SIBIU PENTRU FDGR ,…APOI LE-A CUMPARAT CU 15MII EURO ,ACEST INDIVID,SE MAI LUPTA CA AMARATII DE PE BALCESCU ,29 …TOTUL A INCEPUT IN 1997 DE LA UN TESTAMENT OLOGRAF ,PE CARE AM REUSIT SA-L DESFIINTEZ PRIN EXPERTIZA GRAFOLOGICA ,…DAR ,CULMEA TUPEULUI ,A APARUT UN TESTAMENT SCRIS PE CALCULATOE CU ACELEASI IMOBILE ….DAN ,NU AM VAZUT IN VIATA MEA UN INDIVID ATAT DE RAU ,FARA SUFLET ,FARA FRICA DE DUMNEZEU .

  6. zen spune:

    Felicitari d-le Dan Tomozei! Poate ca ar trebui sa gasim o cale pentru a penetra cest sistem mafiot, mult prea consolidat in Romania!

  7. Pingback: Pentru a impune restricții, Președintele și Guvernul au încălcat Constituția și legile în vigoare! | Octavpelin's Weblog

  8. Pingback: Iohannis și-a rupt maxilarul în decizia CEDO-Kovesi! | Octavpelin's Weblog

Lasă un răspuns la GIRIGAN Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.