ASTĂZI | România a depășit China la numărul de cazuri COVID-19 !

Ei bine, da! Astăzi, România a reușit performanța de a depăși China la numărul de cazuri confirmate cu infecția cu noul coronavirus COVID-19!

Astăzi, autoritățile de la București au raportat un număr de 91.256 (+1.365) cazuri, în timp ce tot astăzi, China a raportat 90.442 (+20)!

De asemenea, numărul deceselor declarate astăzi de România ca urmare a infecției cu noul coronavirus, este de 3.765 (+44), în timp ce în China este de 4.734 (+3).

Prin urmare, Guvernul dă un puternic semnal că România va putea depăși China și la această categorie, căci ce mai sunt mai puțin de 1.000 de cazuri?

Pentru această performanță, Guvernul Iohannis-PNL trebuie lăudat, apreciat!

Cu puternice sentimente patriotice, poporul trebuie să susțină Guvernul Iohannis-PNL, trebuie să îl susțină și să îl voteze cu forță!

Pentru că numai prin competența și buna administrare a epidemiei, numai în acest ritm, poporul va avea parte în integralitate de COVID-19!

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, CORONAVIRUS 2020, De departe ... România, Din arhive, Înţelege China, România, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.