Sărbătoarea Qingming – Ziua comemorării morților în China

Chinezii au intrat în perioada Sărbătorii Qingming/清明节, care în limba chineză înseamnă „clar şi luminos”, sărbătoare dedicată comemorării morţilor. Evenimentul are loc la începutul lunii Aprilie (4 Aprilie în 2021), fiind o poartă de intrare în sezonul cald, o bună ocazie pentru excursii cu familia.
Anul acesta, Sărbătoarea Qingming este marcată în ceeași zi cu Paștele Catolic.

Sărbătoarea Qingming îşi are rădăcinile într-un eveniment străvechi denumit Hanshi, care înseamnă „mâncare rece”. Se spune că în secolul al VII-lea î.Hr., în perioada Primăverii şi Toamnei (770 – 476 î.Hr.), Ducele Xiao era monarh al dinastiei Jin. Fiul său cel mare, Shen Sheng, ar fi trebuit să moştenească tronul, dar ducele avea alte planuri. El a vrut ca fiul concubinei sale preferate, Li Ji, să ajungă domnitor. Nu a fost un un tată tocmai iubitor ducele Xiao pentru că l-a ucis pe Shen Sheng şi acelaşi lucru dorea să îl facă şi cu al doilea fiu al său, Chong’er. Însă acesta a prins de veste şi a fugit. Când avea 19 ani, Chong’er şi anturajul său de funcţionarilor şi supuşi loiali rătăceau fără adăpost.

Chonger Sarbatoarea QingmingÎntr-o zi, când Chong’er era aproape mort de foame, unul dintre cei mai credincioşi supuşi, Jie Zitui, şi-a tăiat o bucată din muşchiul unui picior şi a oferit-o stăpânului, salvându-i astfel viaţa. În cele din urmă, în anul 636 î.Hr., Chong’er a reuşit să urce pe tronul dinastiei primind titlul de Duce Wen a statului Jin. După ce a devenit conducător, acesta a decis să îi recompenseze pe cei care i-au rămas fideli în lungii ani de pribegie, dar l-a uitat tocmai pe Jie Zitui care s-a sacrificat pentru el. Dezamăgit, Jie Zitui a plecat.

Mai târziu, Chong’er şi-a amintit sacrificiul acestuia şi a trimis oameni să-l caute. Când l-au găsit, Chong’er s-a deplasat personal să îşi ceară scuze şi să îl roage să revină la curtea regală. Jie Zitui a refuzat şi a ales să plece în adândul munţilor, pentru ca nimeni să nu-l mai găsească. Într-o zi, cineva l-a sfătuit pe Chong’er să dea foc muntelui pentru a-l forţa pe Jie Zitui să iasă la lumină şi astfel să poată să îl convingă să revină la confortul vieţii din casa regală. Chong’er a ascultat sfatul şi a ordonat să se dea foc muntelui unde se credea că Jie Zitui se ascunde. După trei zile de mari incendii, Jie Zitui a fost găsit rezemat de un copac mare, având în spate corpul mamei sale. Atât Jie Zitui, cât şi mama acestuia au murit.

Chong’er a fost profund întristat de această tragedie. El a ordonat ca un templu să fie construit în memoria celui mai loial dintre supuşii lui. De asemenea, el a mai dispus ca niciodată, la comemorarea morţii lui Jie Zitui, să nu mai fie aprinse focuri, nici măcar în vatră. Iată de ce, de atunci, oamenii au trebuit să mănânce hrană rece în ziua de Hanshi. Tot de atunci a început pelerinajul la mormântul lui Jie Zitui, unde se aduceau ofrande şi se organizau ceremonii de sacrificiu în amintirea strămoşilor.

După mai bine de 2000 de ani, în timpul dinastiei Qing (1644-1911) ceremonia Hanshi, consumul de alimente reci, a fost înlocuită de Festivalul Qingming (Ziua de curăţare a mormântului), care a devenit o bună ocazie de a aduce sacrificii strămoşilor.

Totuşi, în China antică, Qingming nu era un ritual singular de sacrificii aduse celor decedaţi. Astfel de ceremonii aveau loc frecvent, aproximativ odată la două săptămâni, dar şi cu ocazia sărbătorilor importante, când oamenii ofereau cadouri costisitoare şi mese bogate. Într-un efort de a reduce aceste cheltuieli, împăratul Xuanzong din timpul dinastiei Tang (618-907) a decretat, în anul 732, că respectarea tradiţiei este asigurată printr-o singură plată făcută la mormintele strămoşilor, numai de Ziua Qingming. Acesta este obiceiul care continuă până în prezent.

De Qingming, chinezii merg la mormintele strămoşilor unde scot buruienile şi mătură frunzele rămase din toamnă, motiv pentru care sărbătoarea este cunoscută şi sub numele de Ziua de curăţare a mormântului.

Zmeie Sarbatoarea QingmingÎn această perioadă, oarecum legat de Sărbătoarea Qingming, un obicei preferat al chinezilor este cel al înălţatului de zmeie, cu atât mai mult cu cât, acum, vânturile sunt puternice mai ales în zona de nord a Chinei. La rândul lor, istoria zmeielor este foarte interesantă în China.

Se spune că zmeul a fost inventat de un celebru şi legendar tâmplar pe nume Lu Ban, acum peste 2.000 de ani. Cele mai vechi zmeie au fost făcute din lemn şi purtau numele „Mu Yuan” (lemn – uliu), ceea ce aducea cumva cu denumirea unei păsări. Când zmeul a ajuns să fie făcut din hârtie, a început să poarte denumirea „Zhi Yuan” (hârtia – uliu).

Chinezii nu au folosit zmeiele doar pentru distracţie, fiind utilizate şi în scopuri militare. Se spune că în scrierile istorice sunt reprezentate zmeie uriaşe, unele suficient de mari pentru a ridica un om ridicat în aer, pentru a observa mişcările inamicului.

O legendă spune că în urmă cu aproximativ 1.500 de ani, împăratul Wudi a fost înconjurat în Nanjing de trupele rebele. Cu ajutorul unui zmeu acesta a reuşit să trimită un semnal de ajutor trupelor aflate în afara încercuirii şi astfel să primească la timp întăriri.

Pentru a produce şi un efect de panică în rândul duşmanilor, în perioada dinastiei Tang (618 -907), zmeielor au început să le fie ataşate fâşii subşiri de bambus care atunci când se aflau în bătaia curenţilor de aer începeau să vibreze, producând un zgomot similar cu al instrumentului cu coarde Zheng. Ulterior, acest tip de zmeie au primit denumirea populară “Feng Zheng” (vântul Zheng).

În timpul ultimei dinastii chineze, Qing (1644-1911), oamenii au început să cultive credinţa că odată cu înălţarea zmeielor sunt eliberate ghinioanele şi bolile. Dar, la fel de mare este ghonionul pentru acela care odată ce a înălţat un zmeu îl pierde, luat de vânt.
Azi, peste tot în China zmeiele au devenit un sport, un mod de petrecere a timpului liber, cu precădere în rândul bătrânilor care întind corzi de mai mulţi kilometri, încât zmeiele uriaşe de pe Pământ devin puncte abia vizibile pe cer. Noaptea, cei mai inventivi, înalţă zmeie pe care sunt prinse mici lanterne, trasând linii multicolore, rivalizând strălucirea stelelor.

Multe dintre obiceiurile care însoțesc Sărtbătoarea Qingming sunt asemnătătoare cu tradițiile creștine.

Onorarea strămoșilor și naturii

Este un obicei specific în cultura chinezilor din cele mai vechi timpuri, păstrat până astăzi.
În procesul de curățare a mormintelor și onorarea morților sunt respectate cu prioritate două practice: îndepărtarea buruienilor și aducerea de pământ proaspăt.
Apoi, ținându-se cont de preferințele celui trecut în altă lume, familia adduce mâncarea, vinul și bețișoarele preferate, care sunt așezate desupra mormintelor, împreună cu banii de hârtie. Aceste sacrificii sunt arse în speranța că decedatului nu îi va lipsi mâncarea și banii în viața de apoi.

Ramurile de salcie

Tradiția spune că Qingming este una dintre cele trei perioade ale anului în care fantomele se apropie cel mai mult de lumea oamenilor vii. Budiștii cred că ramurile de salcie alunga fantomele și spiritele rele. Iată de ce, ramurile de salcie sunt cunoscute și sub denumirea „lemnul care sperie fantoma”.
Un proverb chinezesc spune că dacă o domnișoară nu poartă o ramură de salcie în perioada Qingming, va îmbătrâni curând. Un altul spune că cine nu poartă o ramură de salcie în această perioadă, după moarte se va reîncarna într-un câine.

Plimbarea în natură

Qingming este o perioadă de comemorare, dar și un moment prielnic pentru ieșirea în natură. Este perioada în care natura revine la viață, un moment deosebit pentru a observa frumusețea naturii.
În China, acest obicei este reținut în descrieri încă din perioada Primăverii și Toamnei (770 – 476 î.Hr.) și perioada Statelor Combatante (475 – 221 î.Hr.).

Înălțarea zmeelor

Înălțarea zmeelor este una dintre activitățile preferate de chinezi în această perioadă, atât pe timpul zilei, ci după lăsarea întunericului. Dacă în antichitate de zmee erau atârnate micile lampioane, pentru a lumina noaptea, astăzi sunt sunt folosite sistem electrice ușoare, din leduri.
Special în perioada Qingming este fatul că după ce au fost ridicate la mare înălțime, este tăiată ața, zmeul fiind lăsat să plutească singur. Se spune că acest obicei este aducător de noroc și sănătate.

Mâncarea rece

Obiceiul consumului de hrană rece, cunoscut în China sub denumirea “Festivalul Hanshi”, este marcat cu o zi înainte de Qingming. În această zi se spune că nu este bine să faci focul, de aici și tradiția de a consuma doar mâncăruri reci.

Cuju – sportul cu mingea

Cuju este un joc specific acestei sărbători, obiectul principal fiind “Ju”, o minge din piele, apărută potrivit legendei în timpul Împăratului Galben. Mai târziu, migea “Cuju” a fost folosită ca reprezentare a chipurilor de oameni în ziua Festivalului Hanshi.

Consumul de ouă

În multe părți ale Chinei, consumul de ouă în timpul Qingming este la fel de important ca și consumul prăjiturii Lunii în timpul Festivalului din mijlocul toamnei. Tradiția populară chineză spune că dacă mânâci măcar un ou în de Qingming vei fi sănătos și norocos pe durata întregului an.
Tradiția consumului de ouă este legată de “Shangsi Jie”, eveniment pierdut în negura timpului, pe durata căruia femeile care doreau să aibă copii după căsătorie, colorau în diferite culori ouă fierte pe care le lăsau în voia apelor râurilor. Ouăle erau adunate și consummate de locuitorii din aval. Cu cât erau consummate mai multe ouă pregătite de o femeie, cu atât erau mai mari șansele ca aceasta să rămână însărcinată.

Prăjitura verde, qingtuan

În zona inferioară a Fluviului Yangtze (Albastru), consumul de qingtuan sau prejitura verde este o tradiție specifică zilei Qingming.
Prăjitura Qingtuan / 青团蛋糕 are în general forma unei bile care își primește culoarea din zeama colectată în urma zdrobirii ierbii culese din curte, zeamă amestecată cu făina de orez. Pasta rezultată este folosită la realizarea unor găluște, care au ca umplutură fasole neagră zdrobită, și care se pregătesc la aburi.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China, Descoperind China, Din arhive, Înţelege China, Sărbători chinezești, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.