Fiind departe de casă, într-o țară în care trimișii oficiali ai României sunt cel mult traficanți de funcții și interese personale, găsesc explicații pentru sentimentul de singurătate, de izolare. Oricânt de bine îmi este, de dorul de țară nu mă poate vindeca nimeni și nimic.
Ne sunt furate bogățiile, trecutul, prezentul, viitorul … dar mai ales ne este furată conștiința națională, ca un greu blestem pentru multele greșeli din trecut și prezent, când am omorât, distrus, scuipat, uitat, tot ce este al nostru, mergând și lăsând țara pe mâna unor străini, educați și veniți din străinătate, pentru a transforma România în spațiul și singurătatea unei țări furate!
În zilele din urmă, țara a mai pierdut două valori, două personalități, două nume care au contribuit cu sens la numele România, la ceea ce suntem noi ca români.
La fel ca majoritatea valorilor umane date de România, Patzaichin și Caramitru au fost însoțiți pe ultimul de o mână de prieteni și curioși, în singurătatea unor onoruri militare lipsite de consistență și sens, în absența celor care reprezintă statul român.
De la Moscova, la Paris, zilele acestea am putut urmări cum președinții îngenunghează și lăcrimează la catafacul celor care au servit Rusia și Franța. Gesturi care au umanizat moartea, care au consolat, dar mai ales au dat formă și fond ideii de națiune.
Unde au fost președintele, premierul, liderii Parlamentului, liderii partidelor politice din România, la trecerea lui Ivan Patzaichin și Ion Caramitru? Unde au fost la trecerea sutelor de valori care au trecut? Unde au fost și sunt la trecerea zecilor de români trecuți din neglijența și impostura criminală a statului din toată perioada “plandemiei”?
În singurătatea lor sufletească, în nemernicia și trădarea lor de țară, de la Iohannis, la Cîțu, de la Ciolacu, la Barna, Orban, Cioloș, cu toții nu fac decât să contribuie la istoria unei țări furate!
Pingback: Singurătatea unei țări furate – OLD NEWS
Foarte corect!