Am primit ieri, la Beijing, volumul “O privire spre Asia – Amintirile unui ambasador”, semnat de Ambasadorul Viorel Isticioaia-Budura, îndrăznesc să spun un prieten. Este un cadou pentru care îi mulțumesc celui recunoscut în mediile diplomatice din Europa și Asia drept “reperul diplomației”. Poate să pară mult sau exagerat. Însă, cine l-a cunoscut și văzut în activitate pe Ambasadorul Isticioaia-Budura, răsfoind volumul apărut la Editura Litera, recunoaște una dintre valoroasele lecții pe care le-a promovat de-a lungul carierei, cu precădere în anii, nu puțini, în care a fost șef de misiune diplomatică, în numele României sau al Uniunii Europene: modestia. Apoi, recunoaște precizia, rigoarea argumentului ancorat în multiple repere concrete, stabile, sedimentate în timpuri și culturi diferite. Nu în ultimul rând, redescoperă îngăduința, condescendența, nu și complicitatea generată de tentația unor inițiative facile, lipsite de onoare.
Dacă domnia sa vorbește despre volum ca fiind un “selfie”, un autoportret, pentru a stabili orbita din care au fost extrase amintirile cuprinse în volum, lectura mi-a dat involuntar nuanța unui “audiobook”. Cuvintele, rândurile se desprind de pagină căpătând timbrul vocal inconfundabil al celui pe care am avut nu doar onoarea, ci șansa de a-l cunoaște, în urmă cu 12 ani, la Beijing. Un om pe care am avut ocazia să îl reîntâlnesc în momente importante ale relației România-China, UE-China, om de la care am avut de învățat și de la care este mereu de învățat. Lecturate în această notă, cele “26 de amintiri” capătă formă și sunet, primesc gustul sedimentat al experiențelor acumulate de-a lungul mai multor decenii, tărâm în care suntem invitați să ne întâlnim cu autorul, în timpul misiunilor îndeplinite în Japonia, Republica Coreea, China, Afganistan, Nepal, Singapore sau în țările arabe.
În paginile care oricând pot ajunge pe masa unui scenarist sau subiectul unui film, ambasadorul român decupează imagini și detalii, lăsând margini de care să te poți agăța mergând dincolo de cuvinte, căci evident nu totul poate fi spus, dar poate fi de oriunde …
“La ora asta, sunt convins că pentru unii persistă tentația de a inhiba negocierile! Și, în schimb, de a cultiva polarizarea și de a incita!”
“De la masa de lucru pe care regrupam hârtiile din dosar, am avut o tresărire. Dacă, totuși, Tania avea dreptate! Pe moment puteam constata o înscenare: eram cu spatele la fereastră și lumina de afară cădea acum pe peretele din fața mea de o manieră revelatoare.” – Șarada, p. 229
Cartea “O privire spre Asia – Amintirile unui ambasador” se trăiește mai mult decât se citește, dacă admiți că lectura este o altă formă a existenței noastre. Iar ce face Ambasadorul Isticioaia-Budura este o demonstrație de maestru al literelor, nu doar al cuvintelor exprimate în limbile mai multor continente.
Președintele Academiei Române, Profesorul Ioan-Aurel Pop, evidențiază că cititorul este răsfățat cu “crochiuri din viața de diplomat” combinate “într-un haiku japonez sau într-o caligrafie chineză … muzica unui vals românesc”, toate capabile să deschidă “inimile spre dorința de cunoaștere a tainelor unor civilizații așa de diferite de cadrele noastre europene”.
Aș spune, mai mult. Că însuși autorul este atât de diferit, atât de altfel și așa cum ar trebui să fie toți diplomații, nu doar cei din România, ci în absolut toată lumea. Pentru că numai filtrând permanent, cu rigoare și pasiune pentru detaliu, pentru grija față de partener, ajungi nu doar să reprezinți valoarea ci să impui conduita, fără să renunți la valori și principii.
În două dintre “amintiri”, ești lăsat să ghicești țara, capitala, momentul cu reverberații regionale, iar asta face cu atât mai plăcută și de neoprit lectura.
Sunt doar o parte din trăirile și amintirile răscolite după regăsirea gândurilor și spiritului aparte conturate în tot ceea ce este Ambasadorul Viorel Isticioaia-Budura, un neastâmpărat ecou în fiecare pagină. Sunt Amintiri care, în volum, încep așa cum este lumea de azi, trasând “o frontieră între lumea din jurul nostru și cealaltă”, oricare este această frontieră, pe care o trecem “în fiecare zi și așa ne-am salvat sufletele”.
Frumoasă recenzie! Atunci când destinul în politică devine potrivnic iar acțiunile diplomatice eșuează, situație care ilustrează perfect momentele actuale, cărțile reprezintă un ansamblu pozitiv și onorabil al unei existențe umane. Chiar mi-a stârnit curiozitatea, Excelența Sa!