Sub presiunile Statelor Unite ale Americii (SUA), Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) devine o organizație ofensivă, cu pretenții de globalizare, odată ce planurile privind regiunea Indo-Pacific au devenit oficiale, transmite mass media din China.
În fața acuzațiilor oficiale lansate de liderii NATO, potrivit cărora “asertivitatea crescândă a Beijingului ne afectează securitatea”, China “contestă din ce în ce mai mult ordinea internațională bazată pe norme”, “refuză să condamne războiul Rusiei împotriva Ucrainei” și reprezintă o “amenințare la adresa Taiwanului”, Beijingul consideră evenimentul organizat la Vilnius (Lituania) ca unul de reconfirmare a dublului limbaj și al scenariilor ascunse. Pentru că, în timp ce acuză, aceiași lideri NATO susțin că “China nu este adversarul nostru”, dar trebui să se implice pentru că “modernizarea nucleară a Chinei este fără precedent în viteză și amploare” și “se desfășoară fără transparență”. Motive suficient pentru care țările NATO “au convenit să continue să lucreze împreună pentru a se proteja împotriva comportamentului coercitiv al Chinei”.
Atacurile la adresa dezvoltării Chinei, dar mai ales oficializarea relațiilor militare cu cei patru „parteneri din Asia-Pacific”: Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă, determină Beijingul să afirme că NATO face un nou pas important prin care încearcă globalizarea NATO, proces dominat de “conceptul patologic al transformării țărilor din Asia-Pacific în stil occidental”, cu consecințele ușor de imaginat.
Reacțiile din presa chineză denotă nervozitate, acuză lipsa de dialog, dar mai ales incapacitatea NATO de a înțelege realitate, de a respecta propriile valori defensive.
Este un motiv pentru care astăzi presa chineză reamintește “beneficiile” aduse de valorile occidentale promovate de SUA și NATO, pentru a modela cu forţa militară sistemele politice și valorile altor ţări. Plecând de la dezmembrarea Iugoslaviei în anii ’90, apoi de la războiul civil din Bosnia și Herțegovina și problema Kosovo, sunt enumerate războaiele duse de SUA și NATO în Orientul Mijlociu, în Afganistan, Irak, Libia, Siria.
Iată de ce, China consideră că, în cazul în care NATO se va angaja în transformarea regiunii Asia-Pacific după modele sistemelor politice şi de valori occidentale, va întâmpina o reacție fermă, crizele şi tulburările neputând fi evitate.
Mesajele oficiale lansate la Summitul NATO de la Vilnius au trasat două amenințări principale cu care ne confruntă țările NATO, deși niciuna nu este vizată, dimpotrivă: Rusia și terorismul. Realist și cu argumente, cele care au provocat și stimulat Rusia și terorismul, au fost SUA și țările aliate, care au marjat permanent fie pe complicitate, fie pe aliniere idioată, așa cum este și în cazul României, țară care de aproape 20 de ani execută absolut orice ordin primit din exterior chiar cu asupra de măsură.
Dacă noile planuri NATO vorbesc de 300.000 de soldați permanent în alertă, de o forță aeriană și navală substanțială, pentru descurajare și apărare robuste, cu un nou plan de acțiune privind producția în domeniul apărării, în condițiile în care țările aliate s-au angajat să aloce, anual, cel puțin 2% din Produsul Intern Brut pentru apărare, rămâne o întrebare: cine atacă NATO?
Adoptând strategia provocatoare și insidioasă a SUA, NATO își caută adversari, gest care o transformă dintr-o organizație defensivă, într-una ofensivă.
Nici Rusia, nici China, nu au lansat atacuri la adresa unei țări NATO, cum niciuna dintre ele nu a susținut acțiuni care să le apropie de granița țărilor membre ale alianței. Este evident că totul se produce în sens invers și în principal în interesul SUA, care caută cu disperare să își mențină hegemonia.
Prin intermediul Misiunii Chinei la UE, Beijingul a transmis că mesajul Summitului NATO de la Vilnius “ignoră faptele, distorsionează în mod intenționat poziția și politicile Chinei, discreditând în mod deliberat China”. Mai mult, în comunicat se subliniază că “China își va proteja ferm suveranitatea, securitatea și interesele de dezvoltare, opunându-se cu fermitate mișcării NATO spre Est în regiunea Asia-Pacific”.
China consideră că NATO, o alianță militară regională născută din Războiul Rece, a ajuns să intervină în afaceri extrateritoriale, să genereze confruntări, renunțând la dorința comunității internaționale pentru pace, dezvoltare, cooperare și stabilitatea mondială.
Faptul că Ucraina a fost lăsată în afara planurilor de aderare la NATO, nu este o surpriză. Președintele Volodimir Zelenskiy probabil abia începe să se trezească la realitate, să înțeleagă că el și țara lui distrusă de război au fost pionul necesar pentru a decupla economia Uniunii Europene de resursele Rusiei și parțial ale Chinei.
La rândul său, Suedia este cel mult pe direcția NATO, pentru acordul dat de președintele Recep Tayyip Erdogan nu înseamnă absolut nimic. Pentru ca Suedia să devină țară membră NATO decizia trebuie să fie aprobată de Parlamentul Turciei. Pe scurt, Erdogan continuă negocierile în interesul propriei țări.
Summitul NATO de la Vilnius a cimentat, dacă mai era nevoie, realitatea în care Europa este curtea din spate a Statelor Unite ale Americii, țară dependentă de conflicte, de industria de armament, de sabotaje, terorism, trafic de droguri, armament și ființe umane.
Trebuie observat că liderii UE și ai majorității statelor europene sunt tributari SUA, altfel spus sunt total lipsiți de independență și inițiativă. În aceste condiții, modul în care își reprezintă statele și organizațiile nu au nimic în comun cu interesele naționale sau continentale.
Pe aceste considerente, NATO este împinsă de SUA în creionarea unui nou Război Rece, justificat nu de existența unei URSS, ci de creșterea economică a Chinei și țărilor BRICS, alături de Organizația de Cooperare de la Shanghai (OCS) și RCEP.
Faptul că SUA își stimulează partenerii din regiunea Asia-Pacific să devină parte în Tratatul Atlanticului de Nord nu face decât să sublinieze caracterul ofensiv, deloc defensiv, al NATO, chiar dacă deschiderea unui Birou de legătură al NATO la Tokyo (Japonia), a fost deocamdată amânată.
Prin atragerea în parteneriatul NATO a Coreei de Sud, Japoniei, Noii Zeelande și Australiei (invitate din nou la summit), SUA nu fac decât să mute cât mai multe facilități militare proprii, în timp ce țările din Indo-Pacific vor accepta să urmărească interesele SUA și UE, nu interesele Asiei. Pentru că, este de notorietate, că acolo unde ajung trupele defensive NATO, există riscul declanșării războaielor.
