„… reacția anti-vestică, măsurată zilnic prin evaluarea propagandei conduse de stat, se bazează pe subminarea încrederii în valorile vestice, nu pe promovarea unui model alternativ” – Eduard Hellvig
Iată de ce România, periodic, începe și se termină în pragul înaltei porți. Până în 1990 era comunismul. După 1990 este democrația. Cu forța!
Dar, ce nu poate înțelege fostul director SRI, domnul Eduard Hellvig, este faptul că lumea este și dincolo de SUA. Mai mult, domnului Hellvig îi lipsește nepermis de grav anvergura globală, în care există BRICS și OCS, fără să mai vorbesc despre China care prezintă un model alternativ, la care poți să aderi sau să renunți, vezi formatul China-ECE sau Inițiativa pentru Securitate Globală, InițativA Civilizației Globale și Inițiativa Civilizației Globale.
Alternativa oferită SUA, UE și NATO este cu ei sau împotriva lor! Ori asta nu este deloc o alternativă ci o impunere eprimată prin șantaj la vedere, prin impunere fățișă, prin lovituri de stat colorate sau acțiuni #rezist, puternic susținute de serviciile secrete interne. Adică, prin trădare domnule Eduard Hellvig!
Sesizat de articolul semnat de Bogdan Tiberiu Iacob, am lecturat compunerea lipsită de anvergură a filozofului Hellvig. Am înțeles cum a evoluat România, de la culoarele Coldea-Kovesi, la indiferența criminală a lui Iohannis-nimeni.
Prin textul „O nouă eră la frontiera civilizației occidentale”, domnul Hellvig a creionat gândirea care domină clasa politică și elita (!?) bine orientată de la București. Este o gândire „in box”, sau pe mesajul fostului director SRI, în interiorul unui zid pe care, deși scrie democrație, este la fel de îngust, perfid și criminal din punct de vedere ideologic.
În rest … o compunere despre de ce noi, sclavi în propria țară, trebuie să fim mândri că suntem în aceste vremuri cu valorile americane. Care valori?
Părăsind modelul românesc, pașnic, tolerant, domnul Hellvig a devenit american. Acum, fostul director SRI înțelege lumea exclusiv prin antagonism, prin folozofia fracturilor, ridicarea de noi ziduri, cortine de fier sau războaie reci, iar țintele sunt: Rusia, Iran, China etc. țări catalogate autoritare. Nimic, absolut nimic, despre călcarea în picioare a drepturilor și libertăților în spațiul euro-atlantic, adică în SUA și UE.
Cu un astfel de text, dacă ar candida, cu certitudine domnul Hellvig ar mai prinde o funcție utilă celor care l-au mai urcat în funcții sau măcar o bursă Soros.
Am fost,suntem și vom fii o țară de securiști.Nu ne vom vindeca niciodată.Rămânem colonie condusă de fiul lui Soroș.
Tot respectul și toată aprecierea pentru acest articol pe care l-ați scris, D-le Tomozei, dar cred că nu greșeați cu nimic dacă erați nițel mai direct în exprimare și formulați un titlu pentru acest articol cu următoarele cuvinte: „Mândria de a fi pupător (consecvent și docil…) de dosuri americane…”