China are “interese legitime care trebuie apărate, poziții principiale care trebuie apărate și linii roșii care trebuie respectate. Dacă SUA insistă să înconjoare și să suprime China în numele concurenței, China își va proteja ferm propriile interese suverane de securitate și dezvoltare”, a declarat președintele Xi Jinping, în cadrul dialogului la nivel înalt avut, miercuri, cu președintele Joe Biden, în Grădina Fioli din San Francisco. Între interesele legitime se regăsește Insula Taiwan, o problemă internă a Chinei, iar în problemele chineze nimeni, nici măcar SUA, nu are dreptul să intervină, sub spectrul riscurilor strategice.
De partea cealaltă, într-un dialog al surzilor, președintele Joe Biden a transmis că SUA sunt îngrijorate cu privire la încălcările drepturilor omului în China, cu privire la situația din Taiwan, chiar dacă “politica noastră privind o singură China nu s-a schimbat și a fost consecventă de-a lungul deceniilor și administrațiilor”. Pe acest fond, Biden a reiterat că Statele Unite se opun oricărei modificări unilaterale a status quo-ului din ambele părți, așteptând ca diferendele din Strâmtoarea Taiwan să fie rezolvate pec ale pașnică, lumea având un interes pentru pace și stabilitate în Strâmtoarea Taiwan.
Iată de ce, dialogul Biden-Xi, de ieri, pe multe direcții, nu a depășit coordonatele deja cunoscute: dublu limbaj, amestec și suprapunere a planurilor și realităților, dialog în care s-a avansat prea puțin în relația bilaterală și aproape delog în cadru global. Dezghețarea dialogului militar SUA-China este cel mai important succes al întrevederii la nivel înalt, chiar dacă fiecare parte și-a reafirmat pozițiile deja cunoscute.
Dacă președintele Biden a reafirmat poziția SUA de hegemon, președintele Xi a contracarat arătând că nimeni, sub nicio formă, nu poate impune nimănui direcția și forma de dezvopltare, nici măcar SUA, cu atât mai puțin Chinei, fiind nerealist ca o parte să încerce să o remodeleze pe cealaltă, conflictul și confruntarea putând avea consecințe insuportabile pentru ambele părți.
Xi Jinping: SUA trebuie să sprijine reunificarea
pașnică a Insulei Taiwan cu China
Între aceste interese se regăsește și Insula Taiwan, care a fost întotdeauna cea mai importantă și sensibilă problemă în relațiile chino-americane. Este motivul pentru care președintele Xi “a clarificat în detaliu poziția principială a Chinei, cerând Statelor Unite să respecte principiul unei singure China, să se opună independenței Taiwanului, să nu mai înarmeze Taiwanul, să nu mai intervină în afacerile interne ale Chinei și, totodată, să sprijine reunificarea pașnică a Chinei”.
În cadrul unei prezentări detaliate a discuțiilor de patru ore derulate între liderii Chinei și SUA, ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a evidențiat că președintele Xi a exprimat poziția Beijingului cu privire la problemele economice, comerciale, științifice și tehnologice, subliniind că izolarea și suprimarea Chinei de către SUA în aceste domenii nu este un „de-risc”, ci un factor generator de riscuri.
“Aceste practici greșite și incertitudinea rezultată în relațiile chino-americane au devenit cele mai mari riscuri. Suprimarea științei și tehnologiei chineze vizează limitarea dezvoltării de înaltă calitate a Chinei, privarea poporului chinez de dreptul la dezvoltare. Nu vom fi niciodată de acord și nu vom accepta niciodată. Dezvoltarea și creșterea Chinei au o vitalitate internă puternică, o logică istorică, pe care nicio forță externă nu le poate opri”, a transmis Xi, care a subliniat că SUA ar trebui să ia în serios preocupările Chinei, să ridice sancțiunile unilaterale și să ofere un mediu echitabil, just și nediscriminatoriu companiilor chineze.
Potrivit ministrul Wang, întâlnirea celor doi lideri de stat a avut trei caracteristici: strategică, istorică și de coordonare, în condițiile în care dialogul are “o semnificație strategică și un impact de anvergură”.
Având în vedere că întâlnirea a avut loc în contextul relațiilor chino-americane aflate într-o etapă critică, ministrul Wang a subliniat că lumea are nevoie de o relație China-SUA stabile, mai mult ca niciodată, motiv pentru care “cu siguranță va deveni o piatră de hotar în istoria relațiilor bilaterale” și “un eveniment major în relațiile internaționale”.
Potrivit ministrului chinez de Externe, Xi și Biden au subliniat necesitatea stabilirii unei înțelegeri corecte reciproce, menținerea sub control a diferențelor și promovarea dialogului și cooperării, pentru abordarea tuturor problemelor, inclusive a conflictului palestiniano-israelian, crizei ucrainene, schimbărilor climatice, inteligenței artificiale, în condițiile în care China și SUA au responsabilitatea a două mari puteri.
Dialog SUA-China, pe Titanic: Stabilizarea relațiilor și evitarea confruntărilor cu consecințe ireparabile
Pe acest fond, a fost prezentată “viziunea San Francisco”, care subliniază direcția și planifică un parcurs pentru realizarea dezvoltării sănătoase, stabile și durabile a relațiilor chino-americane.
Conform ministrului Wang Yi, președintele Xi a cerut SUA o clarificare de poziție în relația bilaterală: “China și SUA sunt parteneri sau rivali? Este o cooperare reciproc avantajoasă sau o confruntare?”
“China și Statele Unite au sisteme istorice, culturale și sociale diferite, dar este imposibil să nu ne observăm reciproc. Totuși, nu este practic să căutăm să ne transformăm unul pe celelălalt, iar conflictul și confruntarea vor fi insuportabile. De aceea, abordarea corectă este aderarea la respectul reciproc, coexistența pașnică și cooperarea câștig-câștig, principii care ar trebui să devină direcția eforturilor comune China – SUA”, s-a a firmat în cadrul dialogului Xi-Biden.
Inițierea “viziunii San Francisco” privește stabilirea în comun a unei înțelegeri corectă, menținerea unui control comun și eficient asupra diferențelor, promovarea cooperării reciproc avantajoase, inclusiv în domeniul cultural, asumând împreună responsabilitățile de mari puteri. Aceste “cinci puncte comune” sunt văzute de partea chineză ca fiind cinci piloni de bază pentru dezvoltarea stabilă a relațiilor chino-americane și deschiderea unei noi viziuni pentru viitorul relațiilor chino-americane.
De asemenea, Wang Yi a declarat că, în cadrul discuțiilor, China și SUA au ajuns la peste 20 de puncte de consens, în domeniul diplomației politice, schimburilor culturale, guvernanței globale și securității militare.Unele dintre aceste consensuri au fost stabilite înainte întâlnirii liderilor de stat, altele fiind negociate în timpul discuțiilor Xi – Biden.
Pe fond, au fost recunoscute eforturile și consensul echipelor diplomatice ale celor două părți, pentru a discuta principiile care ghidează relațiile chino-americane, după întâlnirea de la Bali, principia care include: respectul reciproc, coexistența pașnică, menținerea comunicării, prevenirea conflictelor, respectarea Cartei Națiunilor Unite, cooperarea în domeniile de interes comun, controlul responsabil al factorilor competitivi în relațiile bilaterale. Aceste șapte principii au fost catalogate de ministrul Wang drept “foarte importante”, iar în condițiile în care vor fi respectate, China și SUA vor pune o bază solidă pentru următoarea discuție între cele două părți.
În domeniul guvernanței globale, liderii au subliniat că China și SUA ar trebui să accelereze eforturile pentru a face față crizei climatice, inclusiv legat de acțiunile interne pentru reducerea emisiilor, pentru succesul COP28 și lansarea “grupul de lucru pentru consolidarea acțiunii climatice chino-american”. În acest sens, a fost emisă “Declarația Sunshine privind consolidarea cooperării ca răspuns la criza climatică”.
Alături de instituirea unui mecanism de dialog interguvernamental privind Inteligența Artificială, China și SUA au abordat și domeniul securității militare, fiind convenită reluarea comunicării la nivel înalt între cele două armate, pe baza egalității și respectului. Astfel, va fi reluată reuniunea de lucru la nivelul ministerelor Apărării, mecanismele de consultare pe tema securității militare maritime. Mai mult, a fost anunțată înființarea unui grup de lucru chino-american de cooperare în domeniul controlului controlului drogurilor.
SUA continuă să își aroge dreptul
de a inteveni inclusiv în China
Potrivit Casei Albe, președintele Joe Biden a reafirmat, în cadrul dialogului cu președintele Xi Jinpng, că Statele Unite vor promova universalitatea drepturilor omului și responsabilitatea tuturor națiunilor de a-și respecta angajamentele internaționale în domeniul drepturilor omului, exprimând “îngrijorări cu privire la încălcările drepturilor omului din China, inclusiv în Xinjiang, Tibet și Hong Kong”. În ceea ce privește Insula Taiwan, președintele Biden a subliniat că “politica noastră privind o singură China nu s-a schimbat și a fost consecventă de-a lungul deceniilor și administrațiilor”, reiterând că Statele Unite se opun oricărei modificări unilaterale a status quo-ului din ambele părți, fiind așteptat ca diferențele dintre strâmtoare să fie rezolvate prin mijloace pașnice, lumea având un interes pentru pacea și stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan.
Este motivul pentru care Biden a cerut restricții în utilizarea de către China a activităților militare în și în jurul Strâmtorii Taiwan.
De asemenea, președintele Biden a transmis “îngrijorări cu privire la politicile comerciale neloiale ale Chinei, practicile economice non-piață și acțiunile punitive împotriva companiilor SUA, care afectează angajații și familiile americane”. Biden a subliniat că Statele Unite vor continua să adopte “măsurile necesare pentru a preveni utilizarea tehnologiilor avansate americane pentru a submina propria securitate națională, fără a limita în mod nejustificat comerțul și investițiile”.
Privind situația internațională, președintele Biden a transmis că, alături de aliați și parteneri, SUA vor continua să sprijine apărarea Ucrainei împotriva agresiunii ruse, “pentru a se asigura că Ucraina iese din acest război ca o națiune democratică, independentă, suverană și prosperă, care poate descuraja și se poate apăra împotriva agresiuniilor viitoare”.
În ceea ce privește conflictul Israel-Hamas, Biden a reiterat sprijinul SUA pentru dreptul Israelului de a se apăra împotriva terorismului, subliniind importanța tuturor țărilor care își folosesc influența pentru a preveni escaladarea și extinderea conflictului.
În cadrul conferinței de presă susținute după întâlnirea bilaterală, fiind întrebat dacă acum are încredere în liderul de la Beijing, președintele Biden a declarat că SUA și China sunt într-o relație competitivă, responsabilitatea sa fiind ca relația să funcționeze “rațional și ușor de gestionat, astfel încât să nu ducă la conflict”.
“Dacă nu mă înșel, cred că avem 68 de ore față în față, doar noi și un translator. Deci, cred că îl cunosc pe om (Xi Jinping – n.m.). Îi cunosc modul de acțiune. Avem dezacorduri. El are o viziune diferită față de mine asupra multor lucruri. (…) Nu vreau să spun că este bun, rău sau indiferent. El a fost doar drept”, a declarat Joe Biden.
Și, la scurt timp după ce în mod repetat și-a strâns mâna cu Xi Jinping, întrebat fiind dacă “ar mai face referire la președintele Xi ca la un dictator (termen folosit la începutul acestui an – n.m.), președintele Biden a răspuns: “el este. Adică, el este un dictator în sensul că el este un tip care conduce o țară care este o țară comunistă, care se bazează pe o formă de guvernare total diferită de a noastră. Oricum, am făcut progrese”.
Nu știu de ce toată lumea exultă după întâlnirea dintre Xi și Biden, toate informațiile arată că fractura se adâncește. Și ce dacă militarii vor avea linie de comunicare și ce dacă China va controla drogurile sintetice. Economia lumii se prăbușește, divergențele economice cresc. Rezonabil, disputele economice vor genera conflicte. Nu cred că trebuie să ne așteptăm la ceva bun în viitor.