Corul Allegretto, o nouă frumoasă poveste în China

Au trecut câteva ore de la ultimul acord al concertului susținut astăzi de Corul Allegretto, la Winland International Financial Center din Beijing, un spațiu râvnit de marile companii de spectacole, unde, vreme de 90 de minute, câteva sute de spectatori chinezi, între care și diplomați, au rezonat în fața diplomației culturale a României.

Fără nicio rezervă, afirm că prezența Corului Alegretto în China, în 2024, este al doilea mesaj cultural românesc la cel mai înalt nivel prezentat la Beijing, după concertul susținut în luna Ianuarie de Filarmonica “Oltenia” Craiova, în condițiile în care, în luna Octombrie, vor fi marcați 75 de ani de relații diplomatice bilaterale România-China.

Sub îndrumarea domnului Radu Chiriță și doamnei Dumitrica Popescu, cei 28 de membri ai Corului Allegretto au susținut deja concerte la Tianjin, unde au participat la Festivalul Internațional al Culturii și Artelor 2024.

Zilele următoare sunt programate alte două spectacole, la Centrul Internațional al Artelor “Drumul Mătăsii” din Langfang (30 Iulie) și la Sala de Concerte din “Orașul Interzis” (1 August), repertoriul incluzând 29 de piese, în 11 limbi: română, chineză, engleză, greacă, italiană, ebraică, poloneză, spaniolă, franceză, croată și turcă, fapt care a stârnit reacții de admirație din partea publicului.

“Suntem în fața unui eveniment special, pentru că avem alături copii deosebiți, care se dedică artelor și educației, copii care aduc onoare și mândrie României la nivel mondial. După șase ani, Corul Allegretto este din nou în China, o parte dintre componenți fiind deja veterani ai turneului din 2018. Prezența lor în China, în acest an aniversar, reprezintă un gest de prietenie, de respect reciproc, de continuare a memoriei comune atât de valoroase”, a declarat Ema Stoian, referent principal în cadrul Institutului Cultural Român din Beijing, inițiatorul și mentorul evenimentelor Allegretto în China.

La rândul său, gazda evenimentului, managerul Winland International Financial Center, Adam Chikeung Yu, a subliniat buna cooperare cu ICR Beijing, a mulțumit membrilor Corului Allegretto, profesorilor și părinților care însoțesc copii, tuturor oferind un cadou special reprezentând o lucrare de artă, de mari dimensiuni.

Un moment special al evenimentului l-a constituit prezența Ambasadorului Belgiei în China, E.S. Angelet Bruno, a Atașatului Cultural al Ambasadei Belgiei, Johan van Hove, și soției acestuia, care prin intermediul familiei au strânse legături cu România, concertul de astăzi fiind unul dintre ultimele evenimente la care participă, înainte de a încheia misiunea la Beijing.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, De departe ... România, EU Centrală şi de Est, Multilateralism ... în doi, Români în China, România, România - China, ROMANIA-CHINA 75, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.