Descoperind China | La Templul Cerului din Beijing

După “Oraşul Interzis”, Templul Cerului este cel mai important obiectiv turistic din Beijing. Altfel, de departe, este cea mai impunătoare şi spectaculoasă construcţie antică a Chinei, acumulând o varietate de simboluri care mi-au adus aminte de multe dintre locurile importante din România. Aflat din anul 1998 pe lista patrimoniului universal UNESCO, templul asigură o călătorie în timp şi spaţiu, imaginaţia fiind singurul ingredient necesar. Nu mai insist asupra nivelului excepţional de organizare, ghidare şi servicii existente.
Rangul de cel mai important spaţiu al perioadei imperiale chineze din Beijing vine tocmai din faptul că aici, începând cu anul 1420, anul când au început lucrările de construcţie, au fost organizate ritualuri dedicate cerului, Pământului, Soarelui, Lunii şi tuturor zeilor şi duhurilor, pentru bunăstarea imperiului. Consemnările arată că ritualurile erau ţinute numai când era senin, iar cea mai importantă rugăciune era cea adresată cerului.

Întregul stabiliment al Templului este înconjurat cu un zid de cărămidă, proiectat în diferite unghiuri. La Sud are forma pătrată – simbolizând Pământul, la Nord forma semirotundă – simbolizând cerul, iar pe aliniamentul Nord – Sud se regăsesc cele mai importante construcţii.
Palatul de Rugăciune, cel mai impresionant, mai impunător şi respectat spaţiu al templului, asigură latura nordică, fiind, fără îndoială principala atracţie. La fiecare vizită făcută am descoperit o altă lume, un alt univers, fără să pun la socoteală schimbările generate de anotimpuri, fiecare aducând cu el o altă aură palatului cu acoperişul construit în trei etaje, ridicat pe o platformă circulară din piatră, de asemenea pe trei niveluri. Aici, curtea imperială, avându-l în frunte pe împărat, ridica rugăciuni pentru ca divinitatea să binecuvânteze culturi agricole bogate, dar şi vreme bună fiecărui sezon. Acesta este şi motivul pentru care interiorul palatului este susţinut de patru coloane, fiecare aparţinând unui anotimp.
Dimensiunea rezervată acestui obiectiv este una considerabilă, forfota de azi, când în templu au acces zilnic câteva zeci de mii de turişti, fiind puţin stânjenitoare. Pentru că aici, la Templul Cerului, ai nevoie de cel puţin o zi pentru a vedea, la pas, cu harta în mână, toate cele câteva zeci de obiective, reşedinţe, expoziţii şi parcuri, fără să mai pun la socoteală zecile de magazine cu suveniruri şi oportunităţi de relaxare.
Pornind spre următorul punct important al templului, ai ocazia să parcurgi aleea din marmură construită pe axa Nord – Sud, care leagă cele mai valoroase obiective. Acesta era drumul rezervat exclusiv împăratului, iar el trece prin mijlocul fiecăreia dintre construcţiile ritualice sau porţile uriaşe. Am parcurs aleea principală admirând frumuseţea clădirilor, jocul culorilor şi numărul mare de turişti de pe toate continentele. Am rămas uimit de minuţiozitatea cu care fiecare detaliu a fost conceput, pentru ca apoi gândul să-mi fugă, sigur o să râdeţi, la … renii lui Moş Crăciun. Acoperişurile construcţiilor sunt susţinute de o broderie din lemn îmbinat în aşa fel încât nu sunt necesare cuie. Imaginea Maramureşului istoric, cu procedeele de îmbinare a lemnului în procesul de construire a bisericilor din lemn, mă urmăreşte. Legătura spre Zidul Ecoului, o construcţie la fel de impresionantă, este făcută printr-o pasarelă, parte a unui zid interior, cu o lăţime de peste 20 de metri. Aici, vreme de două săptămâni, sunt reluate ceremoniile imperiale dedicate Anului Nou chinezesc care adună zilnic un număr impresionant de turişti.
Zidul Ecoului este numele purtat de un mic spaţiu de rugăciune împresurat de un zid perfect rotund, spart numai de poarta de acces. Aici, graţie arhitecţilor iscusiţi, dar mai ales de dragul jocului, poţi exersa fenomenul ecoului, pentru că vorbind la peretele circular poţi fi auzit foarte bine la o distanţă considerabilă, în altă parte a zidului. Acum, nu vă imaginaţi că în babilonia creată de toţi cei care doresc să verifice invenţia am reuşit să aud altceva decât strigătele celor de lângă mine. Cu gâtul iritat de insuccesul de a comunica la distanţă fără tehnologiile avansate, ai o bună şansă să te recuperezi la una din terasele amenajate în apropiere. O pauză este bine venită mai ales pe vremea caniculară din timpul verilor extrem de umede din Beijing …
În depărtare, pe flancul sudic al tempului, se zăresc porţile de intrare în Terasa Rotundă, o platformă pe trei niveluri protejate de balustrade din marmură albă. Am ajuns în spaţiul de ceremonie unde, anual, la 22 decembrie, în ziua solstiţiului de iarnă, sunt organizate evenimente ritualice. În perioada antică, pe Terasa Rotundă erau aduse ofrande sub formă de tămâie, alimente sau îmbrăcăminte, totul în sunet de gong şi tobe … Coloanele din marmură aranjate circular mă fac să suprapun imaginar ceasul solar de la Sarmisegetusa şi să mă gândesc că istoria şi ştiinţa s-a scris la fel, indiferent de continent sau cultură. Din mijlocul terasei, acolo unde se află un “punct” din marmură pe care localnicii ţin neapărat să se pozeze, împăraţii Chinei venerau spiritele bune, invocând bunăstare şi pace pentru imperiu. La orizont, Beijingul se înalţă spectaculos, clădirile de zeci de etaje fiind o altă dovadă că marele popor şi stat chinez îşi continuă marşul în istorie.
Prima vizită la Templul Cerului a fost într-o toamnă, cele şase ore petrecute trecând ca un vis. Doar soarele aflat la asfinţit mi-a dat semn că trebuia să iau metroul pentru a ajunge acasă, în celălalt capăt al capitalei chineze, la o distanţă de peste 20 de kilometri.

Text apărut în volumul „Descoperind China – Beijing”, Editura Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, 2012