Descoperind China | Podul Marco Polo

În ciuda vântului puternic care bate la început de primăvară, am decis să merg la marginea vestică a Beijingului. De multă vreme ardeam de nerăbdare să păşesc peste unul dintre cele mai vechi poduri din China şi din lume, construit în urmă cu peste 800 de ani. Cunoscut de localnici sub numele „Lugou Xiaoyue” – Luna văzută în zori la podul Lugou – sau Podul Marco Polo, pentru occidentali, această adevărată minune a lumii este o altă probă de măiestrie şi ingeniozitate a chinezilor.
Construit pe malul râului Yongding, podul este străjuit pe capătul dinspre Beijing de monumente dedicate celor care au trudit la realizarea impresionantului edificiu. Totul este cu atât mai spectaculos cu cât ai în faţă o lucrare de acum 800 de ani când totul se făcea manual. Munca brută cu dalta şi ciocanul, cu spatele şi cu ajutorul animalelor, erau singurele “arme” în lupta cu blocurile uriaşe de piatră.
De pe actuala stradă modernă a Beijingului poate fi admirată piatra tocită de timp şi de roţile din lemn şi fier ale căruţelor din epocă. Istoria podului începe în perioada dinastiei Jin (1190 – 1208), în anul 1189 fiind pusă piatra de temelie. Arhitecţii curţii imperiale, alături de mii de ţărani, au muncit zi şi noapte pentru ca podul să fie terminat în numai trei ani, în anul 1192. Doar trei ani pentru un pod cu o lungime de 260 metri, o lăţime de 9,3 metri şi balustrade ornamentate cu nu mai puţin de 485 de lei sculptaţi în piatră. Totul este impresionant. Trecutul şi prezentul coabitează în perfectă armonie. Stând pe podul din secolul XII privesc cum, la câteva sute de metri spre Nord, pe un pod modern, un tren de mare viteză se pierde repede la orizont.
În anul în care a fost dat în folosinţă, podul a primit numele „Lugou Xiaoyue” pentru că atunci, la fel ca şi acum, acesta oferă o superbă imagine asupra oraşului. Fără a se putea şti cu certitudine, legenda spune că pe acest pod a trecut şi Marco Polo (1254 – 1324) în călătoriile sale din Asia, pe Drumul Mătăsii. Cert este că podul apare descris în jurnalul său de călătorie, de unde a şi primit numele exploratorului veneţian. Mulţi istorici contestă prezenţa lui Polo în această parte a Chinei măcar pentru faptul că din descrierile acestuia lipsesc cu desăvârşire referinţele despre tipar, care era deja răspândit în China, dar şi despre nivelul avansat al ştiinţelor. Oricum ar fi, cert este că numele Marco Polo a fost legat definitiv de pod, fără ca acesta să aibă vreo contribuţie la edificarea lui.
Ce face ca podul de piatră să fie unic în lume, dincolo de faptul că a rezistat timpului? În primul rând faptul că podul este construit din blocuri de piatră aduse dintr-o carieră de granit aflată la 16 kilometri distanţă. Cele 11 arcade ale podului susţin 250 balustrade din marmură, care, aşa cum am spus, stau drept soclu pentru cei 485 lei. Nici unul dintre lei nu seamănă cu altul, iar cu puţină atenţie, găseşti unii amplasaţi în timpul lucrărilor de acum 800 de ani. Mulţi dintre leii care pot semăna foarte bine cu mici dragoni au fost înlocuiţi în cursul istoriei. Fie pentru că vântul şi ploaia au lăsat urme adânci, fie pentru că evenimentele istorice au făcut ca aceştia să fie distruşi sau să dispară.
În cursul dinastiilor imperiale chineze, podul a fost permanent unul dintre motivele de mândrie ale împăraţilor, dar şi loc preferat de aceştia. În timpul împăratului Mingchang (1190 – 1208) din dinastia Jin, podul a fost inclus între cele opt titluri poetice imperiale: “Lugou Xiaoyue” – Luna în zori peste Lugou. În 1751, împăratul Qianlong din dinastia Qing (1644 – 1911) a editat personal titlurile poetice pentru cele opt puncte de vedere şi a compus inscripţiile pentru fiecare dintre stele, inclusiv “Lugou Xiaoyue” care e şi azi vizibilă pe pod.
În secolul XVII, în timpul unei mari inundaţii, arcadele podului au fost măturate de ape, fapt ce face ca podul să fie, în prezent, construit din materiale din diferite epoci. Însă, graţie ambiţiei autorităţilor, podul a fost reconstruit cu acelaşi număr de arcade, pe vechiul amplasament. Ca o necesitate a timpurilor, în anul 1969 lăţimea podului a fost mărită pentru a se optimiza circulaţia rutieră, însă cu păstrarea intactă a vechilor blocuri de granit care poti fi admirate, ca o demonstraţie a trecerii implacabile a timpului. Ulterior, când numărul maşinilor a crescut, pentru conservarea şi protejarea podului, traficul rutier şi cu utilaje a fost restricţionat definitiv.
Podul care asigura intrarea de Vest a Beijingului este şi locul unor evenimente tragice din istoria Chinei. “Incidentul de la Podul Marco Polo” aduce aminte de faptul că, la data de 7 iulie 1937, armata japoneză a început războiul de cucerire a Chinei. Timp de opt ani, Japonia a ocupat cea mai mare parte a ţării, milioane de chinezi pierzându-şi viaţa. Tragediile aveau să se încheie abia la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în apropierea podului fiind amenajat un parc unde sunt comemorate victimele războiului de rezistenţă împotriva agresiunii japoneze.
Odată ce am părăsit Podul „Marco Polo” nu am ratat ocazia de a vizita hutongul aflat la intrarea în capitala Chinei, amplasat la capătul estic al podului. Un zid impresionant care aduce aminte de clădirile imperiale atrage atenţia şi stârneşte curiozitatea. În hutong descopăr o bucată din istoria Beijingului de altă dată, cu străduţele înguste, cu case, magazine şi restaurante mici, păstrate intacte, dar şi o parte care se reconstruieşte pentru a prezerva în noul mileniu istoria locului.

Text apărut în volumul “Descoperind China – Beijing“, Editura Universităţii “Lucian Blaga” Sibiu, 2012

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Descoperind China și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Descoperind China | Podul Marco Polo

  1. Pingback: EUROTEMPO » Blog Archive » Poveste de la Podul Marco Polo din Beijing

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.