Ritualul şi muzica sunt parte organică a culturii tradiţionale chineze, cu o puternică şi importantă influenţă în continuarea şi dezvoltarea civilizaţiei chineze. În modelul cultural tradiţional ritualul şi muzica reprezintă adesea esenţa armonioasă şi consistentă a fenomenului. Încă din timpul dinastiilor Xia şi Shang, înţelepţii au stabilit norme privind ritualurile şi muzică, pentru a promova principiile etice şi morale dar şi pentru a menţine ordinea socială, creând un sistem destul de complet. Chiar şi astăzi aceste principii au o vitalitate impresionantă, după mii de ani de evoluţie a istoriei şi civilizaţiei chineze.
Naşterea culturii – ritual şi muzică
Muzica este strâns legat de ritual peste tot în lume. Muzica este o parte esenţială a riturilor religioase din primele momente ale istoriei. Odată cu dinastia Xia, a fost impuse primele reguli în procesul ritualurilor, dar este dificil de ştiut cu precizie momentul de start.
Dinastia Zhou a fost prima care a stabilit norme pentru desfăşurarea ceremoniilor de sacrificiu, instanţele de protocol dar şi pentru muzica şi dansul care însoţesc ceremoniile. Dinastia Zhou, care a urmat practica dinastiei Shang de hotărâri prin fiefuri, şi-a promovat cele mai multe dintre politicile feudale prin intermediul clanului de guvernământ. Astfe, o ierarhie strictă a fost dezvolată printre feudalii dinastiei Zhou, bazată pe un sistem patriarhal.
Sistemul de ritualuri şi muzică a consolidat şi stabilizat această ierarhie strictă în clanul patriarhal. Fiecare persoană, în funcţie de gradul avut în ierarhie, se bucura de diferite tipuri de rituri şi muzică atribuite gradului în mod particular. Elemente de muzică şi dans, tipurile şi numărul de instrumente muzicale precum şi numărul de muzicieni esa diferit pentru fiecare clasă. Acestea erau strict limitate, iar depăşirea numărului era considerată o infracţiune gravă. Tradiţia spune că aceste reguli au fost promulgate de către liderul dinastiei, ducele de Zhou. El a sintetizat normele ritualurilor preluând o serie de concepte ale dinastiei Shang.
În viziunea lui Confucius, muzica reflectă cel mai bine manierele unei naţiuni. În vechime, autoritatea s-a manifestat destul de mult în raport de ritualurile şi ceremoniile consemnte în legi şi declaraţii. Sistemul de ritualuri şi muzică au rezistat vreme de peste 2.000 de ani, până când a fost desfiinţat odată cu sfârşitul dinastiei Qing, ultima dinastie feudală a Chinei.
Esenţa culturală a ritului şi muzicii
Esenţa fiecărui rit este dată de „diferenţă”. Fie că erau bogaţi sau săraci, umili sau onorabil, tineri sau bătrâni, apropiaţi sau distanţi, membrii fiecărui grup trebuia să respecte regulile de conduită şi să nu le depăşească niciodată. Fiecare dintre îndatoriri, puteri şi poziţii erau confirmate de statutul social clasificat în baza unui sistem bine stabilit.
În cazul în care monarhul şi oficialii ascultau muzică împreună, în sala mare, oficialii acordau mai mult respect monarhului. De asemenea, în cazul în care tinerii şi bătrânii aceluiaşi clan ascultau muzică împreună, tinerii deveneau mai ascultător. Dacă tatăl şi fiii ascultau muzică împreună acasă, ei deveneau mult mai apropiaţi. Astfel, Ducele de Zhou a stabilit norme de „muzică” şi „rituri”.
Sistemul de conduită a riturilor şi muzicii reglementate de Dinastia Zhou, care urmărea ordinea morală şi socială, s-a păstrat mai mult de 800 de ani, fiind o bază solidă pentru fondarea unei culturi unice ale imperiilor Qin şi Han.