Relaţiile chino – europene, la noua aniversare a Uniunii Europene

Considerat un partenerat al maturităţii, potrivit mesajelor oficiale europene, parteneriatul UE – China a devenit un important pilon al stabilităţii economice pe bătrânului continent. Ţările membre ale Uniunii Europene reconsideră şi reactualizează parteneriatele politice şi economice cu ţara care şi-a consolidat poziţia de a doua putere mondială şi care, potrivit organismelor financiare mondiale, în câţiva ani, va deveni noul lider mondial. De partea cealaltă, China, lansată în urmă cu 20 de ani într-un marş triumfal, macat de schimbări impresionante până şi pentru cele mai evoluate naţiuni ale planetei, continuă să se considere o ţară în curs de dezvoltare, făcând apel la discrepanţele de ordin social şi economic generate de cele aproape 1,4 miliarde de chinezi. Relaţia China – Uniunea Europeană este o şansă spre viitor, extrem de importantă deopotrivă şi pentru o parte şi pentru cealaltă, dincolo de crizele vremelnice care macină liniştea uneia sau alteia dintre părţi. Experienţa europeană şi capacităţile aproape nelimitate ale Chinei pot să conclucreze în beneficiul ambelor părţi.

La cea de a 61-a aniversare a declaraţiei lui Robert Schuman, Uniunea Europeană înregistrează o statistică impresionantă în materia relaţiilor comerciale cu China. Afacerile dintre cele două entităţi s-au ridicat la 10,73 miliarde USD, în primul trimestru al anului 2011. Aceasta se adăugă schimburilor comerciale care au crescut de mai mult de şapte ori în perioada 2000 – 2010. Dacă în 2000 se înregistrau 69 miliarde USD, în 2010 au fost derulate afaceri de 425 miliarde USD, în condiţiile atenuărilor puternice procovate de criza mondială. Cooperarea chino-europeană este legată şi de ambiţiile ambelor părţi de a evolua cât mai eficient la nivel mondial, aşa încât „Strategia Europa 2020” şi cel de-al 12-lea plan cincinal al Chinei, deşi construite pe baze diferite, coincid pe multe niveluri şi împreună pot crea un spaţiu de cooperare între cele două economii.

Matthew Baldwin, fost membru al echipei de negociere pentru aderarea Chinei la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), apreciază că dacă Europa doreşte să iasă din actuală criza economică va avea nevoie de stimulii exteriori veniţi din partea economiei cu cea mai rapida creştere din ultimii ani. „Schimburile comerciale sunt ncesare pentru Europa. Comerţul este baza economiei de multe secole, iar China este probabil una dintre puţinele ţări care într-adevăr înţelege acest lucru”, susţine Baldwin, în prezent director pentru afaceri comerciale în cadrul Comisiei Europene şi trimis al preşedintelui CE la Beijing.
Sunt voci care susţin că redresarea economică a Europei nu este dependentă de China, aşa cum este perceput pe scară largă, deoarece exporturile Chinei către Europa sunt de aproximativ de trei ori sub nivelul practicat pe alte pieţe. Dar Baldwin respinge această idee. Directorul CE spune că în timp ce accentul poate fi pe China, este important să nu se ignore contribuţia Europei la economia globală. „Uniunea Europeană este cel mai mare jucator de pe scena mondială a comerţului, are cea mai mare economie, şi este totodată cel mai mare importator şi exportator. Noi nu putem concura la nivelul materiilor prime, a energiei sau resurselor naturale, dar unde putem concura este zona inovaţiei, calităţii”, spune el.
Joerg Wuttke, reprezentantul principal al gigantul german BASF în China spune că ascensiunea acesteia ca putere economică în ultimii 10 ani a transformat relaţia cu UE. „Acum zece ani, China nu conta prea mult, iar astăzi se pune doar problema de timp. Orice atinge China, din cauza amplorii acestei ţări, are un impact imens”, spune Wuttke. El a fost timp de 13 ani în echipa de conducere a BASF, iar din 2007 până la începutul lui 2010 a fost preşedinte al Camerei Europene de Comerţ din China (CECC). Din aceste poziţii, germanul a simţit impactul creşterii economice a Chinei în propria sa companie dar a înţeles şi dimensiunile intereselor care domină atât Europa cât şi China.
China acuză UE de protecţionism, deoarece uniunea ezită să îi acorde statutul de economie de piaţă. Ca urmare, exporturile Chinei către UE cad deseori ca urmare a măsurilor greşite anti-dumping, deoarece preţul lor este de multe ori calculat ca fiind sub costul de producţie. Iată de ce, oficialii de la Beijing reclamă de multe ori faptul că jocurile economice sunt făcute incorect împotriva intereselor chineze. Pe de altă parte, multe companii din UE cred că le este interzis accesul deplin pe piaţa din China, în special în industria serviciilor cum sunt cele bancare şi financiare. De asemenea ele acuză faptul că se confruntă cu o tot mai mare reglementare şi birocraţie, considerate drept o frână a dezvoltării afacerilor pe teritoriul chinez.
Jacques de Boisseson, actualul preşedinte al Camerei Europene de Comerţ din China (CECC), care a aniversat 10 ani de funcţionare la Beijing la sfârşitul anului 2010, susţine că nu se poate vorbi de condiţii de egalitate între firmele chineze şi cele europene. „Avem o serie de domenii care sunt închise pentru investiţiile străine, cum ar fi serviciile de telecomunicaţii şi de asigurări. De asemenea, producţia de autovehicule poate funcţiona doar într-un joint-venture 50/50”, spune el.
Serge Janssens de Vaerebeke, fost preşedinte al Camerei UE din China, spune că „dacă vrei să reuşeşti pe piaţa din China, trebuie să fii prezent, să investeşti şi să arăţi că ai încredere. Şi mai este ceva. Uneori este bine să ai un partener chinez alături de tine”.

De partea celaltă, analiştii şi observatorii fenomenelor politico-economice chinezi consideră acordarea de către UE a statutului de economie de piaţă reprezintă un punct esenţial al relaţiilor comune. Wu Changqi, profesor de management strategic la Şcoala Guanghua de Management din cadrul Universităţii Peking, respinge punctul de vedere al preşedintelui CECC, afirmând că şi Uniunea Europeană în sine este percepută ca fiind excesiv reglementată. „În toate ţările se aplică norme şi reglementări, şi nu este nimic în neregulă cu faptul că, dacă o companie are o problemă cu un regulament specific, poate ridica problema la Organizaţia Mondială a Comerţului. Există un mecanism pentru a face exact acest lucru. Eu nu cred că China este un regulator excesiv”, spune Wu Changqi.
Jing Hua, editor al revistei „International Financing”, publicată de Consiliul pentru Promovarea Comerţului Internaţional, susţine că obligaţiile de mambru al OMC sunt respectate de China. „China face totul pentru a fi în conformitate cu prevederile OMC, iar pieţele din mai multe sectoare se deschid treptat. Acest lucru se aplică, de asemenea, la serviciile financiare, care, în ciuda tuturor criticilor, devin mai deschise pentru investitorii străini. Cred ca o abordare treptată este un lucru bun”, spune Jing Hua.
Ernst Behrens, fost director executiv al Siemens şi al EADS în China, spune ca înţelege China atunci când manifestă protecţie faţă de sectoarele industriale proprii. „Avem restricţii în Europa şi există, de asemenea, restricţii în Statele Unite. Compania germană de telecomunicaţii (Deutsche Telekom), nu ar cumpăra echipamente, altele decât de la Siemens sau SEL (Standard Elektrik Lorenz). La fel şi cu trenurile germane unde compania a fost 100% proprietatea guvernului, iar acesta nu ar cumpara decât un tren Siemens”, spune Behrens.

Încă nu este clar dacă Uniunea Europeană va recunoaşte statutul de economie de piaţă a Chinei în 2011. Dar este clar faptul că o ne-recunoaştere ar însemna pentru UE o sabie cu două tăişuri, pentru că va afecta nu doar de exporturile Chinei către Europa, dar va afecta decisiv legăturile economice externe ale acesteia. Autorităţile chineze apreciază că poziţia pe piaţa internaţională va fi determinată de competitivitatea ştiinţifică şi tehnologică, care sunt strâns legate de inovaţiile şi tehnologiile fiecărei ţări. Analiştii economici chinezi susţin că UE este un lider în multe domenii high-tech, însă nu ar trebui să scăpe şansa de a-şi lărgii cooperarea pe mare piaţă asiatică. De asemenea, relaţiile de parteneriat cu perspective de colaborare şi în domeniul conservării energiei şi protecţiei mediului, UE având avantajul unei tehnologii avansate în conservarea energiei, reducerea emisiilor şi în lupta împotriva schimbărilor climatice fapt care este de natură să faciliteze cooperarea bilaterală.

Imaginea relaţiilor chino-europene poate fi exinsă în multiple domenii şi planuri, însă problemele economice sunt cele care domină. La Beijing diplomaţia este cuvântul de ordine, chinezii făcând mai mult decât o etichetă din menţinerea relaţiilor de colaborare şi parteneriat la un nivel decent, predictibil. Cu investiţii directe de zeci de miliarde în marile state europene, cu implicări economice care au sprijinit Grecia şi Portugalia în atenuarea efectelor crizei financiare, cu un imput politic la cel mai înalt nivel, China devine un partener important al Uniunii Europene, în ciuda reţinerilor manifeste în cancelariile europene. Oricum ar fi, resursele şi influenţa Chinei sunt esenţiale în dezvoltarea şi evoluţia europenă pe termen mediu şi lung. Pentru că, aşa cum secolul XX nu ar fi fost posibil fără SUA, este greu de imaginat un secol XXI fără o implicare la nivel planetar a Chinei.
Surse: China Daily, Xinhua, Comisia Europeană