INTERVIU – Victor Ponta: „Tinerii trebuie să ducă mai departe bunele relaţii chino – române”

Victor Ponta 30 mai 2011 APrezent în China la lucrările celui de-al doilea forum politic China – Europa, preşedintele celui mai mare grup politic din România, Partidul Social Democrat (PSD), VictoAr Ponta, ne-a acordat un interviu în care a vorbit despre viitorul planetei marcate de succesele economice chineze dar şi despre relaţiile chino-române. Liderul PSD crede că România trebuie să păstreze bunele relaţii de prietenie chineze, tinerii fiind motorul principal. Pe de altă parte, Victor Ponta consider că România trebuie să adopte o atitudine mai consecventă şi constructivă pe relaţia cu China, începând cu numirea cât mai urgentă a unui ambasador la Beijing şi asumarea colaborărilor negociate.

Domnule Victor Ponta, bine aţi venit în China. Vă aflaţi la finalul uneia dintre cele mai importante reuniuni politice. Care sunt primele concluzii ale primei părţi a celui de-al doilea forum politic China – Europa din 2011?

Am fost tare bucuros că am avut ocazia să particip şi la a doua ediţie a acestui forum. Am fost şi anul trecut la prima ediţie şi într-un fel, în intervenţia pe care am avut-o, am felicitat gazdele din China pentru idee şi mi-am exprimat dorinţa să particip la cât mai multe ediţii viitoare. Cred că noul mod în care între Uniunea Europeană şi China merg relaţiile, conduc spre o direcţie bună, într-o direcţie pozitivă, iar noua abordare politică între conducerea de la Beijing şi practic toate forţele politice reprezentate în Parlamentul European este o abordare modernă şi o abordare care ţine cont atât de realităţile din China cât şi de cele din Europa. A fost o ocazie şi pentru noi cei din Europa de a sta la aceeaşi masă, fie că suntem din grupul socialist, fie că suntem din grupul creştin-democrat sau grupul liberal şi de a discuta, de fapt, despre ce este important, viitorul planetei, viitorul relaţiei dintre cei doi mari poli economici, culturali şi politici: China şi Uniunea Europeană. Este o ocazie pe care nu o avem în Europa foarte des şi cu atât mai mult cred că este o idee bună care trebuie continuată. Victor Ponta 30 mai 2011 B

Mediile diplomatice dar şi cele culturale şi economice chineze consideră România un prieten şi un partener special, totul fiind bazat pe relaţiile de până în 1990. Ce ar trebui făcut pentru ca această relaţie privilegiată să fie menţinută şi pe viitor?

Tocmai acest lucru. Ar trebui să nu ne bazăm doar pe ce a fost înainte de ’90, ar trebui să construim şi să dezvoltăm noi relaţii. Aici pot să vorbesc şi în numele meu, în numele celor din generaţia mea, sunt foarte bucuros că am reuşit să ducem mai departe acest gen de relaţii. Avem foarte mulţi prieteni dintre cei care au fost sau sunt încă în structurile de tineret în China. Personal am mulţi prieteni din generaţia mea şi îi îndemn pe cei mai tineri decât mine să ducă aceste relaţii personale şi politice, în continuare. Vreau să cred însă, şi am constatat, că relaţiile dintre noi devin mai pragmatice şi mai concrete. Şi atunci, dincolo de schimburile culturale, dincolo de relaţiile politice care au fost tot timpul foarte bune şi care trebuie să fie în continuare foarte bune, doresc ca din România tot ceea ce discutăm cu partenerii chinezi să se pună în practică, să nu rămână doar la nivelul discuţiilor de principiu. Îmi doresc să ne concetrăm mult mai mult pe partea economică. Cred că acum România are o şansă extraordinară de a reveni la egalitate cu China din punct de vedere economic, dacă îşi dezvoltă capacităţile de export în special în ceea ce priveşte producţia agroalimentară, de care China are foarte mare nevoie. Şi nu în ultimul rând de a fi de fiecare dată foarte serioşi în relaţiile cu China. Cred că primul lucru pe care trebuie să îl facem, dacă este vorba de un termen foarte scurt de timp, este neapărat nevoie să avem un ambasador. Cred că domnul Isticioaia-Budura a fost unul dintre cei mai buni ambasadori pe care România i-a avut în lume. Este o mare mândrie pentru noi poziţia pe care domnia sa o ocupă acum în cadrul Uniunii Europene, însă este o mare pierdere pentru România, ca reprezentare şi trebuie cât mai repede să avem un ambasador care să se facă cunoscut, să aibă relaţiile necesare aici la Beijing şi să avem activitatea pe care o aveam în urmă cu câţiva ani.

Care au fost contactele şi temele de discuţie pe care le-aţi avut în aceste zile cu partenerii chinezi?

Într-un fel le-am inclus în răspunsul anterior pentru că, din punct de vedere politic, contactele noastre au continuat în ultimii ani chiar şi când au fost schimbări politice de guvern în România. Aşa cum am spus, am construit şi eu relaţii personale exact pe modelul pe care cei din generaţia mai mare şi din China şi din România au mers atâţia ani. Dar, cel mai mult şi cel mai mult şi asta este concluzia, trebuie păstrate relaţiile politice aşa cum sunt ele, adică foarte bune, dar trebui să vedem ce înseamnă viitorul relaţiilor noastre economice. Aici România a pierdut foarte mult faţă de China, ca mod de dezvoltare. Bunăvoinţă şi dorinţă există, dar trebuie făcute câteva lucruri foarte concrete. Repet: ambasador, trebuie şi sunt convins, cât mai curând, trebuie să concretizăm ceea ce am promis acum mulţi ani şi anume o linie aeriană directă, trebuie să găsim şi există soluţii pentru sistemul de vize. Sunt lucruri care poate nu sunt la cel mai înalt nivel politic, dar sunt extrem de importante.

Cum poate beneficia România de evoluţia Chinei în plan internaţional dar mai ales în plan economic, în condiţiile în care toate rapoartele FMI şi Băncii Mondiale o plasează, peste numai câţiva ani, în poziţia de lider mondial?

Cu foarte multă inteligenţă şi foarte multă seriozitate. Este foarte clar, de altfel era de mulţi ani clar, că nu mai este vorba de China anilor ’70 ci este vorba de puterea economică dezvoltată cel mai mult în ultimii ani, şi care va trece foarte curând pe primul loc. China este o ţară de care acum, toată lumea, începând cu SUA şi continuând cu Europa sau Africa, are nevoie şi de la care tată lumea vine, de foarte multe ori, să ceară ajutor. Noi ar trebui doar să fim inteligenţi şi serioşi pentru că avem un avans politic şi sentimental în relaţia cu China. Şi, aşa cum spuneam la început, vorbind foarte concret, dacă înţelegem faptul că China poate deveni partenerul comercial numărul unu în domeniul produselor agroalimentare, avem o şansă foarte mare să echilibrăm balanţa comercială şi să fim un partener important în Europa pentru China.

Domnule Ponta, vă mulţumim.

Cu mare plăcere, vă mulţumesc şi eu.

Beijing, 30 mai 2011

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Din presa chineză, Interviuri, România - China. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la INTERVIU – Victor Ponta: „Tinerii trebuie să ducă mai departe bunele relaţii chino – române”

  1. Pingback: EUROTEMPO » Blog Archive » RADIO CHINA INTERNAŢIONAL – Victor Ponta: “Tinerii trebuie să ducă mai departe bunele relaţii chino – române”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.