După câteva luni de pregătiri, studenţii români din Beijing, înscrişi în Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), au marcat, vineri, la Ambasada României, inaugurarea filialei China. La eveniment au fost prezenţi câteva zeci de studenţi aflaţi la studii aici, dar şi invitaţi din partea asociaţiilor de prietenie România – China şi cadre universitare chineze.
Filiala LSRS China este coordonată de Ema Stoian, în primul an de studiu al limbii chineze, viitor masterand la regie – film în Beijing. Între proiectele de viitor ale organizaţiei româneşti din China se numără „desăvârşirea procesului de constituire, definitivarea echipei şi menţinerea unei comunicări constante şi strânse cu toţi studenţii români din China, înfiinţarea unui department de newsletter cu informatii şi noutăţi care îi privesc direct pe studenţi,cu ştiri atât din China cât şi de acasa, încheierea de parteneriate cu diferite organizaţii culturale şi studenţeşti, care activează în China”, după cum a declarat Ema Stoian.
Lasarea LSRS în China a fost un eveniment aproape ratat din mai multe puncte de vedere, însă, cel mai supărător a fost întârzierea de 45 de minute cu care a început evenimentul. În China, ora fixă poate rivaliza cu precizia elveţiană şi rigoarea nemţească europene. Lipsa de coordonare, a unui mesaj simplul concret, coerent, conectat la realităţile secolului XXI şi mai puţin la paşoptism, junimism şi patriotisme ieftine, cu greu pronunţate de vorbitori, au dat o notă nu tocmai bună organizatorilor. Şi peste toate, sloganul România să „nu îşi mai piardă minţile” a contrariat până şi pe invitaţii chinezi, buni vorbitori de limba română. Pentru că, nu-i aşa, a bloca drenajul creierelor, nu are nimic în comun cu „pierderea minţilor” …
Deşi am încercat să aflu, numărul membrilor LSRS China este fie incert, fie secret, cert este că aici învaţă peste 50 de români la diferite universităţi de pe întreg cuprinsul marelui stat asiatic.
În rest, dacă lansarea LSRS China a fost marcată la final de an universitar şi început de vacanţă, nu pot decât să urez succes studenţilor români în găsirea cadenţei şi rigorii necesare pentru o reprezentare demnă şi onestă a României, aici, în China.
3 răspunsuri la BEIJING – Studenţii români au ratat startul Ligii Studenţilor Români în Străinătate filiala China