China reflectată în presa de la Bucureşti – 03.06.2011

EVENIMENTUL ZILEI – Na Li – Schiavone, finala de la Roland Garros 2011

Chinezoaica Na Li, favorită cu numărul şase la turneul de Mare Şlem de la Paris, s-a calificat în finala Roland Garros 2011, după ce a învins-o, în două seturi, pe rusoaica Maria Şarapova, scor 6-4, 7-5. În ultimul act, Li va da piept cu Francesca Schiavone, din Italia, care va juca pentru a doua oară la rând pentru coroana de la Campionatele Franţei. … (…).
Textul integral AICI

FINANCIARUL – Starbucks preia controlul asupra magazinelor în China

Grupul Starbucks Coffee a anunţat semnarea unui acord cu Maxim’s Caterers, care-i permite să preia în totalitate controlul asupra propriilor sale puncte de vânzare din provinciile chineze Guangdong Hainan, Sichuan, Shaanxi şi Hubei, precum şi din oraşul Chongqing. „Controlul total al magazinelor noastre din centrul, Sudul şi Vestul Chinei se înscrie în cadrul strategiei care prevede transformarea Chinei în a doua piaţă de desfacere, după Statele Unite, şi ne permite să atingem mai repede obiectivul propus, de 1.500 de puncte de vânzare în China până în 2015”, a declarat John Culver, preşedintele Starbucks. … (…).
Textul preluat de AICI

JURNALUL NAŢIONAL – Aducătorul de ploaie

Într-un sat din China era o secetă prelungită. Oamenii făcuseră mulţime de rugăciuni pentru ploaie, dar fără nici un rezultat. Singura soluţie era aceea de a chema „un aducător de ploaie”, care locuia într-un ţinut îndepărtat. Richard Wilhem, un sinolog aflat la faţa locului, citat de Sandra Ingerman în cartea „Leac pentru Pământ” (Ed. For You), a povestit că bătrânul înţelept care-a venit în sat să aducă ploaia a mirosit aerul cu dispreţ şi apoi a cerut să-i fie pusă la dispoziţie o colibă la marginea satului. În acelaşi timp, a insis¬tat să nu fie deranjat, iar mâncarea să i se pună la uşă. Bătrânul a stat în colibă şi, după trei zile, a început o ploaie torenţială. … (…).
Textul integral AICI

JURNALUL NAŢIONAL – Un adolescent chinez şi-a vândut un rinichi pentru a-şi cumpăra un IPad2

Gestul unui adolescent chinez a provocat un adevărat val de furie naţională în China. Xiao Zheng (17 ani) şi-a vândut un rinichi pentru a procura banii necesari achiziţionării unui IPad2. Tânărul a declarat foarte senin unei televiziuni locale că „mi-am dorit nespus un IPad2, dar nu aveam bani suficienţi. Navigând pe internet, am găsit un anunţ care îmi permitea să îmi văd visul cu ochii. Dacă îmi vindeam un rinichi, făceam rost de banii necesari”. … (…).
Textul integral AICI

JURNALUL NAŢIONAL – Kung Fu Panda se întoarce

La mai bine de trei ani de la succes, Kung Fu Panda se întoarce în cinema¬to¬gra¬¬fe, şi nu oricum, ci în 3D şi pe ecran IMAX. Nebunia reîncepe… Po trăieşte acum o viaţă liniştită, cunoscut ca legen¬da¬¬¬¬rul luptător dragon. Alături de maeştrii în artele marţiale Cei Cinci Furioşi, prote¬jea¬¬¬ză Valea de orice pericol, doar că pacea tu¬¬¬turor este ameninţată de un villain for¬mi¬¬¬dabil. Acesta plănuieşte să folosească o ar¬mă de neoprit pentru a cuceri întreaga Chină şi a şterge tradiţia kung fu de pe faţa pământului. Numai Po şi prietenii săi pot înfrunta această ame¬ninţare, iar prin¬¬¬ci¬palul atu al eroului va fi chiar ori¬gi¬nea sa misterioasă… Hmmm, restul îl intuiţi…..
Textul preluat de AICI

COTIDIANUL – Arta asiatică, la preţuri-record

(…) … Porţelanurile din China au exercitat dintotdeauna o fascinaţie extraordinară asupra lumii occidentale, încă din secolul al XVI-lea, când şi-au făcut apariţia în Europa datorită portughezilor, care aveau un comerţ stabil cu celestul imperiu din Canton, apoi graţie olandezilor, cu Compania Indiilor Orientale, fondată în 1602. În timpul Dinastiei Manciu (Qing, în chineză), care a domnit de la 1644 în 1911, arta porţelanului a ajuns maxima expresie a schimburilor dintre China şi Europa. … (…).
Textul integral AICI

COTIDIANUL – Conturile Gmail ale oficialilor SUA, atacate din China

Hillary Clinton, secretarul american de Stat, a declarat că avertismentul Google privind atacarea din China a conturilor Gmail ale mai multor oficiali americani este foarte grav. „Suntem îngrijoraţi. Aceste afirmaţii sunt foarte grave, le luăm în serios şi le vom examina”, a spus Clinton. Google a anunţat ca mai multe conturi personale ale oficialilor americani au fost atacat de hackeri din China. Compania nu a acuzat direct guvernul chinez, însă faptul că hackerii au ţintit exact aceste conturi arată că au avut informaţii precise, care nu pot fi colectate decât în urma unei activităţi coordonate şi de durată, scrie The Guardian. … (…).
Textul integral AICI

ROMÂNIA LIBERĂ – Conturi gmail, piratate printr-un atac informatic provenind din China

Conturile serviciului de mesagerie Gmail ale unor oficiali americani, disidenţi chinezi, lideri militari şi jurnalişti au fost piratate, au anunţat, miercuri, reprezentanţii grupului Google, însă, potrivit Casei Albe, niciun înalt oficial american nu a fost vizat de acest atac informatic, potrivit Mediafax.
„Am descoperit recent o campanie ce avea scopul de a colecta parolele, probabil prin tehnica «phishing»”, a declarat Eric Grosse, un director de la Google, într-un comunicat postat pe internet, citat de AFP. Această acţiune de pirataj informatic pare că a fost iniţiată din Jinan, un oraş din estul Chinei. … (…).
Textul integral AICI

JURNALUL NAŢIONAL – Hackeri din China au atacat din nou serviciile Gmail

La mai bine de un an distanţă de “celebrul” atac informatic care a dus transferul portalului Google din China, un nou cyber-atac loveşte conturile Gmail ale unor oficiali americani. După primele cercetări, sursa atacului ar fi tot una chineză. „Am descoperit recent o campanie ce avea scopul de a colecta parolele, probabil prin tehnica «phishing»”, a declarat Eric Grosse, un director de la Google, într-un comunicat citat de AFP. Această acţiune pare că a fost iniţiată din Jinan, un oraş din estul Chinei. … (…).
Textul integral AICI

ROMÂNIA LIBERĂ – Mafia asiatică, faţa oficială

(…) … Potrivit DIICOT, aceştia au constituit o grupare care s-a ocupat cu importul ilegal (fără plata taxelor – n.r.) de mărfuri din China, Vietnam şi Hong Kong. Produsele erau comercializate, tot ilegal, mai ales în complexul Dragonul Roşu, din Bucureşti. Banii erau ulterior scoşi din ţară, „cash”. În dosarul în care cei menţionaţi au fost trimişi în judecată în august 2010, alături de alte peste 10 persoane, prejudiciul estimat la bugetul de stat se ridică la aproape două milioane de dolari. … (…).
Textul integral AICI

FINANCIARUL – Cum vrea Chişinăul să atragă investiţii româneşti: parteneriate cu statul şi forţă de muncă ieftină

(…) … În cazul per¬soanelor calificate, salariul mediu lunar este de 190 de euro, ceea ce înseam¬nă un nivel mai competitiv decât în China. … (…).
Textul integral AICI

ROMÂNIA LIBERĂ – Marius Urzică: „Câinele” care a îmblânzit calul cu mânere

(…) … Primele trofee importante le-a cucerit în 1994. Mai întâi a urcat pe prima treaptă a podiumului la Europenele de la Praga, pentru ca după numai câteva luni să reediteze performanţa la Mondialele de la Brisbane (Australia). La Jocurile Olimpice de la Atlanta, din 1996, a cucerit argintul şi tot argint şi-a adjudecat şi la Mondialele din 1999 de la Tianjnin, din China. … (…).
Textul integral AICI

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Din presa românească. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.