Text apărut şi în JURNALUL NAŢIONAL
După o perioadă de absenţă aproape totală a contactelor la cel mai înalt nivel, România face un pas important în menţinerea bunelor relaţii cu Republica Populară Chineză, un stat care a făcut un principiu de bază în diplomaţie din eticheta „prieten”.
După o serie de vizite ale reprezentanţilor politici şi economici de la Beijing, derulate la Bucureşti în prima parte a anului, primul ministru al României, Emil Boc, va începe, joi, o vizită oficială în marele stat asiatic, unde urmează să participe la întâlniri politice, economice şi sportive la cel mai înalt nivel. O misiune deloc uşoară pentru echipa guvernamentală din care mai fac parte ministrul Economiei, Ion Ariton, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, şi ministrul de Externe, Teodor Baconschi. Deloc uşoară şi pentru că, numai în ultimul an, România a ratat momente importante de apropiere economică şi politică cu China, motiv pentru care, vizita are o greutate cu atât mai mare acum.
Contextul în care premierul român vizitează cea de a doua putere economică a lumii nu poate fi disociat de gesturile sau dimpotrivă lipsa acestora în moment importante. Reamintesc faptul că România nu are un ambasador la Beijing de mai bine de opt luni, la fel cum în aceasta parte a Asiei diplomaţii români de cel mai înalt rang lipsesc şi în capitala Japoniei sau a Coreei de Sud. Iar din perspectivă economică, România, în ultimii ani, nu se poate compara cu ţările vecine cum sunt Ungaria sau Ucraina, care au cultivat puternic relaţiile cu China. Aceasta chiar dacă relaţiile de afaceri dintre România şi China s-au cifrat, în anul 2010, la 3,7 miliarde USD. Iată de ce, misiunea economică, având în vedere componenţa guvernamentală care face deplasarea la Shenzhen şi Beijing, este una cu atât mai importantă.
Până la acest moment se cunoaşte că, în cele aproape cinci zile, premierul Emil Boc va participa la ceremonia oficială de deschidere a Campionatelor Mondiale Universitare 2011 de la Shenzhen, oraş situat în Sudul Chinei şi la un forum economic de afaceri programat pentru data de 15 august, la Consiliul pentru Promovarea Schimburilor Internaţionale din China, instituţie echivalentă ca şi activitate cu Camera de Comerţ a României. La rândul lor, miniştrii români vor avea discuţii cu omologii chinezi încercând, împreună cu delegaţia de oameni de afaceri, să convingă investitorii chinezi să vină în România. Dacă ţinem cont că puternicul stat asiatic promovează orice relaţie, în principal, în baza semnalelor politice puternice, coerente şi constante, capitole la care România a sensibilizat decidenţii de la Beijing, înţelegem de ce calendarul vizitei este unul … în lucru. Tocmai de aceea, nici Bucureştiul, dar nici Beijingul, nu au prezentat un program clar privitor la vizita pe care premierul Emil Boc o va face în China. Discuţiile legate de întâlnirile tête à tête rămân chestiuni care încă se negociază. Partea chineză, pe mesaj oficial, a informat prin intermediul lui Ma Zhaoxu, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, doar cu privire la participarea premierului român la deschiderea festivităţilor Universiadei de la Shenzhen.
Vizita pe care o va face premierul Emil Boc în China, deşi în cadrul unui eveniment de talie mondială, cum sunt jocurile universitare, poate să fie una istorică în măsura în care miniştrii şi oamenii de afaceri români vor avea abilitatea de a convinge oficialii chinezi să revină la sentimentele de puternică prietenie, aşa cum este consemnat istoria recentă.
-
CELE MAI CITITE 24h
- Domnului H.D. Hartmann, cu litere de AUR, dacă nu este ... prea Tîrziu!
- Independentul Kelin Jieaoerjiesiku, vedetă în presa chineză, după primul tur al prezidențialelor
- JEGOASA PROPAGANDĂ ÎN PRESA ROMÂNEASCĂ!
- FOTO | De 13 ani, ducem Tricolorul pe Marele Zid!
- SEMNAL EDITORIAL | A apărut volumul "Un prieten adevărat, China"
Apelul Academiei Române pentru IDENTITATE, SUVERANITATE ŞI UNITATE NAŢIONALĂ!
Semnatarii acestui Apel, îngrijoraţi de evoluţiile interne şi internaţionale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă şi alarmantă încercare de erodare a identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României, cu multe acţiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate „corectitudini politice”, dar şi cu multe acţiuni îndreptate direct împotriva Statului şi Poporului Român (...)
Textul integral AICISă nu vă mai fie ruşine că sunteţi români !
Celor care încă nu aţi uitat că sunteţi români, urmaşii unei civilizaţii şi ai unui neam de oameni mândri, ridicaţi-vă şi schimbaţi soarta României de azi! Îmbrăcaţi din nou cămaşa mândriei de a fi români. Ajutaţi-i pe toţi cei care au uitat cine sunt, pe toţi cei care nu au ştiut niciodată, pe toţi cei care au învăţat strâmb despre neamul şi ţara lor, că a fi român este o mândrie şi o datorie de onoare în faţa celor care au trăit şi murit pentru demnitatea şi liniştea acestui popor mereu încercat! (...) Textul integral AICI
-
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ -
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ -
STATUI DE DACI AICI
______________________ -
Articole recente
- FOTO | De 13 ani, ducem Tricolorul pe Marele Zid!
- JEGOASA PROPAGANDĂ ÎN PRESA ROMÂNEASCĂ!
- Independentul Kelin Jieaoerjiesiku, vedetă în presa chineză, după primul tur al prezidențialelor
- Elena Lasconi a câștigat detașat voturile românilor din China
- O medalie cu semnificații istorice în relațiile chino-române
- China cere evitarea acutizării conflictului din Ucraina
- DIALOG XI JINPING – JOE BIDEN | China nu va rămâne pasivă atunci când securitatea și interesele îi sunt amenințate
- După trei ore de la lansare, nava spațială cargo Tianzhou-8 s-a conectat la stația spațială chineză
Categorii
- ABC – Minutul de chineză (9)
- Africa (18)
- ALEGERI 2014 (34)
- ALEGERI 2016 (12)
- ALEGERI 2019 (39)
- ALEGERI 2020 (38)
- ALEGERI 2024 (15)
- Analize – Comentarii (2.613)
- ANRPC 2016 (5)
- ANRPC 2018 (7)
- ANRPC 2019 (1)
- ANRPC 2020 (7)
- ANRPC 2021 (6)
- ANRPC 2022 (4)
- ANRPC 2023 (13)
- ANRPC 2024 (9)
- APEC (11)
- ASEAN (36)
- Asia (458)
- Asia – Pacific (90)
- BREXIT (8)
- BRICS (51)
- Cărţile mele (56)
- China (2.896)
- CHINA-ECE (43)
- CHINA-ECE, Belgrad 2014 (3)
- CHINA-ECE, București 2013 (7)
- CHINA-ECE, Budapesta 2017 (1)
- CHINA-ECE, Riga 2016 (5)
- CHINA-ECE, Sofia 2018 (5)
- CHINA-ECE, Suzhou 2015 (4)
- CNPCC 19/2017 (8)
- Comemorare 1945-2015 (11)
- Confucius (48)
- Congresul 20 PCC (17)
- CORONAVIRUS 2020 (408)
- DAVOS (11)
- De departe … România (1.614)
- Descoperind China (259)
- Din arhive (1.258)
- Din presa chineză (1.844)
- Din presa moldovenească (90)
- Din presa românească (971)
- Dincolo de Marele Zid (7)
- Drumul Mătăsii (39)
- Eminescu în China (39)
- EU Centrală şi de Est (630)
- Europa (810)
- Europa – Asia (683)
- Fâșia Gaza (30)
- Fotografii de poveste (80)
- G20 Hangzhou (7)
- HUANGSHAN (8)
- Înţelege China (1.495)
- Interviuri (116)
- JO Beijing 2022 (13)
- Mari sinologi români (42)
- Multilateralism … în doi (647)
- OCS (26)
- Poemele mele (15)
- Problema Taiwan (214)
- Război în Gaza (20)
- Război în Ucraina (302)
- Referendum 2018 (5)
- Republica Moldova (322)
- Români în China (618)
- România (2.163)
- România – China (1.059)
- România – R. Moldova (133)
- ROMANIA-CHINA 70 (51)
- ROMANIA-CHINA 75 (40)
- Rusia (549)
- Șapte zile la Shaanxi (8)
- Sărbători chinezești (45)
- Stația Spațială a Chinei (31)
- Uniunea Economică Eurasiatică (13)
- Uniunea Europeană (652)
- Ursul Panda (18)
- Veşti din China (2.759)
- Video (49)
- ZBORUL MH370 (23)
-
Textul integral AICI
Ora acasă
Ora la Beijing
Arhive
Meta