China reflectată în presa de la Bucureşti – 29.11.2011

ADEVĂRUL – Toate drumurile vinului duc spre China

Piaţa de un miliard de euro şi cu o creştere estimată de peste 15% pe an a devenit un „El Dorado” pentru marii producătorii de vinuri. Inclusiv pentru cei români. Vinul a rămas unul dintre puţinele domenii în care producem ceva competitiv la export, măcar din punctul de vedere al calităţii. Calitatea însă nu pare să fie – încă – principalul criteriu în alegerea produsului pentru consumatorul mediu chinez, aşa că producătorii români care în ultimul an au tatonat piaţa chineză vor avea de făcut faţă unor provocări mari de marketing. Ghidurile recente de călătorie sau site-urile gen travel îţi sugerează că, în China, cel mai potrivit cadou când mergi în vizită e o sticlă cu vin. … (…).
Textul integral AICI

BURSA – China şocată, Pakistanul înfuriat după atacul NATO

China, aliatul Pakistanului a declarat astăzi că este „profund şocată” de atacul de peste graniţă a forţelor NATO din Afghanistan, ce au dus la moartea a 24 de soldaţi pakistanezi acest weekend, Islamabadul negând raporturile conform cărora trupele NATO sunt primele ce au fost sub tirul focului, informează Reuters. Raidul mortal de peste graniţă a ridicat tensiunile ce erau deja foarte agitate, la un moment în care o cooperare adevărată este necesară între misiunea NATO şi Pakistan pentru stabilizarea Afghanistanului, în timp ce Statele Unite încearcă să încheie războiul. … (…).
Textul integral AICI

CAPITAL – China a pus ochii pe companiile europene

În ciuda rugăminţilor venite din partea liderilor europeni, statul chinez a fost reticent cu privire la achiziţionarea de obligaţiuni europene suplimentare, dar ar putea fi interesat de obţinerea unor active ale companiilor europene, potrivit Reuters. Ministrul chinez de Comerţ şi-a anunţat intenţiile de a investi, în 2012, în continentul afectat de criză. „Anul viitor vom trimite o delegaţie pentru promovarea comerţului şi a investiţiilor în statele din Europa. Unele ţări europene se confruntă cu o criză a datoriilor şi speră să-şi transforme activele în numerar, motiv pentru care şi-ar dori ca întreprinderile lor să fie achiziţionate de capital străin. Vom urmări îndeaproape situaţia şi vom impulsiona progresul”, a declarat ministrul chinez al Comerţului, Chen Deming. … (…).

CAPITAL – Acasă la Moş Crăciun: oraşul Yiwu, din China

Aşa cum peste 80% din jucăriile din sacul lui Moş Crăciun au o etichetă pe care scrie Made in China, mai bine de jumătate din decoraţiunile de Crăciun sunt fabricate de chinezi. Mai exact, în oraşul Yiwu, unde există nu mai puţin de 400 de firme care produc decoraţiunile respective. La fabrica Yihang Christmas Decoration Arts and Crafts din Yiwu, angajaţii au început să decoreze birourile şi halele pentru Crăciun. Asta nu pentru că sărbătoarea este foarte populară în China sau pentru că cei 700 de oameni – fabrica este probabil cea mai mare din lume, care produce exclusiv decoraţiuni de Crăciun -, ci este felul în care ei sărbătoresc cel mai bun an din istoria companiei. “Acesta este cel mai bun an din istorie. Nu vă pot spune câţi bani vom face anul acesta, dar este cu siguranţă cel mai bun, ceva la care nu ne aşteptam”, spune Lou Aiju, soţia patronului companiei, pentru „China Daily”. … (…).
Textul integral AICI

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Din presa românească. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.