China urmăreşte îndeaproape strategia militară americană

China va urmări îndeaproape influenţele produse de reajustarea strategiei militare americane asupra situaţiei securităţii din Asia-Pacific şi din întreaga lume, a declarat Geng Yansheng, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale din China, transmite RADIO CHINA INTERNAŢIONAL.
Declaraţia a fost făcută după ce Washingtonul a publicat, la data de 5 ianuarie, Ghidul strategiei defensive americane. Documentul arată că după ce a devenit o mare putere regională, China va avea potenţialul să afecteze, sub diverse forme, economia şi securitatea Statelor Unite ale Americii. Pentru aceasta, China trebuie să îşi clarifice intenţiile strategice în timpul dezvoltării forţelor militare proprii.
Geng Yansheng a subliniat că criticile formulate de partea americană sunt lipsite de temei. Intenţiile strategice privind apărarea naţională şi construcţia armatei chineze sunt permanente şi clare. Dezvoltarea paşnică a Chinei oferă oportunităţi şi nu provocări comunităţii internaţionale, inclusiv Statele Unite. Pacea şi stabilitatea din Asia – Pacific reprezintă tendinţa generală a epocii, dezvoltarea şi prosperitatea fiind dorinţa tuturor.
Partea chineză speră ca SUA să trateze obiectiv şi raţional China şi armata chineză şi să facă mai mulţi paşi pentru dezvoltarea relaţiilor dintre cele două ţări şi armate, pentru pacea şi stabilitatea regională.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Din presa chineză. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.