Investiţie chineză de un miliard de euro la Rovinari

Comisia de negociere pentru Proiectul „Realizare grup energetic nou de 500 de MW la Termocentrala Rovinari” a selectat oferta depusă de Compania chineză China Huadian Engineering Co. Ltd., informează cotidianul BURSA. Oferta chinezilor a întrunit cel mai mare număr de puncte (100), faţă de 78,75 puncte obţinute de Compania Marubeni Corporation.
Rezultatele evaluării ofertelor au fost transmise conducerii societăţii pentru aprobarea în Consiliul de Administraţie, în vederea desemnării Investitorul Selectat pentru participarea la procedura de constituire a societăţii mixte de tip IPP, arată un comunicat remis redacţiei. Surse autorizate din conducerea Complexului Rovinari ne-au spus, însă, că raportul comisiei a fost deja aprobat în Consiliul de Administraţie al companiei, care a avut loc luni.
Etapele care urmează să fie parcurse sunt negocierea şi semnarea Memorandumului de Înţelegere între Complexul Rovinari şi investitorul chinez, estimate a se finaliza la sfârşitul lunii iunie 2012; întocmirea noului studiu de fezabilitate şi realizarea evaluării aporturilor în natură, cu termen de finalizare în luna septembrie 2012; înregistrarea societăţii mixte de tip IPP, obţinerea autorizaţiilor, avizelor şi certificatelor necesare pentru începerea efectivă a construcţiei noii centrale, cu termen de finaluzare în luna martie 2013.
Textul integral AICI

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Din presa românească, România - China. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Investiţie chineză de un miliard de euro la Rovinari

  1. Pingback: EUROTEMPO » Blog Archive » Investiţie chineză de un miliard de euro la Rovinari

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.