Vladimir Putin la Summit-ul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai

Oficiali din Beijing şi Moscova au confirmat prezenţa preşedintelui rus, Vladimir Putin (în foto alături de preşedintele Hu Jintao), în China, săptămâna viitoare, timp de două zile acesta urmând să participe la Summit-ul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, în cadrul unei vizite de stat, transmite Radio China Internaţional.
Vice-ministrul chinez de externe, Cheng Guoping, a declarat că Summit-ul programat săptămâna viitoare se aşteaptă să producă rezultate concrete. „La Summit-ul de la Beijing vom identifica direcţia dezvoltării Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai şi sarcinile importante pentru următorul deceniu. De asemenea, vom adopta Planul Strategic de dezvoltare pe termen mediu al Organizaţiei de la Shanghai”.
Pe agenda summitului au fost incluse şi teme privind securitatea şi economia. Având membrii permanenţi China, Rusia şi Kazahstan, Organizaţia de Cooperare de la Shanghai va propune acceptarea Afganistanului ca membru observator şi a Turciei ca partener de dialog. Prezenţa în China a preşedintelului Putin va fi prima vizită de stat efectuată după întoarcerea la Kremlin.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Din presa chineză, Rusia, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.