Asociaţia de Prietenie a Poporului Chinez cu Străinătatea primită la Bucureşti

Secretarul de stat Dan Petre a primit, luni, o delegaţie a Asociaţiei de Prietenie a Poporului Chinez cu Străinătatea, condusă de vice-preşedintele Li Jianping, aflată în România la invitaţia asociaţiei neguvernamentale Casa România-China.
Oficialul român a evidenţiat faptul că o bună cooperare guvernamentală trebuie să fie susţinută de o colaborare strânsă la nivelul asociaţiilor de prietenie din România şi China, pentru a valorifica şi a da substanţă sporită relaţiei bilaterale între cele două state.
Dan Petre a subliniat, de asemenea, că importanţa contactelor dintre oamenii de afaceri şi comunităţile locale constă în realizarea unor punţi de comunicare alternativă, dar complementară, care apropie cele două popoare.
La rândul său, Li Jianping a exprimat dorinţa de a dinamiza relaţia bilaterală la nivelul asociaţiilor din cele două ţări şi a exprimat interes pentru susţinerea extinderii dialogului la nivelul autorităţilor locale din România şi China, inclusiv prin promovarea înfrăţirii între oraşe.
Sursa: Ministerul Afacerilor Externe

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China, România, România - China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.