Pe dealurile districtului Haidian, din Nord-vestul Beijingului, protejat de o vegetaţie consistentă, Templul Norului azuriu a fost construit începând cu anul 1331, în perioada dinastiei Yuan, când a purtat numele “Mănăstirea Norului azuriu”. Numai că, după ce a fost extinsă şi renovată sub împăraţii Zhengde şi Tianqi ai dinastiei Ming, apoi sub împăratul Qianlong al dinastiei Qing, a ajuns să ocupe o suprafaţă de 44 de hectare şi a fost ridicată la nivel de templu. Chiar şi după căderea ultimei dinastii, Templul Norului azuriu a continuat să fie apreciat şi protejat de forţele revoluţionare, motiv pentru care, la intrarea în templu, a fost amenajată o sală dedicată lui Sun Yat-sen, unde sunt expuse scrieri orginale şi cărţi ale acestuia. Apoi, în anul 1957, pentru valoarea s-a culturală, a devenit primul templu intrat sub protecţia autorităţilor guvernamentale din Beijing.
Construit pe pantele abrupte ale dealurilor de Vest, vizitarea templului se face într-o permanentă ascensiune. Am lăsat în urmă zgomotul urban, aglomeraţia de la poartă, pentru a parcurge succesiv cele şase terase, fiecare fiind curţi interioare care adăpostesc valori de patrimoniu. Aleea principală, pavată în binecunoscutul stil imperial, te conduce spre tărâmul norilor, asigurând o necesară etapă iniţiatică. Prima dintre acestea se face vizitând sanctuarul celor 508 arhaţi, statuete din lemn aurit, fiecare reprezentând imaginile vieţii pământeşti: blândeţea, bunacuviinţă, bucuria, enervarea, tinereţea, bătrâneţea, frumuseţea, urâţenia … într-o expoziţie uimitoare. Aveam să aflu că “arhat” este reprezentarea unei fiinţe umane care a atins starea de nirvana, aşa încât nu mai este obligată să reia ciclul vieţii prin reîncarnare.
Parcurgerea culoarelor lungi, slab luminate, având de-a stânga şi de-a dreapta statuetele, te face să păşeşti cu grijă, să vorbeşti şoptit sau chiar să renunţi la dialogurile fireşti, de permanentă surprindere. Cine ar dori să tulbure liniştea călugărilor care sunt aici încă din 1748? Sala arhaţilor a fost construită în timpul dinastiei Ming având ca model Templul Jingci din Hangzhou, din sudul Chinei. Din totalul celor 508 statui, 500 au aceeaşi dimensiune, 7 sunt de dimensiuni mari, postate la intersecţia culoarelor, pentru ca numai una să aibă dimensiuni mici. Legendele spun că este reprezentarea unui călugăr, pe nume Ji Gong, ajuns mult mai târziu în Templul Norului azuriu şi căruia i-a fost imposibil să îşi găsească un loc printre nemuritori.
Înainte de a ajunge la Sala Buddha Maitreya, sunt nevoit să trec pe lângă doi gardieni budişti, amplasaţi în Sala Porţii. Adevăraţi giganţi, fiecare statuie având 4,8 metri înălţime, personajele au înfăţişări deloc plăcute, având menirea de a speria atât spiritele rele cât şi pe cei care au venit la templu fără să aibă sufletul curat. Tradiţia gardienilor uriaşi este cunoscută în viaţa budistă sub numele de Generalul Ha. Uriaşul din dreapta este Ha, iar cel din stânga Generalul Heng, ambii fioroşi, gata să se năpustească asupra vizitatorilor necuvincioşi. Statuile de acum au fost realizate în anul 1992, după ce mai multe perechi au fost distruse fie de vreme, fie de agresiunile produse în templu.
Trecut cu bine de cei doi generali, ajung al Sala Buddha Maitreya care adăposteşte o statuie din bronz de 2,5 metri înălţime, având imprimată imaginea plăcerii. Chipul vesel şi rotund al statuii te face să uiţi de gardieni şi să redescoperi dorinţa de a continua ascensiunea. Dincolo de un pod, construit în stilul dinastiei Ming, care traversează un bazin plin cu peşti aurii, înconjurat de arbori preţioşi cum sunt Santalul alb şi Gingko biloba, cunoscut şi sub numele de copacul pagodelor, este Sala Lakopalas, o altă imagine spectaculoasă a tradiţiilor şi reprezentărilor budiste.
Amplasat central se află Buddha Sakyamuni, flancat de doi discipoli şi doi Buddha. Statuia care îl reprezintă pe Buddha Sakyamuni are 2,5 metri înălţime şi este realizată din lemn aurit. Pe lateralele sălii, printre creste de munţi de care sunt agăţaţi nori viu colorat, 18 arhaţi completează atmosfera de meditaţie, parcă îndemnând la continuarea drumul iniţiatic, spre Sala celor cinci Bodhisattvas, aflată pe cea mai înaltă terasă. Însă nu mai sus decât Pagoda Vajra, cea mai mare construcţie a templului, aflată pe laterala stângă a traseului tocmai încheiat, al celor şase terase.
Cu o înălţime de 34,7 metri, cu decoraţiuni impresionante, Pagoda Vajra îţi oferă o panoramă superbă asupra peisajelor din vestul Beijingului. În zilele senine, de la înălţimea dealului, trăieşti realmente senzaţia că te afli printre nori, curenţii de aer făcând ca aceştia să străbată cu viteză cele şapte vârfuri ale pagodei edificate în timpul împăratului Qianlong. Acesta a sculptat personal pe zidul pagodei construită în stil Indian, mesajul “Lumina în Buddha”. Central, pe patforma pagodei, a fost construit un turn piramidal din piatră sculptată, flancat de alte patru turnuri mai mici, simetrice. Soclurile turnurilor sunt placate cu sculpturi în piatră reprezentând imagini ale lui Buddha şi ale unor războinici, dragoni, păsări phoenix şi animale considerate sacre. Este locul în care vizitatorii petrec o bună parte din timp. Curtea interioară a templului, care se deschide dedesubt, este una de vis. Printre arborii bătrâni de sute de ani, ajutaţi să rămână verticali cu zeci de sisteme metalice impresionante, aleea principală, cu cele trei porţi uriaşe ridicate pe latura stânga a templului, este un alt drum iniţiatic. Pagoda este înconjurată de o mare verde în care au fost aduse roci uriaşe, copaci rari, au fost ridicate pavilioane pentru odihnă, fiecare cu povestea şi rolul lui în credinţa vremii. Doar vântul care şuieră plăcut printre construcţiile pagodei ar putea tulbura îndemnul la relaxare şi meditaţie.
Pagoda Vajra din Templul Norului azuriu mai este cunoscută şi sub nume de “Pagoda Tronului de diamant”. Aici a fost depus trupul lui Sun Yat-sen, revoluţionar şi om politic chinez, care a jucat un rol important în răsturnarea ultimei dinastii, Qing. Primul preşedinte provizoriu al Chinei post imperiale, Sun Yat-sen, deşi adept al religiei creştine, a fost înmormântat într-un templu budist, pentru ca după patru ani, sicriul acestuia să fie mutat la Nanjing.
În perioada revoluţiei culturale, Templul Norului azuriu a intrat într-o perioadă de degradare accentuată fiind închis publicului în 1971. Reintrarea în atenţia autorităţilor s-a făcut în anul 1979 când au început lucrările de restaurare, iar în anul 2001 a intrat pe lista scurtă a siturilor istorice protejate la nivel de stat. Şi nici nu este de mirare că cei responsabili de istorie şi cultură au ajuns să decidă asta, câtă vreme templul cuprinde atâtea vestigii şi lecţii de istoriei ale Chinei.
Text apărut în volumul „Descoperind China – Beijing„, Editura Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, 2012
