COMENTARIU – Cum ar fi să plecaţi toţi acasă?

Să plecaţi toţi cei care faceţi din România un spaţiu irespirabil, un teritoriul al manelismului prezidenţial, al palgiatului guvernamental, al blondismului politic şi al lătratului ca limbaj cotidian. Să vă închideţi în casele monstruoase şi să nu mai ieşiţi decât să vă luaţi pâinea cea de toate zilele. Să lăsaţi valorile să vorbească. Simplu, direct, modest şi puţin. Să eliberaţi ţara de prezenţa voastră împuţită care ne face zilele insuportabile încât mulţi alegem să plecam departe pentru a putea să ne iubim ţara fără să spunem, în fiecare zi, că România este blestemată. Pentru că nu este, pentru că voi o faceţi de râs, voi o faceţi datoare şi pentru cei nenăscuţi încă. Plecaţi şi lăsaţi să se vadă olimpicii de la Londra, olimpicii de la matematică, fizică, chimie, astronautică, cercetătorii care găsesc soluţii pentru salvarea umanităţii. Lăsaţi să se vadă toţi cei care se nasc pe pământul românesc binecuvântat şi în care şi-au lăsat oasele şi sângele oameni modeşti, curajoşi şi demni.
Cum ar fi să plecaţi toţi acasă şi să lăsaţi românii să îşi decidă singuri soarta? Sigur, teama vă cuprinde pentru că sunteţi conştienţi că primii care vor fi aruncaţi la groapa de gunoi sunteţi voi. Masă de politicieni din care unul, măcar unul nu reuşiţi să spuneţi adevărul crud despre dependenţa voastră de clanurile mafiote interconectate şi interdependente în care aţi devenit parte şi de care vă temţi mai mult decât de Dumnezeu. Personaje care aţi făcut până şi din ţăranul român o transfigurare a ecoului vostru murdar.
Cum ar fi să plecaţi şi să nu ne mai puneţi în cârcă datorii în timp ce voi deveniţi tot mai bogaţi, sărăcindu-ne până şi de bucuria de a trăi?
Cum ar fi să plecaţi şi să ne scăpaţi de ruşinea de a vă purta oriunde în lume prin simplul fapt că suntem români cu o elită politică dezastruoasă, bolnavă, canceroasă, care distruge şi ultima fărâmă de demnitate din noi? Să plecaţi şi să nu vă mai vedem feţele transfigurate de minciună, de cuvintele lipsite de orice bun simţ, de limbile voastre care au ajuns să mintă cu aceeaşi uşurinţă cu care respiraţi inconştient.
Cum ar fi să plecaţi toţi şi să nu vă mai bateţi joc de istoria, cultura, demnitatea noastră de a fi români în lumea asta? Să nu ne mai predaţi lecţii de non-patriotism, de ne-iubire de patrie pentru a accepta cu forţa credinţe şi reguli pe care nu le simţim şi nu le dorim.
Apărut şi pe JURNALUL.RO

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii. Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la COMENTARIU – Cum ar fi să plecaţi toţi acasă?

  1. Pingback: EUROTEMPO » Blog Archive » COMENTARIU – Cum ar fi să plecaţi toţi acasă?

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.