COMENTARIU | Prematura îndepărtare de mase

Preocuparea de bază a guvernanţilor, sporadic nervos-agresivă, este aceea de a recupera un război câştigat zdrobitor însă mult prea uşor. Liberalii trădează cel mai vizibil sentimentul de emoţie în faţa propriilor prestaţii politice, manifestându-se ca o mireasă permanent stresată, agitată, mereu nemulţumită. Asta în condiţiile în care soarta îi aduce în prag pretendenţi cotaţi bine măcar la bursa de imagine, pentru că nimeni nu poate să spună clar cât valorează în electorat un Iohannis sau un Stănişoară. Cert este că mecanismele de comunicare şi coordonare, oricât s-ar strădui liderii USL să nege public acest fapt, încep să dea semnale clare de angoasare.

După o iarnă agitată politic şi economic, Guvernul nu pare să iasă din starea de amorţeală economică, precupările fiind îndreptate spre consevarea şi întărirea avanposturilor proprii, lupta ducându-se în mod evident în interiorul meterezelor câtă vreme PDL, la rândul său, se macină în interiorul propriilor cazarme. Un sentiment de prematură deznădejde pare să se instaleze deja la nivel de mase, în ciuda sondajelor care confirmă o tolerantă coabitare cu învingătorii din decembrie. Şi totuşi, preocupările guvernanţilor, liderilor USL nu cuprind în proiecte clare, predictibile, previzibile românii, riscându-se o nouă deconectare de la necesara susţinere populară. În absenţa resurselor bugetare, oricum afectate de proiecte care în continuare poartă amprenta intereselor de grup, nicidecum al interesului general, depărtarea de oameni şi nevoile acestora este un pas politic periculos nu atât pentru partenerele de guvernare, cât pentru statutul şi imaginea precare ale României.
În ciuda instituţiilor avute la dispoziţie, a studiilor şi barometrelor sociale, miniştrii nu reuşesc să iasă din rutina birocratică, iar odată cu ei întreaga masă de funcţionari publici frustraţi şi presaţi în menghina comparaţiilor salariale. Dincolo de mesaje relativ optimiste, niciodată duse până la faza de aplicare, puterea politică duce lipsa unui proiect simplu, clar, explicit cu care să convingă în primul rând locuitorii României şi apoi partenerii externi. Lipsa de încredere constituie nucleul cancerului care macină, nu de ieri, de azi, societatea românească la toate nivelurile, fie că vorbim de dimensiunea privată, fie că vorbim de reprezentarea statului. Pacientul România, aflat la limita dintre „a fi sau a nu fi” capabil să adopte decizia corectă, îşi coase obsesiv buzele, îşi leagă mâinile şi picioarele, nerămânându-i decât soluţia de a se târâ într-o agonie contagioasă până când va înţelege că soluţiile trebuie să vină din interior pentru a fi şi credibile şi asumate.
Rămâne de văzut când şi dacă Guvernul USL va lansa proiecte naţionale de dezbatere, dincolo de plasa disputelor frivole şi sterile în care se împiedică tot mai mult. În mod evident, în interiorul guvernării se aleargă simultan în direcţii diferite, premierul făcând, periodic, demonstraţii potrivit cărora capătul esenţial al lesei se află în mâna sa. Oricum ar fi, doar din poziţia de pompier va fi greu de schimbat ceva. Lipsa de iniţiativă şi mai ales de proiect sunt deja elemente ale unui tablou în care realitatea românească nu este prea mult alta decât cea din urmă cu un an când, pus la colţ de propriile şi multiplele rateuri preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat pe Victor Ponta premier. Un an în care, cel mai mult s-a văzut schimbarea de culoare a instituţiilor şi mai puţin a modului de lucru. Primul an în care electoratul a avut răbdare şi chiar înţelegere. Rămâne de văzut cine va fi primul care va plăti trădarea încrederii pentru ca, simultan, un veritabil „Beppe Grillo” de Carpaţi să apară din neant pentru a decide susţinut de masele care au pierdut de mult sensul valorii şi moralei.