850.000 de militari chinezi gata să apere integritatea şi interesele Chinei

Arme ChinaAutorităţile chineze au prezentat, marţi, “Cartea Albă” a forţelor militare în care este descrisă, în premieră, componenţa Armatei de Liberare a Poporului (PLA). Potrivit documentului, China se confruntă cu multiple şi complicate ameninţări şi provocări de securitate, în condiţiile în care unele ţări şi-au consolidat alianţele militare în regiunea Asia-Pacific, şi-au extins prezenţa militară în regiune şi de multe accentuează situaţia tensionată din regiune, fiind menţionate în mod expres Japonia şi SUA.

Documentul, al optulea de acest gen prezentat de Guvernul chinez începând cu anul 1998, avertizează că regiunea Asia-Pacific a intrat într-o etapă tot mai importantă pentru dezvoltarea economică mondială şi a interacţiunilor strategice dintre marile puteri. În acest context, „Statele Unite îşi adaptează strategia de securitate pentru zona Asia – Pacific, iar peisajul regional este în curs de transformări profunde”, se arată în „Cartea Albă”.

Potrivit agenţiei oficiale de presă chineze, XINHUA, PLA are un număr total de 850.000 de militari, distribuiţi în unităţi operaţionale mobile, 18 corpuri de armată, plus divizii operaţionale combinate independente suplimentare (brigăzi).
Corpurile combinate sunt compuse din divizii şi brigăzi, distribuite pe şapte comandamente militare: Shenyang (Corpurile combinate 16, 39, 40), Beijing (27, 38, 65), Lanzhou (21 şi 47), Jinan (20, 26, 54), Nanjing (1, 12, 31), Guangzhou (41 şi 42) şi Chengdu (13 şi 14).

Forţele Militare Marine ale PLA dispun de 235.000 de ofiţeri şi soldaţi şi trei flote: Flota Beihai, Flota Donghai şi Flota Nanhai. La rândul lor, fiecare flotă are la dispoziţie aviaţie şi baze aviatice de sprijin, flotile, garnizoane maritime, divizii de aviaţie şi brigăzi marine. În luna septembrie 2012, China a dat în exploatare primul său portavion, denumit Liaoning, acesta fiind considerat primul pas cu mare impact în construirea unei marine puternice, dar şi pentru prohramul de asigurare a securităţii maritime.

Forţele Aeriene ale PLA dispun de 398.000 de mii de ofiţeri şi soldaţi, comanda fiind distribuită pe şapte comandamente: Shenyang, Beijing, Lanzhou, Jinan, Nanjing, Guangzhou şi Chengdu. Fiecare corp de comandă aeriană dispune de divizii de aviaţie (brigăzi), diviziuni de rachete sol-aer, brigăzi de radar şi alte unităţi. Forţele de artilerie au în dotare baze de rachete, baze de formare, unităţi de asistenţă de specialitate, academii şi instituţii de cercetare. Potrivit documentului, aceste baze dispun de rachete balistice „Dong Feng” şi rachete de croazieră „Chang Jian”.
În cadrul unei conferinţe de presă unice ca şi nivel de prezentare al informaţiilor, Chen Zhou, înalt oficial al Academiei chineze de Ştiinţe a Armatei de Liberare a Poporului şi co-autor al „Cărţii Albe”, a declarat că „deşi aceste informaţii au fost prezentate în multe documente şi studii în şi în afara Chinei, aceasta este pentru prima dată când Guvernul şi Armata chineză le confirmă oficial şi le face publice”.

În prezent, China are stabilite mecanisme de consultare strategică cu departamente de apărare din 23 de ţări, cu care comunică pe teme de apărare naţională, de securitate şi misiuni militare prin intermediul diferitelor canale, inclusiv prin ofiţeri superiori.
„China nu va tranzacţiona suveranitatea, securitatea şi integritatea sa teritoriale, care reprezintă interesele sale de bază”, a mai arătat Chen Zhou, în condiţiile în care China va persevera pentru o dezvoltare paşnică, dar nu va renunţa niciodată la drepturile sale legitime.

La rândul său, Yang Yujun, purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării, a subliniat că, în condiţiile în care informaţiile militare contează în securitatea unei naţiuni, nu există o „transparenţă militară absolută” în nicio ţară din lume. Fiecare ţară are o „zonă restricţionată” cu privire la problemele forţelor armate, precum şi deciziile, metoda, conţinutul şi termenele de divulgare a informaţii militare, în conformitate cu propriile interese de securitate, a declarat Yujun.

În „Cartea Albă” se menţionează că în privinţa suveranităţii teritoriale a Chinei, a drepturilor şi intereselor maritime, unele ţări vecine adoptă măsuri care complică sau agravează situaţia, cu referire la Japonia şi problema Insulelor Diaoyu. Ameninţările reprezentate de terorism, separatism şi extremism sunt în creştere, în timp ce dezastrele naturale grave, accidentele şi incidentele de securitate provind sanatatea publică sunt de asemenea prezente.
„Factorii care afectează armonia socială şi stabilitatea sunt în creştere, iar riscurile de securitate pentru interesele din străinătate ale Chinei sunt de asemenea în creştere”.
Pe acest fond, China are o sarcină dificilă în a proteja unificarea naţională, integritatea teritorială şi interesele sale de dezvoltare.

În faţa unor astfel de provocări, China îşi reafirmă angajamentul faţă de dezvoltarea paşnică. China pledează pentru un nou concept de securitate oferind încredere reciprocă, avantaj reciproc, egalitate şi coordonare, urmărind securitatea cuprinzătoare, securitatea comună şi securitatea în cooperare. „China nu va căuta hegemonia şi nu va adopta o atitudine hegemonică, nici nu se va angaja în expansiuni militare”, se mai arată în Cartea Albă.

Wu Xihua, ofiţer superior în cadrul Statul Major General al PLA a declarat că datoria de bază a forţelor armate este aceea de a lupta în războaie, iar misiunea pe timp de pace este aceea de a se pregăti pentru războaie. „Forţele armate chineze se concentrează pe protejarea suveranităţii şi securităţii ţării, atunci când se evidenţiază consolidarea capacităţilor proprii în conformitate cu principiul de a fi capabil de angajare într-un război şi de a-l câştiga. Aceasta este o atitudine rezonabilă şi normală”, a declarat Wu.
Textul INTEGRAL al “Cărţii Albe” a forţelor militare chineze AICI

REFERINŢE >>>
XINHUA – Portavionul chinez a ancorat în portul Qingdao
Xi Jinping doreşte intensificarea cooperărilor militare între China şi Rusia
Primul portavion al Chinei a fost predat forţelor navale
China şi Rusia se opun dezvoltării fără limite a capacităţilor anti-rachetă
China a ajuns între liderii pieţei de armament
Eurodeputatul Ioan Mircea Paşcu despre situaţia militară şi de securitate din Marea Chinei de Sud
Portavionul Chinei în a zecea misiune de testare
China a făcut primele teste de decolare-aterizare pe primul său portavion

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Asia, Asia - Pacific, China, Din presa chineză, Înţelege China, Rusia, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.